Primarii de legendă ai Bucureştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poveştile unor strungari, academicieni, militari, medici sau jurişti care au ajuns la cârma Capitalei de-a lungul timpului au fost expuse şi pe bucureşti.adevarul.ro, şi în paginile „Adevărul de Seară". Pe site, cititorii au criticat sau au lăudat activitatea celor 81 de edili şi şi-au ales preferaţii. În top au ajuns primari care s-au preocupat de dezvoltarea oraşului şi care au găsit soluţii de infrastructură pe care le-au

Gheorghe Pană

La începutul anilor '80, în scaunul de primar al Capitalei ajunge un activist devotat Partidului Comunist, unul dintre aprigii susținători ai lui Nicolae Ceaușescu. În perioada în care acesta a avut poziția de conducere administrativă a Bucureștiului, în oraș au avut loc schimbări uriașe, demolări și reconstrucții care au schimbat complet Capitala.

Cine-a dărâmat Bucureștiul pentru a-l mulțumi pe dictator?

Vintilă I.C. Brătianu

Unul dintre primarii care a rămas în istoria Bucureştilor de altădată drept un edil eficient s-a remarcat în primul rând prin faptul că a dus la bun sfârşit un proiect imobiliar extins, care a avut un mare succes. Economist de excepţie şi politician apreciat, acesta a ţinut foarte mult ca mita şi corupţia să fie eliminate din sistemul pe care îl conducea. I-a educat pe angajaţii din primărie să fie responsabili şi să-şi respecte munca şi i-a forţat pe bucureşteni să consume apă pentru igiena personală.

Cine-a fost dezvoltatorul imobiliar care i-a forţat pe bucureşteni să se spele şi pe subalterni să nu ia şpagă?

Nicolae Filipescu

În 9 februarie 1893, în scaunul de primar al Bucurescilor de atunci ajunge un bărbat sigur pe el, cu un plan bine conturat, care avea să pună pe primul loc orașul și dezvoltarea lui. În timpul mandatului său, în oraș a început să circule pentru prima dată tramvaiul electric, a fost extinsă rețeaua de canalizare, dar și cea de alimentare cu apă. A fost construit un ștrand și mai multe școli. Toate astea s-au realizat de-a lungul a doi ani în care, la cârma Bucureștiului lui Caragiale se afla un boier.

Boierul-ziarist care a adus tramvaiul electric în Bucureștiul lui Caragiale

Gheorghe Cantacuzino

S-a născut în Bucureşti şi a fost în două rânduri în fruntea Capitalei (mai 1869 - ianuarie 1870 şi martie 1913 - decembrie 1913). A rămas cunoscut în istoria Capitalei pentru ridicarea monumentului denumit Fântâna de pe Dealul Filaret, dar și pentru revoltele petrecute în timpul mandatului său.

Cine a fost „Nababul", latifundiarul putred de bogat ajuns edil-șef de două ori?

Dem Dobrescu

În februarie 1929, când a câştigat funcţia de primar, Dobrescu a găsit în Bucureşti un asemenea haos, încât se punea problema să se mute capitala României la Braşov. La ceremonia de depunere a jurământului, Dobrescu declara: „Primăria trebuie să aibă nu numai un caracter dministrativ ci şi social" şi susţinea că îţi propune să şteargă impresia unui oraş aflat într-un sat imens. „Vrem să-l facem pe bucureştean să-şi iubească Bucureştiul". După 5 ani de mandat scopul avea să fie atins.

Povestea „Primarului Târnăcop” care a transformat Bucureştiul în Micul Paris

Lucjan Skupiewski

Skupiewski, un bine-cunoscut medic, a fost primar al Capitalei timp de două luni, în perioada februarie-aprilie 1923. Fostul preşedinte al Poloniei, Lech Kaczynski, care şi-a început mandatul în 2005 şi a decedat în urma unui accident aviatic deasupra Rusiei în urmă cu un an, a avut rude în România.

Doctorul Lucjan Julian Skupiewski, străbunicul fostului preşedinte al Poloniei, Lech Kaczynski

Barbu Delavrancea

Pe lângă producţia poetică, Barbu Ştefănescu Delavrancea a lăsat moştenire bucureştenilor şi iluminatul public, tramvaiele electrice, filtrarea apei potabile, infrastructura marilor bulevarde de azi, cât şi obligativitatea salubrizării oraşului.

Edilul care a dat liber muncitorilor duminica şi a salubrizat pentru prima dată Capitala. Află aici cine e!

Ion Cosma

A stat în fotoliul de edil al Capitalei din aprilie 1962 până în februarie 1968. Mandatul a cuprins atât ultimii ani din viaţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât şi primii ani ca preşedinte ai lui Nicolae Ceauşescu.

Ion Cosma, primarul lui Dej şi al lui Ceauşescu, a făcut zeci de mii de apartamente în Titan şi Balta Albă

Gheorghe Vidraşcu 

A fost preşedintele Sfatului Popular al Capitalei din ianuarie 1954 şi până în februarie 1955. În timpul mandatului său  a fost terminat Centrul Cinematografiei de la Buftea, au fost reamenajate spitale şi s-a extins reţeaua de magazine.

Fostul adjunct de la Serviciul de Informaţii le-a făcut bucureştenilor Muzeul Lenin-Stalin, 60 de magazine şi Centrul Cinematografic de la Buftea

Victor Dombrovschi

Un mandat de doi ani a fost suficient pentru unul dintre primarii Bucureştiului pentru a pune la punct infrastructura rutieră a oraşului aşa încât să rezolve problema traficului. Tot în doi ani de mandat, edilul a ridicat şcoli, a amenajat parcuri şi pieţe, a construit pasaje şi a locuinţe pentru muncitori. Toate acestea au fost realizate în timp ce în Europa începuse Al Doilea Război Mondial.

Cum a reuşit un general de cavalerie să rezolve problema traficului şi a locuinţelor sociale în Bucureşti?

Ion Dincă

Se vorbea că stătea cu pistolul pe birou, că trimitea lumea la canal, că era prezent la dărâmarea bisericilor. A fost primar al Capitalei în perioada 1976 - 1979. Numele de „Ion Balcon" sau „Balconeti" i s-a pus pentru că a interzis oamenilor să-şi închidă balcoanele. A fost văzut în public ultima dată la incinerarea Zoei Ceauşescu, în 2006.

Cel mai temut primar al Capitalei, Ion Dincă, zis „Te-leagă” sau „Balconetti”, stătea cu pistolul pe birou!

Constantin Olteanu

A  luat în primire funcția de edil-șef al Capitalei, în 1985, imediat după ce Gheorghe Pană și-a încheiat mandatul. În același timp, Olteanu era și prim-secretar al Comitetului Municipal al PCR și președinte al Consiliului Popular. Înainte ca Ceaușescu să îl pună în funcție, acesta era ministru al Apărării. După ce a ajuns la cârma orașului, în 18 decembrie 1985, Constantin Olteanu a fost nevoit să învețe repede mersul lucrurilor din punct de vedere administrativ.

Cine-a fost primarul certat de Ceaușescu pentru că a pus sare pe drumurile înghețate din București?

Al. Gh. Donescu

A administrat Capitala din martie 1934 până la 5 ianuarie 1938. În timpul mandatului său s-a parcelat actualul cartier Primăverii, s-au ridicat mai multe clădiri publice importante și biserici și a fost inaugurată Grădina Botanică.

Povestea edilului care a inventat cea mai mare serbare populară din Capitală. Vezi cum se distrau bucureștenii acum 75 de ani!

Gheorghe Manu

Edilul mai este cunoscut și pentru pavarea mai multor artere de circulație din oraș cu piatră cioplită, dar și pentru amenajarea Grădinii Icoanei. Tot pe vremea sa, a apărut Biroul de Statistică și primul chioșc de ziare.

Generalul din timpul molimei de febră tifoidă din București. Vezi cum s-a luptat cu epidemia!

Ioan Costinescu

Fost preşedinte al Crucii Roşii Române, de trei ori ministru al Sănătăţii, liberalul Ioan Costinescu s-a aflat de două ori în fruntea administraţiei bucureştene şi a reuşit să iniţieze proiecte pentru dezvoltarea oraşului care a început să se extindă tot mai mult.

Povestea medicului-edil care a murit în închisoare după ce a dezvoltat reţeaua electrică şi cea de tramvaie din Capitală

Barbu Vlădoianu

Primul primar al Bucureştiului, Barbu Vlădoianu, a fost mâna dreaptă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În timpul mandatului său s-a construit prima cale ferată din România, a fost introdus transportul public şi s-au pavat străzile oraşului.

Realizările lui Barbu Vlădoianu, generalul care a început canalizarea Dâmboviţei şi a mutat nunţile la Oficiul Stării Civile

Nicolae Fleva

Pe la cârma Capitalei a trecut, în perioada 1884-1886, una dintre cele mai controversate figuri politice din istoria României. Jurnalistul şi deputatul Nicolae Fleva nu doar că nu şi-a pus amprenta în niciun fel asupra dezvoltării Bucureştiului, dar el a şi fost acuzat că şi-ar fi ucis un coleg din Camera Deputaţilor în timpul mineriadei din vremea lui Carol I.

Dezastruoasa guvernare a primarului-tribun acuzat de crimă

Pache Protopopescu

Capitala României a avut de-a lungul timpului 81 de primari, iar de la Revoluţia din 1989 şi până acum, unsprezece edili şi-au pus ideile în practică la conducerea Capitalei. Primarul Bucureştiului dintre 1888 şi 1891 a reuşit însă să intre în istorie drept unul dintre cei mai eficienţi şi inventivi: a extins iluminatului public în tot oraşul, a făcut trotuare şi noi artere de circulaţie în oraş, a introdus telefonia publică şi construit aproape 30 de şcoli, printre care şi Colegiul „Gheorghe Lazăr".

Povestea „primarului-minune” care a făcut primele trotuare şi a adus telefonul în Capitală. Vezi despre cine este vorba!

Citeşte şi: Cei mai iubiţi primari ai Capitalei

SONDAJ Ce-au făcut cei 81 de primari pe care i-a avut Bucureștiul? Alege-l pe cel mai bun

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite