SINTEZĂ Cum a fost construit noul guvern. Negocierile lui Mihai Răzvan Ungureanu cu partidele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns, marţi dimineaţă, la Palatul Victoria, unde va avea consultări cu liderii coaliţei pentru formarea noului Guvern. Surse politice au declarat încă de ieri seară, pentru Adevărul, că dintre membrii actualului guvern ar putea fi schimbaţi, Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ion Ariton, ministrul Economiei, Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, şi Valerian Vreme,

UPDATE 16.47 Premierul desemnat Mihai Răvan Ungureanu a declarat, marţi, la Parlament, răspunzând unei întrebări, că îi doreşte în Cabinetul său pe Leonard Orban, Cristian Diaconescu şi Cătălin Predoiu, pentru că aceştia sunt tehnicieni excepţionali.

"Şi Diaconescu şi Orban şi Predoiu sunt tehnicieni excepţionali", a afirmat Ungureanu.

UPDATE 16.32 Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu l-a sunat, marţi, pe preşedintele PSD Victor Ponta, pentru o întrevedere legată de formarea şi învestirea noului Guvern, acesta răspunzându-i că acceptă să discute cu el, dar decizia politică a USL nu se schimbă.

UPDATE 16.15 Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost întrebat, marţi, dacă îi va prezenta în cursul serii pe miniştrii din Cabinetul său, el răspunzând: "Sper. Să văd. Oricum există un calendar accelerat".

"Sper. Să văd. Oricum există un calendar accelerat", a răspuns el, întrebat dacă va anunţa numele viitorilor miniştri în cursul serii de marţi.

De asemenea, el s-a declarat nedumerit atunci când a fost întrebat dacă va merge în cursul după-amiezii la Cotroceni pentru a avea discuţii cu şeful statului.

UPDATE 13.34 Cum va arăta guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu

UPDATE 13.08  Andreea Paul Vass, nominalizată de PDL pentru portofoliul Economiei, a obţinut cel mai mic număr de voturi în Colegiul Director al PDL, dintre persoanele propuse de partid ca miniştri în Cabinetul Ungureanu, au declarat surse din PDL.

Averea ieşeanului Mihai-Răzvan Ungureanu, premier desemnat

UPDATE 12.57 Andreea Paul Vass, Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru Nazare, Stelian Fuia, Cătălin Baba, Răzvan Mustea, Claudia Boghicevici şi Bogdan Drăgoi sunt propunerile PDL pentru miniştri în Cabinetul Ungureanu.

Vecinii despre premierul desemnat: „Este un om bun, serios,dar cam singur“

UPDATE 12.50 Stelian Fuia a fost nominalizat ministru al Agriculturii în locul lui Valeriu Tabără. Alexandru Nazare a fost propus ministru al Transporturilor în locul Ancăi Boagiu.

UPDATE 12.45  Cristian Boureanu a pierdut cursa pentru Comunicaţii în favoarea lui Cătălin Mustea, declară sursele "Adevărul".

UPDATE 12.25 Emil Boc l-a propus pe Mircea Toader drept ministru al TRansportuilor în locul Ancăi Boagiu, au afirmat surse din PDL.

UPDATE 12.15 Boc vrea înlocuirea Elenei Udrea din guvern. Află cine va fi propus în locul ei

UPDATE 12.10 Sebastian Lăzăroiu despre desemnarea lui M.R.Ungureanu: "Nu e doar modelul rusesc. Vă amintesc că nici George Bush senior n-a venit de la mănăstire"

Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a delcarat într-o emisiune la RFI că desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu este o alegere bună şi că şi în alte ţări au fost demnitari care au venit din zona serviciilor secrete. Citeşte mai multe AICI

UPDATE 12.00 Oprea: " UNPR susţine guvernul condus de Ungureanu"

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, astăzi, în urma discuţiilor cu premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, că Uniunea nu a solicitat portofolii în viitorul Cabinet, ci doar o lege care să taxeze marile averi.

"Să fie clar: ca de obicei, noi nu am cerut nimic. Ceea ce dorim noi în primul rând este introducerea taxei pe marile averi, inclusiv preşedintele Obama zilele trecute în Congres a cerut taxarea marilor averi. Eu sunt convins că într-un moment de criză economică cei care au mai mult trebuie să contribuie mai mult la acest efort de solidaritate", a spus Oprea.

UPDATE 11.50 Ungureanu are susţinerea UNPR

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, astăzi, după discuţiile cu grupurile UNPR, că ceea ce s-a întâmplat este în linia aşteptărilor sale, adică "susţinere din partea UNPR".

"Ceea ce s-a întâmplat astăzi aici este în linia aşteptărilor mele: susţinere din partea UNPR", a spus Ungureanu. El a menţionat că s-a discutat despre necesitatea dialogului social. Ungureanu a afirmat că în jurul orei 13.00, tot la Parlament, va avea o întâlnire cu deputaţii minorităţilor naţionale.

UPDATE 11.30  Boc a propus plecarea tuturor miniştrilor PDL

Surse din PDL au declarat că, la această oră, Colegiul Director al PDL discută, iniţiativa lui lui Emil Boc ca miniştrii PDL actuali să nu mai facă parte din componenţa Cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu, iar partidul să susţină oameni noi. Citeşte mai multe AICI

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, astăzi, la sosirea în sediul PDL, că votul de învestitură pentru noul Guvern va avea loc joi, iar partidele din coaliţie vor face, în curând, propunerile pentru portofolii.

UPDATE 10.33 UNPR solicită aceleaşi ministere pentru Oprea şi Diaconescu

Conducerea UNPR i-a solicitat, astăzi, premierului desemnat Mihai Răzvan Ungureanu ca liderii Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea să rămână în viitorul Guvern cu aceleaşi portofolii ministeriale, au declarat surse politice pentru Mediafax.

"UNPR a solicitat ca liderii Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea să rămână pe aceleaşi posturi, la Ministerul de Externe şi, respectiv, Ministerul Apărării, spunând că nu este luată în considerare nicio altă variantă", au declarat sursele citate. Solicitarea a fost ridicată în şedinţa de marţi dimineaţa a liderilor coaliţiei cu premierul desemnat.

UPDATE 10.12 Senatorul PDL Gabriel Berca ar putea prelua portofoliul Administraţiei şi Internelor, în Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, au declarat, marţi, surse politice pentru Mediafax.

Senatorul Gabriel Berca de Bacău este membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii. Gabriel Berca, fost membru PNL, a deţinut în Cabinetul Tăriceanu funcţia de şef al Secretariatului General al Guvernului.

UPDATE 09.25 Propunerea PDL pentru conducerea Ministerului Economiei este Andreea Paul Vass, au declarat în această dimineaţă, pentru "Adevărul", surse din sectorul energetic. Citeşte mai multe AICI

Ungureanu s-a prezentat în această dimineaţă la sediul Guvernului din Bucureşti, în vederea formării unui nou Cabinet.

Surse oficiale au declarat, ieri seară, că liderii coaliţiei au convenit să înceapă încă de marţi dimineaţa consultările, astfel încât audierile în Parlament ale noilor miniştri să fie încheiate cel târziu miercuri.

CINE RĂMÂNE

Câţiva dintre membri actualului guvern se vor regăsi şi în noul Executiv. Este vorba, potrivit unor surse din PDL, de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării, Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, sau Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei. Influenţa Elenei Udrea în viitorul guvern a fost puternic contestată de prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde. „Ministerul Dezvoltării trebuie să-şi regăsească din atribuţii în teritoriu, prin descentralizarea resurselor la nivelul administraţiilor locale", a afirmat Frunzăverde.

Acestor nume obţinute de "Adevărul" luni seară, li se adaugă Cătălin Predoiu (Justiţie), László Borbély (Mediu), Kelemen Hunor (Cultura), Sulfina Barbu (Muncii), Leonard Orban (Afaceri Europene) şi Cristian Diaconescu (Afaceri Externe), potrivit surselor Mediafax.

CINE PLEACĂ

Printre cei care ar putea fi schimbaţi se numără ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, care ar putea fi înlocuit de secretarul de stat Bogdan Drăgoi, artizanul succesului emisiunii cu obligaţiuni în SUA. Ar putea fi, de asemenea, schimbaţi, Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ion Ariton, ministrul Economiei, Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, sau Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor. În tabăra UDMR, Marko Bela s-ar putea retrage din funcţia de vicepremier, în favoarea actualului ministru al Culturii, Kelemen Hunor. Citeşte materialul integral AICI

Citeşte şi:
Averea lui Mihai-Răzvan Ungureanu, premier desemnat

Ungureanu: "Intenţionez să folosesc experienţa MAE şi a SIE în eficientizarea guvernării"

Reacţia USL: Opoziţia va vota împotriva Guvernului Ungureanu, nu acceptă decât alegeri anticipate

VIDEO Interviu cu Mihai Răzvan Ungureanu: „Nici nu ştiţi cât de amplu poate fi răul"

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite