Premierul cel înțelept: Lăsați intelectualii să facă politică!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Consilierii și secretarii de stat care au lucrat în Guvernul Ungureanu vor demisiona
Consilierii și secretarii de stat care au lucrat în Guvernul Ungureanu vor demisiona

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, marți, la aniversarea Academiei Române, că el crede că politica românească are profundă nevoie de intelectuali. „Lăsați intelectualii să facă politică!", a fost apelul mesianic al premierului.

Premierul a participat, marţi, la Adunarea generală a Academiei Române, organizată cu ocazia sărbătoririi a 146 de ani de la înfiinţarea forului cultural şi ştiinţific, şi a fost invitat de preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, să ia cuvântul în cadrul adunării.

Ungureanu și-a exprimat credința în intectualii care se pregătesc să intre în politică și a subliniat că politica românească are profundă nevoie de intelectuali, pentru că aceștia pot găsi remediile „bolilor democrației".

„Cred că intelectualii au tot dreptul să vină spre politică, transformând-o în cea mai nobilă artă a vieţii", a spus premierul.

Mihai Răzvan Ungureanu a încheiat cu un apel:

„Lăsaţi intelectualii să facă politică. Lăsaţi-i să critice. Critica lor va fi întotdeauna o critică blândă, lipsită de patimă, lipsită de invective. Lăsaţi intelectualii să vorbească, lăsaţi-i să vorbească despre politică."

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite