POVEŞTI DE BUCUREŞTI Cum s-a transformat reşedinţa arhitectului regelui Carol I în hotelul preferat al lui Beyonce (Galerie foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul Şuter a devenit, după trei ani de lucrări de restaurare şi o investiţie de peste 6 milioane de euro, singurul „small luxury boutique hotel“ din România. Candelabrul din cristal de 14 metri înălţime, 2000 de cristale masive de Murano şi o greutate de două tone, inspirat din „Coloana Infinitului“ a lui Brâncuşi, care domină holul hotelului, eclipsează celelalte elemente de decor.

Linii de cosmetice Bvlgari, Lanvin sau Choppard, faianţa Laura Biagiotti, prosoape şi halate de baie Bvlgari şi Armani sunt puse la dispoziţia celor mai exigenţi oaspeţi care aleg să-şi petreacă nopţile la Carol Parc Hotel. De asemenea, candelabre din cristale Svarowsky şi Strass realizate la comandă decorează toate camerele, holurile şi saloanele hotelului-boutique.

Considerat de specialiştii în domeniu ca fiind unul din cele mai sofisticate hoteluri din România, palatul situat pe varful Dealului Filaret, este singurul din Capitală care are camere realizate după proiecte de design individual. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care preţurile unei camere variază între 450 şi 1.500 de euro pe noapte.

CITEŞTE ŞI Cum s-a construit primul hotel de cinci stele din România (Fotogalerie)

Istoria Palatului Şuter 
Regele Carol I şi-a chemat în 1890 un prieten, arghitect elveţian, la Bucureşti, căruia i-a încredinţat primele studii cu privire la „mlaştinile“ din Filaret, pe care dorea să le transforme într-un parc grandios.


Aşa arăta Palatul Şuter înainte de restaurare


Arhitectul Şuter a transformat zona respectivă, cu ajutorul unor arhitecţi de renume ai vremii, într-un parc ce avea să se numească Parcul Carol I, nume pe care îl păstrează şi astăzi.
În timpul lucrărilor, Şuter se ataşează de colina cu vie de vizavi de parc, pe care o şi achiziţionează. În scurt timp îşi construieşte un mic palat pe acest teren, consdiderat cel mai înalt punct natural al Bucureştiului.

Palatul, cunoscut de la 1906 sub numele de Palatul Şuter, situat pe aleea care poartă tot numele arhitectului, devine în august 2007 Carol Parc Hotel, singurul small luxury boutique hotel din România, după trei ani de lucrări de restaurare şi o investiţie de peste 6 milioane de euro.

A cumpărat clădirea cu 350.000 de euro
Clădirea a fost cumpărată de soţii Adrian şi Silvya Petre în 2003 cu 350.000 de euro. Între timp, cei doi soţi au decis să-l transforme în hotel.


Adrian Petre, în timpul unui interviu acordat pentru ziarul „Adevărul“


Adrian Petre a lucrat în domeniul hotelier în Elveţia şi în New York, în perioada dinainte de revoluţie. „Am încercat să fac ceva pe stilul hotelului american unde am lucrat, pentru că şi acela puţine camere, dar avea servicii personalizate pentru clienţi“, spunea proprietarul Hotel Carol Parc într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“.


Palatul Şuter, după restaurare

Decoruri cu greutate
Interiorul, tapetat cu mătase, a fost restaurat prin prelevarea formelor şi decoraţiunilor descoperite sub multe straturi de tencuială şi refăcute identic.
Intrarea şi casa scării din marmură de Spania şi Venezuela sunt dominate de unul dintre cele mai mari candelabre din cristal de Murano realizate vreodată.

image
image
image


Candelabrul de 14 metri lungime este mereu în centrul atenţiei

image

Cu 14 metri înălţime, 2000 de cristale masive de Murano şi o greutate de circa 2 tone, candelabrul, inspirat din „Coloana Infinitului“ a lui Brâncuşi, eclipsează celelalte elemente de decor.

Realizat în unul dintre renumitele ateliere din Murano de maeştrii artei în sticlă, candelabrul a fost finalizat după 6 luni de proiecte, desene, schiţe, machete si chiar premontări într-o biserică din Murano.

„A fost adus în trei bucăţi uriaşe în România, cu eforturi deosebite. De asemenea, montarea lui pe o structură de rezistenţă special realizată în casa scării a fost un efort uriaş“, explică reprezentanta hotelului, Cristina Turnagiu Dragna.

Mobilier clasic, dotări moderne
Hotelul, încadrat de Mitrolpolia Română şi Palatul Parlamentului, are 17 camere individual decorate şi mobilate cu piese clasice din lemn de cireş. „Fiecare cameră are o notă aparte, din dorinţa de a păstra cât mai mult din valoarea istorică a fiecărui zid“, mai spune Cristina.

Camerele de la Carol Parc dispun şi de ultimele tehnologii, precum butoane de alarmă pentru situaţii de urgenţă, acces în camere pe bază de cartele magnetice şi  conexiune la internet prin fibră optică.

Hotelul preferat de Beyonce şi de Deep Purple
Cel mai scump apartament din Carol Parc Hotel este „Apartamentul Regal Regele Carol I“, care se întinde pe 137 de metri pătraţi şi este compus din două dormitoare cu pat king size, un living, două băi şi trei balcoane.

Camerele sunt amenajate în stil clasic-princiar, cu influenţe prusace şi italiene, pereţii sunt tapetaţi cu mătase. Tariful este de aproximativ 1.360 de euro de persoană pe noapte.

Una dintre clientele de lux al acestui hotel, Beyonce, alegând să mai petreacă două nopţi în acest suite după concertul din 2007 de la Cluj, în loc să plece imediat la Paris, conform planurilor iniţiale.


Patul în carea dormit Beyonce

„De-a lungul vremii, ne-au onorat cu prezenţa oaspeţi precum Secretarul General al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, Prinţul şi Prinţesa de Liechtenstein, preşedinţi de stat şi alte celebrităţi internaţionale, precum membrii formaţiei Deep Purple“, povesteşte Cristina.


Organizează evenimente pentru 1.000-2.000 de euro pe zi
Restaurantul Poem de la parterul hotelului, găzduieşte evenimente şi poate fi închiriat cu 1.000 de euro pentru patru ore sau 2.000 de euro pe zi. Spaţiul restaurantului poate fi folosit pentru evenimente şi fără chirie, dar în conditiile unui consum echivalent.

Piano Club, unde au loc 40 de persoane şi care oferă o panoramă unică asupra oraşului, poate găzdui evenimente contra sumei de 200 de euro pe oră, 500 de euro pentru 4 ore sau 1.000 de euro pe zi.

image
image

CRIME PERFECTE

Misterul domnişoarei din tren care a dispărut fără urmă după ce a înjunghiat un student la Medicină

Cine l-a omorât pe afaceristul întors din Canada, care locuia în spatele Guvernului?

Funcţionară de la Vamă, ucisă cu un os de vacă. Vezi portretul-robot al criminalului!

Cine-a înjunghiat-o în inimă pe Lucica „franţuzoaica”, prostituata de lux de lângă Spitalul Colţea?

Reli, văduva nimfomană din Militari, strangulată cu firul de la veioză

Interlopii bucureşteni Puiu şi Pământ, împuşcaţi în ceafă şi aruncaţi la groapa de gunoi

Misteriosul caz 3T: trei prostituate din Budapesta, hăcuite şi mâncate de şobolanii de pe malul Lacului Străuleşti

CÂRCIUMI DE ALTĂDATĂ

image

Săptămâna trecută, „Adevărul de Seară“ v-a arătat cum petreceau bucureștenii și care erau cele mai cunoscute locuri unde se simțeau bine.

Clienţi la Capşa: Barbu, Muşatescu şi Preda. Câţi bani cerea Virgilică pentru o înjurătură!

Delicatese Florescu. Care era vinul preferat al lui Radu Beligan şi unde erau casele conspirative în Capitală

Cum petreceau  „singaporenii“ cu 5 lei pe zi în subsolul unei vechi bucătării din Piaţa Rosetti

Seducătoarele „metrese“ de la Sexy Club, primul bar de noapte din Capitală

Caru’ cu Bere. Cum era recunoscut la berărie ardeleanul Coşbuc de către compatrioţii săi

Unde se cânta „Cu un picior foarte uşor şi cu-o botină de cea mai fină”

Cui i-a aruncat Păstorel Teodoreanu o prăjitură în faţă şi ce politicieni plăteau să vadă striptis la Sexy Club

MARI SEISME

image

Acum două săptămâni, reporterii "Adevărul de Seară" v-au prezentat mărturii şi imagini impresionante de la cele mai devastatoare cutremure care au lovit România.

CUTREMURUL DIN '77 Cum a scăpat cu viaţă nepotul lui Ceauşescu din blocul în care a murit Toma Caragiu

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Supravieţuitoarea din blocul Scala: La cutremurul din ‘77 a căzut 10 etaje, în timp ce făcea duş!

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Sorin Crainic, supravieţuitorul cutremurului din '77 pentru care a plâns Elena Ceauşescu

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Cum a scăpat cu viaţă nepotul lui Ceauşescu din blocul în care a murit Toma Caragiu

EXCLUSIV „Arlechino”, militar salvator la cutremurul din ’77: „Chirurgii operau răniţii în stradă, la lumina farurilor!”

Cutremurul din noiembrie ’40, cel mai puternic din secolul XX, a durat trei minute!

Unde este cel mai bine să stai în timpul cutremurului?

Mari seisme: De ce este Bucureştiul oraşul cel mai afectat de cutremure?

Cutremurele care au lovit România

Gheorghe Mărmureanu: "România, la fel de vulnerabilă ca în 1977!"

Imagini incredibile din Bucureştiul devastat de cutremurul din 1977

MARI DEZASTRE

image

În urmă cu trei săptămâni, reporterii "Adevărul de Seară" v-au prezentat mărturii şi imagini impresionante din istoria Bucureştiului, una dintre cele mai încercate Capitale din Europa lovite în trecut de inundaţii, incendii, cutremure, epidemii, războaie.

Luni, pe bucuresti.adevarul.ro, ați putut vedea fotografii publicate în premieră cu Bucureştiul acoperit de troiene de 5 metri în iarna lui '54.

Marți, reporterii "Adevărul de Seară" v-au prezentat imagini șocante și ce distrugeri au provocat bombardamentele din '44 asupra Capitalei.

Miercuri, ați putut citi cum a izbucnit cel mai mare incendiu care a distrus peste 2000 de case din Bucureşti .

Prizonierii Marelui Viscol din iarna lui ’54

Un sfert din Capitală a ars în „Focul cel mare“

Joi, v-am prezentat cum a fost ultima mare revărsare a Dâmboviţei: Bucureştiul, acoperit cu apă de trei metri!

Vinerii, aţi aflat cum ciuma lui Caragea "secera" 300 de bucureşteni pe zi

Sâmbătă, v-am povestit despre pǎţaniile boierului Perticari, primul bucureştean pedepsit pentru spiritism

Duminică, v-am descris cum erau pedepsiți în trecut cei care au bârfit şi au minţit

ISTORII DE AMOR

image

În urmă cu o lună, aţi putut citi pe bucuresti.adevarul.ro cele mai savuroase ISTORII DE AMOR din „Micul Paris”.

Luni, reporterii „Adevărul de Seară” v-au prezentat cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura romană.

Marţi, peste 13.000 de cititori au citit pe bucuresti.adevarul.ro despre amantele regilor României.

Miercuri au fost prezentate bordelurile din Bucureştiul interbelic.

Joi aţi putut afla povestea Miţei Biciclista, cea mai celebră damă de consumaţie a Bucureştiului.

Vineri aţi putut citi despre viaţa sentimentală tumultoasă a crailor de altădată.

Sâmbătă, reporterii „Adevărul de Seară” v-au prezentat povestea de dragoste dintre compozitorul George Enescu şi soţia sa, Maria, care şi-a turnat acid pe faţă de dorul lui şi al lui Nae Ionescu.

Duminică, cititorii care au intrat pe bucuresti.adevarul.ro au putut afla câteva dintre cele mai spectaculoase cazuri de sinucideri din dragoste, din rândul scriitorilor români.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite