POVEŞTI DE BUCUREŞTI. Cârciumile de altădată. Cui i-a aruncat Păstorel Teodoreanu o prăjitură în faţă şi ce politicieni plăteau să vadă striptis la Sexy Club
0Săptămâna aceasta, reporterii "Adevărul de Seară" v-au prezentat viaţa din localurile celebre de odinioară ale Bucureştiului, pe unde îşi făceau veacul scriitorii, poeţii, actorii şi politicienii români. În plus, au fost selectate fragmente ale discuţiilor aprinse, ale injuriilor dintre celebrităţile epocii.
Capşa
Foto: www.capsa.ro
Capşişti Foto: www.capsa.ro
Casa Capşa a ţesut în jurul ei istorii boeme. Oameni importanţi, politicieni, scriitori şi pierde-vară se aciuau în vestitul stabiliment de pe Calea Victoriei. Tachinările şi calambururile erau prezente în dialogurile de la Capşa. Într-o zi, când Tudor Muşatescu era în plin avânt de cursivitate verbală, una dintre tinerele poete îi spune: „Vai, maestre, teribil de spiritual mai eşti! Nici nu ştii cât ne-am distrat. Lângă dumneata mai prindem şi noi niţel duh”. Răspunsul dramaturgului: „N-aveţi nicio grijă, doamnă, nu se ia”.
În condica de reclamaţii scria Ion Barbu, care-şi avea biroul aici, Minulescu înjura pe cei care nu vroiau să meargă cu el la cinema, iar Păstorel Teodoreanu i-a aruncat cu prăjitură în faţă lui Felix Aderca.
Caru' cu bere, popas de 131 de ani
Interior din 1930 Foto: arhiva familiei Mircea
Caru' cu bere, astăzi Foto: Petrică Tănase
Istoria se trăieşte
la Caru’ cu bere, în inima Capitalei. Forfota şi voia bună sunt la ele
acasă în localul al cărui an de înfiinţare este inscripţionat şi pe
halbele de bere, 1879. Anul ridicării actualului edificiu este 1899.
Istoria clădirii şi a restaurantului, devenite un simbol al
Bucureştiului, este legată de cea a familiei Mircea. Arhitectul polonez
Siegfried Kofczinsky este cel care la 41 de ani proiectează monumentala
clădire. Nicolae Mircea avea 31 ani. Aici mâncau George Coşbuc,
Onisifor Ghibu, Delavrancea, Caragiale şi Goga. „Povestea e aşa:
Onisifor Ghibu povesteşte cum cu un prieten ardelean venit de la Viena
care vroia să-l vadă pe Coşbuc se gândea unde să-l găsească: «Coşbuc la
Iorga nu merge, la Academie nu se duce, am auzit că merge la o
berărie». Cei doi s-au interesat şi au găsit Caru’ cu bere. În seara
aceea, l-au recunoscut pe scriitor după şuviţă!”.
Hanurile şi hangii Bucureştiului
Hanul lui Manuc la 1841
Hanul lui Manuc, astăzi Foto: A.C. Marinescu
Hanurile
apar în Bucureşti în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea,
dar atestate documentar mult mai târziu. În aceste stabilimente
afacerile negustorilor străini vor prospera. Ei vor găsi în hanurile
din oraş condiţii bune pentru dezvoltarea negoţului lor. În Hanul lui
Şerban Cantacuzino, în hanul Colţei, hanul lui Constantin Brâncoveanu,
Zlătari şi Gabroveni, şi mai târziu în Hanul lui Manuc îşi vor instala
prăvăliiile şi birourile neguţători turci, greci, nemţi, francezi şi
englezi.
Hanul cu Tei Foto: A.C. Marinescu
Hanul Bazaca, Bossel, Gabroveni, Manuc, Hanul cu Tei,
Galben, Zlătari sunt câteva dintre localurile cu ospătărie care au
marcat comerţul şi viaţa Capitalei. Dacă Hanul cu Tei a fost restaurat
în întregime, Hanul ridicat de Manuc Bei stă să se prăbuşească sub
indiferenţa proprietarului, Şerban-Constantin Cantacuzino. De-a lungul
deceniilor, aici se dădeau baluri şi se cântau şansonete precum "„Cu
gologanul un biet birtaş”, „Cu un picior foarte uşor şi cu-o botină de
cea mai fină”, „Apa trece, pietrele rămân”, „Pe cine nu-l laşi să moară
nu te lasă să trăieşti”. Acum locul este invadat de gunoaie şi de
oameni ai străzii care se aciuează prin dărămături.
Cafea de la Florescu
Delicatese Florescu Foto: A.C. Marinescu
În anii ’70, bucureştenii care se respectau, dar mai ales crema intelectualităţii şi protipendada comunistă cumpărau cafea dintr-un singur loc: Magazinul de Cafea şi Dulciuri al lui Gheorghe Florescu, de pe strada Hristo Botev nr.10.
Aici se întâlneau actori şi scriitori deopotrivă şi-şi permiteau o anecdotă, îmbiaţi de aroma puternică a cafelei. Pasiunea pentru cafea îl bântuie pe Gheorghe Florescu de multă vreme. La 6 ani, în cartierul copilăriei Dudeşti, se afla în faţa unei maşini de cafea, a lui Avedis Carabelaian. „Gustam câte o boabă şi patronul, Avedis, îmi spune: «Gicuţă, ia cu zahăr!». Mi-a plăcut!”, spune cafegiul despre prima întâlnire cu licoarea.
La 1 martie 1971, se deschidea magazinaşul cu delicatese al tânărului negustor Florescu, iar până în 1977, când avea să se mute în strada Sfinţilor fiind dărâmat de cutremurul din 4 martie, a adunat între pereţii săi intelectualii boemi ai vremii. Toma Caragiu, Radu Beligan sau Nichita Stănescu sunt doar trei din pleiada de mari oameni care au trecut pe acolo.„Când venea, Radu Beligan cumpăra mereu câte două cartoane de vin negru, Malaga şi plătea numai cu hârtii noi, foşnitoare, aşa încât nevastă-mea credea că are maşină de fabricat bani”, mărturiseşte Gheorghe Florescu. Una dintre cele mai deocheate epigrame care circula în vreme era scrisă de Ion Manu: „De când Radu Beligan s-a culcat cu nesătula, nu-i mai zice Beligan, îi zice Belip...”
Boema bucureşteană a anilor '50-'60 petrecea la Singapore
Cârciuma Singapore Fotografie din volumul "Boema" de George Astaloş
Elita boemă bucureşteană a anilor ’50-’60 petrecea des în subsolul de la taverna Singapore. Imediat după „borcanul miliţianului de la circulaţie“ făceai stânga, stânga şi iar stânga şi intrai drept în Singapore. Acolo „dădea fericirea peste tine“. Viaţa era uşoară şi ieftină la Singapore: o vodcă mare (100 de grame) costa 2 lei, un kilogram de vin se cumpăra la 6-8 lei, un rom mare era 1,80 de lei, iar o halbă de bere - 1,70. Prin urmare, o zi de Singapore îi costa pe boemii acelei perioade în jur de 5-6 lei. Să nu uităm că localul se afla în buricul târgului, unde preţurile nu erau chiar de neglijat.
Poeţii, scriitorii şi artiştii plastici cu state vechi erau: Ghiţă Mărgărit, Geo Martiniuc, Teodor Pâcă, Tudor George zis Ahoe (care a scris „Baladele singaporene“), Florin Pucă, matematicianul Nelu Winckler, Constantin Aronescu şi pictorul George Antohi, Alexandru Struţeanu, Eugen Schileru, Taşcu Gheorghiu sau Constantin Piliuţă. Un alt „partener de tribulaţii“ din subsolul cârciumii era Păstorel Teodoreanu, fratele lui Ionel Teodoreanu. Din pleiada de la cele cinci mese nu lipseau nici actori, iar „flotantul de serviciu“ Ilarion Ciobanu era unul dintre ei.
După restaurarea crâşmei şi dobândirea numelui de „Peşteră” îi călcau pragul şi actori mai tineri: Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi sau Gheorghe Dinică, şi în general vedetele Teatrului Naţional. Gaşca de altădată s-a răspândit prin „lăcaşuri bine famate”: cafeneaua de la Blocul Turn (Sala Palatului) sau la Nestor, locul preferat de ziarişti.
Sexy Club, primul local de striptis din Capitală
POVEŞTI DE BUCUREŞTI. Seducătoarele „metrese“ de la Sexy Club, primul bar de noapte din Capitală
Hanul Veseliei a luat locul Sexy Clubului
Mii de fete s-au dezbrăcat pentru clienţii cu dare de mână în localul din Bulevardul 13 Septembrie, deschis la 1 februarie 1992. În anii de glorie ai clubului, tinerele se mândreau cu „podoabele“ lor, iar până în 1996 clubul a fost în topul celor mai vizitate. Afacerea, condusă de Costel Constantin, fost barman, a început cu opt fete, iar de-a lungul existenţei prin local au trecut 5.000 de tinere.
Foto: arhiva EVZ
Prima femeie din România care a făcut striptis în timp ce cânta a fost o tânără Emanuelle. Ea a reuşit să se angajeze imediat, datorită ideii ei fantastice: să cânte în timp ce se dezgoleşte. În prezentarea show-ului ei se specifica faptul că melodia aleasă va fi „Strangers in the night”, iar artista nu va renunţa la microfon pe tot parcursul recitalului.
Se dezbrăca pentru a scăpa de angoase şi de prejudecăţi. Emanuelle recunoştea că se iubeşte mult pe sine, dar nu-i uită pe oameni. „Goală, mă simt mult mai puternică”, este convingerea tinerei.
Se încarcă comentariile...
