MARI SEISME Unde este cel mai bine să stai în timpul cutremurului?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub tocul uşii, sub pat sau sub un birou ori lânga o mobilă solida? Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii (ISU) Bucureşti au o listă cu reguli de bază în caz de cutremur.

În primul rând, susţin cei de la ISU, în cazul unui cutremur mare, oamenii ar trebui să nu se panicheze şi să nu iasă din clădiri.  
 
 O regulă de prevenţie vizează excluderea modificărilor la structură de rezistenţă a clădirilor şi identificarea eventualelor locuri, indiferent unde s-ar afla, pentru a se adăposti în cazul unui seism. O măsură prevăzută de pompieri este şi pregătirea unui rucsac pentru situaţii de urgenţă cu lucruri care să ajute la supravieţuire.  
 
 Nu ieşiţi pe scări sau pe balcon
 
 În momentul unui seism, evitaţi ieşirea pe balcon sau pe scări şi va puteţi adăposti sub un birou sau o masă solidă. Trebuie să vă îndepărtaţi de ferstrele care se pot sparge, de oglinzi, mobile înalte, aparate de iluminat şi trebuie să vă protejaţi capul şi faţa.  
 
 Măsurile sunt valabile şi dacă vă aflaţi într-un magazin. Dacă sunteţi într-un lift, apăsaţi pe toate butoanele, iar când se opreşte, ieşiţi cât mai repede posibil.
 
 Triunghiul vieţii  
 
O măsură de protecţie cunoscută ca „triunghiul vietii” este cea în care vă puteţi aşeza, la cutremur într-un colţ al clădiri format din grindă/stâlp de rezistenţă/grindă.  

 Astfel, e recomandat ca în momentul cutremurului să vă aşezaţi lângă masă sau pat, nu sub acestea. „Daca te aşezi lângă pat, există un unghi al vieţii care se formează în momentul în care se prăbuşeşte tavanul, însă dacă vă aşezaţi sub pat, această şansa nu mai exista”, explică Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului Naţional pentru Fizică Pământului.

Cel mai sigur bloc din România a fost construit la Iaşi. Vezi despre ce imobil este vorba (UPDATE, FOTO)

Dacă vă aflaţi pe stradă, depărtaţi-vă de clădiri, ferestre, poduri, stâlpi şi la cel puţin zece metri de cablurile electrice căzute. În caz de seism, rămâneţi în maşină până se termină şi nu ieşiţi dacă sunt cabluri căzute. Încercaţi să opriţi într-un loc sigur. După cutremur, rămâneţi calm şi liniştiţi-i pe cei de lângă voi. 
 
 Afişul salvator
 
 Dacă aţi scăpat cu viaţă şi vă aflaţi sub dărâmături, loviţi cu putere, pe cât este posibil cu un obiect tare în partea cea mai compact unde vă aflaţi. Nu folosiţi telefonul şi verificaţi starea instalaţiei electrice şi gaz doar cu emulsie din săpun cu apa.
 
 Dacă după seism, coborâţi pe scări, aveţi grijă să nu se fi deteriorate pe timpul mişcării. Dacă va aflaţi în locuinţa şi aveţi nevoie de ajutor, puneţi în fereastră un afiş pe care să scrie mare: „AJUTOR!”. 
 
 Salvatorii au un avans de 45 de secunde
 
 Şeful ISU Bucureşti susţine că, printr-un sistem de comunicare, echipele de salvatori vor putea fi totuşi cu un pas înaintea tuturor celor afectaţi de urmările unui seism. 
 
 „Parte din cadrele noastre sunt A«abonateA» la un sistem de alertare în cazul unor cutremure. Mesajul vine cu 40-45 de secunde înainte de producerea seismului”, a declarat şeful ISU Bucureşti, colonelul Stelian Dudus. El a explicat că astfel membrii echipelor de intervenţie pot scăpa de pericol încât să poată începe imediat acţiunea de salvare a oamenilor. 
 
 „Scopul sistemului de alarmare este unul pur tehnic. Dacă s-ar primi un anunţ de cutremur de 6 grade, de exemplu, primul lucru va fi că personalul operativ să iasă din instituţie. Nu se va încerca scoaterea imediată a tehnicii din garaje pentru că maşinile au frâne pneumatice că să plece de pe loc şi nu este suficient timp”, a mai spus şeful ISU Bucureşti. 
 
 Există, însă, şi firme care vând sisteme individuale de avertizare în caz de cutremur, precum dispozitive la purtător, care costă în jur de 50 de euro, dar şi aparate ce pot fi montate în imobile, al căror preţ este de circa 100 de euro. Clienţii IRSA primesc, de exemplu, pentru un abonament lunar de 60 de lei, SMS-uri înaintea unui seism. 
 
 STS-ul blochează conductele de gaz în caz de cutremur
 
 Mişcările plăcilor tectonice sunt anunţate către Institutul Naţional de Fizică a Pământului prin radioreleul instalat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) Vrancea. Potrivit directorului Gheorghe Marmureanu, cercetătorii de la Institutul de Fizică a Pământului ştiu când se produce un cutremur de intensitate mare cu 25 de secunde înainte, interval care permite activarea sistemelor STS din ţară. Avertizarea blochează şi conductele de gaz, trece pe generator de curent electric sălile de operaţii din toate spitalele din România, dar şi din Bulgaria şi opreşte trenurile de mare viteză.
 
 
 
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite