Dezvăluire-şoc despre jocurile politice de după Revoluţie: în '90, şi americanii ţineau cu FSN

Cea mai veche telegramă din „pachetul WikiLeaks“ datează din 2 februarie 1990 şi reprezintă un document cu mare însemnătate pentru istoria recentă a României. Telegrama, transmisă de la Ambasada SUA din Moscova, recomanda susţinerea Frontului Salvării Naţionale, în lipsa unei alternative coerente şi în pofida faptului că avusese loc prima mineriadă.

Jack Matlock era în februarie 1990 ambasadorul SUA în URSS şi unul dintre cei mai avizaţi experţi americani în probleme sovietice. El a fost trimis de la Moscova la Bucureşti într-o vizită de evaluare a situaţiei politice din România imediat postrevoluţionară.

Citiţi şi:

WikiLeaks despre România / Balet politic pe Autostrada Bechtel

Pârâcioşii WikiLeaks: cine sunt personajele care au pârât la Ambasada SUA

Cristian Tudor Popescu în WikiLeaks: o confesiune şi un editorial înverşunat

După cum se subînţelege din textul telegramei în care a sintetizat rezultatele vizitei, evenimentele confuze din România (tocmai avusese loc prima mineriadă) şi mesajele contradictorii pe care le primea Washingtonul de la ambasada sa de la Bucureşti (care recomanda sprijin pentru FSN) au impus trimiterea unui expert presupus neutru, pentru a oferi o opinie suplimentară celor furnizate de diplomaţii aflaţi la post în România.

Jack Matlock a purtat mai întâi discuţii cu personalul Ambasadei SUA de la Bucureşti, iar apoi cu ministrul de Externe, Sergiu Celac, adjunctul său, Romulus Neagu, ministrul Justiţiei, Teofil Pop, ministrul Cultelor, Nicolae Stoicescu, cu lideri ai partidelor tradiţionale (ţărănişti, naţional-liberali şi social-democraţi) şi cu lideri ai două sindicate nou- înfiinţate. Vă prezentăm cele mai relevante observaţii ale lui Jack Matlock, cu precizarea că intertitlurile aparţin redacţiei.

„Am vorbit îndelung cu ambasadorul, cu adjunctul său şi cu consilierul politic şi i-am găsit pe toţi în deplin acord asupra situaţiei de aici: dacă e cineva care poate salva România de haos, acesta nu poate fi decât Frontul Salvării Naţionale, că principala sarcină a Frontului este restabilirea democraţiei şi că implicarea noastră în România poate întări această sarcină, că liderii partidelor vechi pur şi simplu nu au ce le trebuie pentru a conduce şi că nu e nicio altă forţă politică pe scenă.

Ambasada crede, de asemenea, că analizele făcute la Washington pe baza diferitelor frânturi de informaţie sunt lipsite de simţurile care pot fi obţinute doar prin observaţii de la faţa locului. Am fost în total acord cu toate aspectele din evaluarea ambasadei (de la Bucureşti - n.r.)".

Prima mineriadă, poate doar un accident

Diplomatul american descrie apoi impresiile sale după convorbirile cu oficialii români. „Nici unul dintre oficialii români cu care am vorbit nu a arătat vreo gândire de tip comunist în comenarii. Ambasada a protestat puternic faţă de devastarea sediului ţărăniştilor de către suporterii Frontului şi cred că protestul nostru a fost notat în mod corespunzător. Dacă asemenea acţiuni devin obicei, va trebui, evident, să reevaluăm situaţia".

Amintim că, în 28 ianuarie, partidele istorice au organizat o manifestaţie împotriva anunţului FSN că va participa la alegeri. Adepţii FSN au organizat o contramanifestaţie, în cadrul căreia au devastat sediul ţărăniştilor, iar a doua zi dimineaţa au venit minerii pentru prima dată la Bucureşti. Următoarele luni au arătat că mineriadele aveau să devină totuşi un obicei.

Ţărăniştii şi liberalii, nişte pensionari

Matlock continuă: „Ministrul Justiţiei, Pop, ne-a vorbit mult despre obiectivele sale. Este în mod evident experimentat în ceea ce priveşte modul occidental de gândire juridică. A vorbit despre planurile de a adopta o nouă Constituţie, care să garanteze drepturi individuale şi o guvernare democratică. Ne-a mai spus despre intenţiile sale de a stabili un sistem judiciar independent. Nu am avut impresia că ne oferă doar nişte fraze bombastice. A părut hotărât şi sincer.

Ministrul Cultelor, Stoicescu, a fost o dezamăgire doar pentru că este un fervent credicios ortodox şi mi-a lăsat impresia că celelalte culte
s-ar putea să nu primească un tratament corect. Am încercat să-l conving că trebuie să se ridice la cerinţele angajamentului României de la Helsinki, de a respecta toate religiile, şi l-am încurajat să angajeze un dialog cu ambasada pe acest subiect.

Stoicescu e un vechi adversar al comunismului, provenind din vechea tabără conservatoare. În timp ce îi vorbeam despre libertatea religioasă, s-a uitat cu suspiciune la mine la un moment dat şi m-a întrebat dacă sunt baptist. (Baptiştii tocmai ceruseră desfiinţarea ministerului său).

Oficialii Ministerului de Externe au subliniat cu tărie intenţiile ca România să se ridice la cerinţele obligaţiilor asumate prin actul final de la Helsinki. Celac părea cumva iritat de presupusul refuz al SUA de a-şi exprima sprijinul faţă de democraţia din România. El se referea la faptul că n-am trimis niciun semnal în acest sens către FSN.

În ceea ce-i priveşte pe liderii partidelor istorice, mi-au lăsat impresia că pur şi simplu au revenit din pensie doar ca să anunţe că au supravieţuit. Nu arată să fi făcut prea mult efort pentru a se organiza. În acelaşi timp, dat fiind caracterul ad-hoc al noului guvern şi starea generală de confuzie, includerea unor reprezentanţi ai partidelor istorice în guvernul de tranziţie ar avea o valoare simbolică şi un efect liniştitor asupra publicului.

Analiza finală

Impresia mea generală, bazată pe ceea ce am citit şi văzut la Bucureşti, este următoarea: Partidul Comunist Român, născut spre finalul epocii staliniste, era ţinut unit, la fel ca toate celelalte partide comuniste din Europa de Est, de o puternică ideologie şi relaţii strânse de loialitate reciprocă între membrii nomenclaturii. La fel ca şi la alte partide, componenta ideologică s-a evaporat în anii '70.

Dar, spre deosebire de celelalte partide, în care legăturile personale ţineau strânsă nomenclatura, în România până şi legăturile personale s-au evaporat, din momentul în care Ceauşescu a stabilit o veritabilă curte imperială de tip bizantin. Nu mai erau legături personale între nomenclaturişti, ci doar o linie directă de loialitate faţă de Ceauşescu. Orice oficial care îl înfrunta pe lider sau cădea în dizgraţie era schimbat, concediat sau închis.

Dată fiind situaţia, moartea lui Ceauşescu a făcut ca întreg sistemul să se prăbuşească peste noapte. Nu au fost conducători comunişti care să strângă rândurile, ca în Bulgaria, după debarcarea lui Jivkov. Lingăii lui Ceauşescu nu aveau relaţii unii cu alţii, aşa că au rămas pe dinafară. Cei care au venit acum sunt oameni care fuseseră debarcaţi din poziţii-cheie, care s-au unit cu oficiali mai tineri într-un efort de a închega un guvern capabil să funcţioneze.

Ca să fim precişi, cei mai mulţi dintre noii lideri au fost cândva comunişti, fie din convingere, fie din oportunism. Putem avea acum încredere în ei? Eu cred că putem, pentru că (A) experienţele personale i-au înverşunat împotriva regimului totalitar (chiar ei au folosit acest termen), şi (B) chiar dacă ar fi nesinceri (şi eu sunt sigur că niciunul dintre ei nu e), ei ştiu acum dincotro bate vântul şi ce au de făcut ca să obţină ajutorul extern de care au nevoie.

Câtă vreme FSN pare a fi deocamdată singurul «jucător din oraş» care poate ţine România funcţională, şi cum putem să folosim influenţa noastră pentru a conduce Frontul în direcţia corectă, susţin categoric abordarea şi recomandările ambasadei noastre (de la Bucureşti - n.r.)".

"Liderii partidelor istorice mi-au lăsat impresia că au revenit din pensie doar ca să anunţe că au supravieţuit.''
Jack Matlock
ambasador SUA la Moscova

"Dacă e cineva care poate salva România de haos, acesta nu poate fi decât Frontul Salvării Naţionale.''
Jack Matlock
ambasador SUA la Moscova

Martor la Perestroika

Jack Matlock nu e un oarecare. Intrat în diplomaţia americană în 1956, a devenit expert în probleme sovietice şi, pe toată perioada Războiului Rece, a avut de mai multe ori însărcinări la Moscova, fie ca ambasador, fie ca adjunct. Între 1972 şi 1991, a participat la toate întâlnirile bilaterale sovieto-americane, cu excepţia uneia singure.

Ultimul mandat la Moscova l-a început în 1987, în plin avânt al reformelor iniţiate de Mihail Gorbaciov sub etichetele de Glasnost (transparenţă) şi Perestroika (reconstrucţie). S-a pensionat în 1991, după ce Uniunea Sovietică s-a dezmembrat. După pensionare, Jack Matlock s-a afirmat ca istoric şi a scris mai multe cărţi despre sfârşitul Războiului Rece şi despre prăbuşirea Uniunii Sovietice.