Cei mai iubiţi primari ai Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cititorii bucuresti.adevarul.ro i-au ales pe edilii despre care consideră că şi-au făcut cel mai bine treaba. Campania „Primari de legendă", desfăşurată de „Adevărul de Seară" de-a lungul ultimelor trei săptămâni, a prezentat cele mai importante realizări ale celor 81 de  primari generali ai Capitalei. 

Poveştile unor strungari, academicieni, militari, medici sau jurişti care au ajuns la cârma Capitalei de-a lungul timpului au fost expuse şi pe bucureşti.adevarul.ro, şi în paginile „Adevărul de Seară". Pe site, cititorii au criticat sau au lăudat activitatea celor 81 de edili şi şi-au ales preferaţii. În top au ajuns primari care s-au preocupat de dezvoltarea oraşului şi care au găsit soluţii de infrastructură pe care le-au pus în aplicare.

Protopopescu, primul în top

Aproximativ 7.000 de persoane au citit povestea lui Pache Protopopescu, primarul care a făcut primele trotuare şi a adus telefonul în Capitală, din aprilie 1888 până în decembrie 1891. Acesta a intrat în istorie drept unul dintre cei mai inventivi şi eficienţi primari şi pentru că a extins iluminatul public în cartierele bucureştene, a construit noi artere şi ridicat 30 de şcoli. „Ar trebui ca cei care l-au urmat să-i ia exemplul. Nici unul după Protopopescu nu a mai reuşit să construiască o şcoală, darmite 30", a spus Cristina, o cititoare care a votat pentru Protopopescu pe pagina web bucuresti.adevarul.ro.

Citeşte aici povestea primarului-minune

Proiecte reuşite de infrastructură

Peste 3.600 de cititori au citit, pe site, povestea lui Dem I. Dobrescu, „primarul târnăcop" cunoscut pentru numeroasele proiecte urbanistice care au fost prioritare pentru el. Din februarie 1929 până în ianuarie 1934, cât a fost şeful administraţiei Capitalei, a iniţiat construcţia de ştranduri din Bucureşti, a lărgit marile artere ale oraşului, a refăcut pavaje şi a amenajat lacurile şi parcurile din Capitală. „Vrem să-l facem pe bucureştean să-şi iubească Bucureştiul", spunea el şi a reuşit să-şi atingă scopul.

Află ce a reuşit să facă "primarul-târnăcop"

Alţi aproape 3.500 de cititori au fost interesaţi să afle ce soluţii a găsit Victor Dombrosvschi pentru problema traficului de la finalul anilor '30, începutul anilor '40, când el a fost primar al bucureştiului. „Timp de 150 de zile s-au mişcat, pe Calea Griviţei, 25.000 metri cubi de pământ, s-au turnat 4.000 metri cubi de beton armat, pentru executarea pasajului peste care trec 7 linii ferate", descria revista Urbanismul unul dintre cele mai importante proiecte puse în aplicare în vremea lui Dombrovschi.

Vezi ce soluţii a găsit Dombrovschi

75 de „Poveşti de Bucureşti"

Începând cu 14 februarie, zilnic aţi putut afla din paginile ediţiei de Bucureşti a ziarului „Adevărul de Seară", precum şi de pe site-ul bucuresti.adevarul.ro cum trăiau, cum iubeau, cum se dădeau în spectacol, cum petreceau, dar şi cum au suferit bucureştenii în ultimele secole. În total, cele 75 de poveşti postate pe site au adunat aproximativ 530.000 de afişări.

Prima săptămână a serialului a fost dedicată celor mai savuroase istorii de amor din Micul Paris, de la povestea de iubire dintre Eminescu şi Veronica Micle, până la viaţa şi aventurile Miţei Biciclista.

În cea de-a doua săptămână, în cadrul seriei despre Marile dezastre, reporterii Adevărul de Seară v-au prezentat urmările Marelui viscol din 1954, dar şi ale revărsării Dâmboviţei ori ale Ciumei lui Caragea. O altă săptămână a fost dedicată poveştilor colorate din cârciumile de altădată, iar alta - marilor seisme care au lovit Capitala în ultimele secole. La mijlocul lunii martie aţi putut citi despre crimele fără autor din Bucureştiul ultimelor decenii, iar apoi despre marile hoteluri-simbol şi despre bucureştenii care fentat moartea în accidente extrem de grave.

image

ISTORII DE AMOR

     

image

Adevărul de Seară a scris în săptămâna iubirii poveștile pornite de la Mihai Eminescu și Veronica Micle și până la Odobescu, Pantazi Ghica sau Paul Celan care s-au sinucis din cauza dezamăgirilor în dragoste.

MARI DEZASTRE

image

Tot în luna februarie, mărturii şi imagini impresionante din istoria Bucureştiului, una dintre cele mai încercate Capitale din Europa lovite în trecut de inundaţii, incendii, cutremure, epidemii, războaie.

CÂRCIUMI DE ALTĂDATĂ

image

Pe bucuresti.adevarul.ro v-am  arătat și cum petreceau bucureștenii și care erau cele mai cunoscute locuri unde se simțeau bine.

CRIME PEREFECTE

image

Timp de o săptămână, v-am prezentat cazuri învăluite în mister și care au pus la grea încercare experiența criminaliștilor din București, anchete care au rămas și acum cu autori necunoscuți.

HOTELURI-SIMBOL

image

Tot pe bucuresti.adevarul.ro, la sfârșitul lunii martie, ați putut afla secretele din cele mai cunoscute și vechi hoteluri, dar și cele mai interesante povești care au marcat istoria acestora.

SUPRAVIEȚUITORII

image

Povești surprinzătoare și oameni care au sfidat moartea. Curajul de care au dat dovadă prin faptul că au reușit să treacă cu bine de accidente de mașină sau de avion, de căderi de la mare înălțime, de abuzuri  sau din locuri în care au fost ținuți prizonieri ore întregi, merită apreciat.

BUCUREȘTENI DE LEGENDĂ

image

Adevărul de Seară v-a prezentat timp de o săptămână, poveștile , dar și momente memorabile din viața unor personalități care au trăit în Capitală și care au și lăsat ceva în urma lor, realizări care sunt pomenite și astăzi.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite