LIVETEXT Mihai Răzvan Ungureanu, pus "sub semnul întrebării" de Robert Turcescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu este invitatul special al lui Robert Turcescu, în cadrul emisiunii "Sub semnul întrebării" difuzată în această seară de la ora 20.00 la B1 TV.

Iată principalele declaraţii ale prim-ministrului

Despre relaţia cu Traian Băsescu

"Nu ştiu dacă sunt cel mai tânăr premier al României, dar asumarea responsabilităţii a venit dintr-o revoltă. Iar revoltă este simplă, chiar îmi doresc să particip la reforma unei ţări de care mă leagă nu doar elementare sentimente de patriotism. Vreau o Românie în care să mă bucur că pot trăi."

"Am multe de câştigat din diaologul cu un preşedinte de ţară care cunoaşte, ştie foarte multe, cu o experienţă politică de 20 de ani. Interesul nostru comn este ca încrederea să fie justificată, iar să-mi pot face datoria până la capăt. E mult să spun aşa ceva."

"Eu nu cred că există modele în politică. Fiecare om politic e unic în felul său. Eu cred că omul politic Traian Băsescu nu este replicabil şi nu cred că e bine să fie replicabil."

Băsescu i-a propus telefonic funcţia de premier

"Băsescu m-a întrebat dacă nu consimt să particip la schimbarea ţării", a afirmat Ungureanu, întrebat fiind de Robert Turcescu cum a ajuns să deţină funcţia de şef al Executivului. "Am o relaţie bună cu şeful statului", a adăugat MRU, care a mărturisit că propunerea iniţială a lui Traian Băsescu a fost făcută, iniţial, telefonic.

"Era o după-amiază liniştită, anul trecut, şi a fost un telefon, iar...a şaptea zi s-a creat lumea. A fost o discuţie serioasă, au fost întâlniri, timp de gândire, întrebări grele din partea mea şi a sa, ultima discuţie fiind la începutul acestui an."


Captură FOTO B1 TV

image

Tăriceanu mi-a căutat nod în papură să plec din PNL

"Exista tensiunea dintre preşedinte şi premierul de atunci (Călin Popescu Tăriceanu, n.r.). În plan politic exista clar un dezacord clar pe teme majore între PNL şi Traian Băsescu."

"Tensiunile s-au exacerbat şi au alterat relaţie dintre domnul Tăriceanu şi mine în urma celebrei şedinţe CSAT din 2006 (pe tema retragerii trupelor, n.r.) când în ciuda explicaţiilor pe care le-am dat, gestul de atunci a fost intepretat ca un atac la adresa PNL şi o afiliere la adresa poziţiei preşedintelui României."

"Asupra mea au venit o serie de reproşuri care veneau din orice, că nu aranjez vizita premierului în SUA. Pe 2 ianuarie 2007 am atacat violent de propriul partid: Ungureanu, omul lui..."

"Deznădământul a venit o lună mai târziu. Doi cetăţeni români într-o bază consulară. Mi s-a reproşat că premierul nu ştia. O spun acum, premierul ŞTIA. A fost o conversaţie telefonică cu domnul Tăriceanu, după care mi-am depus mandatul. Îl respect în continuare pe domnul Călin Popescu Tăriceanu. Acea chestiune s-a aşezat ca un lest pe relaţie personală. Eu cred că a fost un bun premier, e un model de politeţe pentru mulţi din PNL şi un om cu o judecată cumpănită. Suntem doi oameni maturi care putem trece peste acea chestiune."

"Domnule Crin Antonescu, vă rog să mă invitaţi la o sedinţă a conducerii PNL!"

Ungureanu a atras atenţia se consideră în continuare membru PNL, deoarece este autosuspendat din acest partid, şi a spus, zâmbind, că îi cere preşedintelui formaţiunii liberale, Crin Antonescu, să îl invite la o şedinţă a Biroului Politic al PNL.

"Nu mi-am pus problema niciodată (să mă înscriu în PDL). Sunt membru al PNL. Sigur că mă consider membru al PNL. M-am autosuspendat. Nu mi-am pus problema autosuspendării".

"Domnule preşedinte Crin Antonescu vă rog să mă invitaţi la o şedinţa a BPN! Da, nu aş vrea să credeţi că e un statut amfibiu. Nu am un motiv să demisionez".

MRU, în partea dreaptă a câmpului ideologic

"Urmăresc cu mare atenţie ce se întâmplă pe scena politică. Nu fac un secret că mă recunosc în partea dreaptă a câmpului ideologic. Cred în statul minimal. Cred în nevoia unui alt tip de moralitate în activitatea politică. Nu sunt un moralist. Nu sunt un calvinist. Cred că rigoare, cred că viziune, cred că bună-credinţă şi dragoste faţă de ţară nu sunt cuvinte foarte mari. Pentru asta înţeleg eu să fiu prim-ministru."

"Lăsaţi intelectualii să facă politică"

Eu cred că a nevoie de intelectuali în politică. Nu sunt uşor de înghiţit. Eu nu sunt uşor de înghiţit. Sunt conştient că unii mă consideră chiar mai mult decât arogant. Nu am banii pentru asta (să fiu snob). E nevoie de intelectuali în politică. Este nevoie de voci critice, că ele se construiesc pe seama experienţei de viaţă, a cărţilor, nu sunt dependenţi de un joc distructiv, au inocenţa de a crede în ceea ce spun, inocenţa de a crede şi în ceea ce pot să facă.

Despre relaţia cu Victor Ponta
Victor Ponta îl acuză pe Ungureanu de conspirație împotriva intereselor țării

Victor Ponta depune plângere penală împotriva premierului Ungureanu

Premierul Ungureanu, întrebat de relaţia pe care o are cu preşedintele PSD Victor Ponta, a preferat să ofere un răspuns apelând la o anectodă:

"Schiller şi Herder sunt întrebaţi unul de celălalt de un om. Acelaşi om îl întreabă pe Schiller: Ce părere ai despre Herder?: Este un măgar, fură din casele altora. Apoi merge la Herder şi îl întreabă, ce părere ai de Schiller? E un om fantastic, un om deştept, remarcabil. Păi cum, că te-a vorbit de rău!, îi spune interlocutorul comun. E clar? Ne înşelăm amândoi, îi răspunde Herder."

Despre restituirea proprietăţilor
Ungureanu, dispus să facă sesizări penale pentru restituirea defectuoasă a proprietăţilor

Odată deschis subiectul despre restiturirea proprietăţilor, Mihai Răzvan Ungureanu a început prin a-şi cere scuze.

"Faţă de toţi cei care au aşteptări, eu îmi cer scuze. Îmi cer scuze că timp de 22 de ani, guvernele succesive ale acestei ţări nu au putut să ofere o soluţie clară şi definitivă problemei proprietăţilor confiscate abuziv de comunişti. Decontăm ani de camuflaj politic. Am ajuns într-un loc din care nu mai putem ieşi decât aşa."

"Suntem singurul stat din fostele state comuniste care e elaborat 10 proiecte de lege referitoare la restituire proprietăţilor. Am plecat de la proprietate ocrotită şi am ajuns la garantarea proprietăţii. Interval în care s-au schimbat legi. Unii au primit mai mult, alţii mai puţin. Asta e poza cu care am intrat la Guvern."

Electorat dezamăgit de cacofonia politică

Premierul a spus că simte o aşteptare din partea unui prezumtiv electorat dezamăgit şi care nu se regăseşte în "cacofonia politică sau administrativă" actuală, dar că nu se va implica în politică decât atunci când va avea alături oameni de încredere.

"Eu nu sunt însă ca în epopeea lui Ulise, o sirenă care atrage spre pierzare oamenii. Urmăresc cu mare atenţie ce se întamplă pe scena politică şi nu fac niciun secret că mă recunosc în partea de centru dreapta a câmpului ideologic. Este o aşteptare, dar în momentul în care am spus asta în urmă cu două săptămâni, enumerând o anumită categorie de public şi categorii de vârstă, am fost catalogat imediat ca fiind fie foarte îndrăzneţ, fie arogant. Mi-am învăţat lecţia, aşa că spun doar că este o aşteptare."

"Am plecat de la proprietate ocrotită şi am ajuns la garantarea proprietăţii. Interval în care s-au schimbat legi. Unii au primit mai mult, alţii mai puţin. Asta e poza cu care am intrat la Guvern. 40.000 de dosare stau în arhiva ANRP fără să fi apucat vreodată să fie citite. Situaţia noastră la CEDO."

"Avem un număr record de dosare. 2500 de dosare au blocat CEDO. Curtea a luat în calcul acest lucru şi prin hotărârea-pilot trimite către România punctele la care România trebuie să găsească soluţii. Această hotărâre generează o lege care o dată pentru întotdeanu să limiteze despăgubirile în plafon, care să fie oferite gradual beneficiarilor. Aici se crează nedreptatea pe care toată lumea o vede. E un act care instituie o nedreptate, plafonul despăgubirilor."

"Sunt 2500 de dosare la CEDO, dacă nu le rezolvăm până în iulie, CEDO va da dreptate reclamanţilor. Pentru 2.500 de dosare. Ce aleg? Un proiect de lege care încearcă printr-o nedreptate, o recunosc, să rezolve o problemă sau să se ajungă într-o situaţie în care România nu va putea plăti. Acesta e un proiect de lege care va merge la Parlament."

Despre proiectul Roşia Montană

"În mandatul meu voi încerca să rezolv toate problemele care sunt pendinte din mandatele anterioare. Roşia Montană înseamnă locuri de muncă. Nu sunt ecologistul de haine noi. Pe mine mă interesează locuri de muncă în ţara asta. Sunt dispus să merg cu oricine acolo. Nu am văzut lume mai săracă, mai pipernicită."

"Eu sunt adeptul niciunui proiect, sunt adeptul unor locuri de muncă. Proiectul care-mi aduce locuri de muncă, care este respectuos faţă de natura ţării mele este un proiect pe care îl susţin. Am cerut să mi se spună unde s-a blocat. La primul aviz negativ, închidem tot. Nu putem ca vreme de 10 ani să ne batem joc."

Despre privatizarea CupruMin
Ungureanu: Cupru Min este neprofitabilă şi izolată economic

Rezultatul negocierilor cu firma canadiană Roman Copper pentru privatizarea Cupru Min a dovedit că statul este puternic, iar procesul de privatizare va fi reluat cu avize de mediu existente şi evaluări efectuate de o firmă cunoscută internaţional, a declarat Ungureanu.

"Am fost foarte bucuros în clipa în care am aflat că există un câştigător pe suma respectivă", a mărturisit premierul.

El a afirmat că au existat "câteva vicii de procedură", dar a precizat că vrea să reformuleze această declaraţie, precizând că negocierea pe contract nu a "funcţionat" foarte bine.

"Aveam toate motivele să jubilez, dar negocierea pe contract nu a funcţionat foarte bine."

"În continuare cred că poziţia statului e consistentă. Se reia procesul de privatizare. Având grijă ca din dosarul pentru privatizare să nu lipsească, nici măcar un aviz de mediu. Cred că în această formulă un dosar de privatizare poate fi de succes. Procesul de privatizare continuă: Oltchim, deşi nu va fi simplă, Tarom, va continua listarea pe bursă."

Cererea de anulare a certificatului de urbanism pentru Roşia Montană, respinsă de Tribunalul Cluj

Mă bucur că Opoziţia a depus moţiune

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus că este bucuros că opoziţia a depus o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, deoarece astfel are posibilitatea să se adreseze în Parlament şi liderilor opoziţiei.

"Abia aştept momentul în care voi lua cuvântul în Parlament, la moţiune"

USL a depus, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Documentul, intitulat "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", a fost depus la Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Despre demisia lui Sorin Blejnar
Blejnar, demis de la conducerea Fiscului. Blejnar: MRU mi-a impus o ţintă nerealistă!

Ungureanu a precizat a aflat abia acum că ţinta de colectare la buget a veniturilor reprezentând cel puţin 1,5% din PIB în termen de două luni este una nerealistă şi că ar fi preferat să fie anunţat din timp despre acest lucru.

El a arătat totodată că noul preşedinte al ANAF i-a fost recomandat de către "persoane competente, nu de partid" şi că acesta are un CV impecabil.

"În cele două luni, am avut suficient de mult timp pentru a observa două lucruri: modul în care ANAF îşi face treaba pe tema sarcinii pe care o cunoaşteţi: 1,5 % din PIB şi apoi prin intermediul Corpului de control al premierului să fac o analiză a modului în care funcţionează managementul ANAF. Eu aflu abia acum că ţinta era nerealistă. Nu cred că ţinta e nerealistă."

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite