Ungureanu: Cupru Min este neprofitabilă şi izolată economic. Redevenţele pe care le va încasa statul depind de planul de exploatare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Cupru Min a fost vândută de stat deoarece este o companie complet neprofitabilă, iar o investiţie de miliarde de euro din partea statului pentru revitalizarea acesteia ar fi creat un deficit enorm, cumpărătorul având şi posibilitatea de a vine unitatea mai departe, a declarat astăzi premierul Mihai-Răzvan Ungureanu la postul public de radio. 

„Acum am reușit să scoatem compania de cupru la vânzare, la un preț foarte bun. Altfel spus, oricine preia întreprinderea aflată în faliment și izolată economic, am reușit un lucru extraordinar, pentru că România nu avea atâția bani pentru a pune compania pe picioare“, a declarat Ungureanu. „CupruMin era și în guvernul socialist o companie neprofitabilă“, a adăugat acesta.

"În ultimii 20 ani, nu a existat companie gestionată de stat în domeniul minier care să fi fost profitabilă, sunt pompe care absorb bani din buget pentru a le ţine la suprafaţă. (...) Încetul cu încetul, statul s-a necăjit subalimentându-le financiar, oferindu-le iluzoriu posibilitatea investiţiei străine care nu a prea venit, iar privatizarea lor, destul de dificilă altminteri, nu începe astăzi, ci a început cu mult timp înainte, în anii '90. Presupunând că am fi făcut o enormă investiţie, de ordinul miliardelor de euro sau dolari, noi am fi creat un deficit enorm", a spus Ungureanu, la postul public de radio.

Ungureanu a adăugat că preţul de vânzare a Cupru Min a fost "foarte bine consolidat, pe o evaluare precisă" şi că statul nu ar fi avut oricum capacitatea de a exploata societatea în lipsa tehnologiei şi a investiţiilor necesare.

Statul va încasa redevenţe de la Cupru Min, dar suma care ar urma să fie astfel vărsată la buget nu este încă ştiută şi depinde de planul de exploatare al cumpărătorului.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite