Din Timişoara, în toată ţara!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Sfârşitul Ceauşeştilor“ este distribuit azi, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 14,95 lei. Grigore Cartianu îşi lansează, azi, cartea în oraşul de pe Bega, iar cititorii se vor putea întâlni cu autorul, mâine, la Cluj-Napoca, luni, la Braşov, marţi, la Bucureşti, şi miercuri, la Craiova.

UPDATE: Grigore Cartianu, asaltat de cititori pentru autografe pe "Sfârşitul Ceauşeştilor"

Lansarea cărţii „Sfârşitul Ceauşeştilor”, de Grigore Cartianu, de la Timişoara a început la ora 10.00 la „Librăria Adevărul” de pe strada Alba Iulia. La eveniment participă zeci de timişoreni, dar şi personalităţi culturale ale oraşului. Invitaţii de marcă participanţi la lansare sunt Traian Orban, preşedintele „Memorialului Revoluţiei”, dar şi scriitorii, profesorii şi publiciştii Daniel Vighi şi Viorel Marineasa şi nu în ultmul rând Cornel Ungureanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Timişoara.

Aceştia au vorbit despre cât de bine surprinde cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor” ultimele zile ale comunismului în România, dar şi despre cum au fost trăite ultimele zile de comunism în Timişoara, o paralelă a finalului trăit de cuplul dictatorial. „Este regretabil că ceea ce s-a întâmplat în ţară a fost un masacru. Mă bucur că aceste lucruri au fost dezvăluite în carte. Regretabil este că s-a murit”, a spus Traian Orban. Grigore Cartianu, a mărturisit că se simte onorat ca primul oraş din afara Bucureştiului în care este lansată cartea, „Sfârşitul Ceauşeştilor”, să fie Timişoara. „Cartea deschide un ciclu şi nu îl închide”, a spus Grigore Cartianu.



Asaltat încă de pe aeroport

Grigore Cartianu a fost asaltat de cititori încă de când a pus piciorul în Banat. Doi timişoreni care şi-au cumpărat de dimineaţă cartea cu ziarul au ţinut să aibă un autograf pe „Sfârşitul Ceauşeştilor”, chiar de la autor. Şi în centrul oraşului autorul cărţii a fost oprit pe stradă de oameni care i-au cerut autografe pe cartea proaspăt ieşită de la tipar. Grigore Cartianu îi mai aşteapă pe timişoreni la „Librăria Adevărul” de pe strada Alba Iulia până la ora 15.00. Acesta va fi mâine la Cluj pentru lansarea cărţii „Sfârşitul Ceauşeştilor”.

image

Astăzi, ora 10.43 -„Sfârşitul Ceauşeştilor", cumpărat de disidenţi

Timişorenii au vrut autografe încă de la aeroport

Grigore Cartianu a fost asaltat de cititori încă de când a pus piciorul în Banat. Doi timişoreni care şi-au cumpărat de dimineaţă cartea cu ziarul au ţinut să aibă un autograf pe „Sfârşitul Ceauşeştilor”, chiar de la autor. Şi în centrul oraşului autorul cărţii a fost oprit pe stradă de oameni care i-au cerut autografe pe cartea proaspăt ieşită de la tipar. Grigore Cartianu îi mai aşteapă pe timişoreni la „Librăria Adevărul” de pe strada Alba Iulia până la ora 15.00. Acesta va fi mâine la Cluj pentru lansarea cărţii „Sfârşitul Ceauşeştilor”.

Grigore Cartianu, autorul cărţii „Sfârşitul Ceauşeştilor",  distribuită azi cu ziarul  „Adevărul" şi lansată la Timişoara, demontează „marea minciună a «revoluţiei spontane» a lui Ion Iliescu", consideră Ştefan Andrei, fost ministru de Externe.

"Sfârşitul Ceauşeştilor": Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!


Istoricul Alex Mihai Stoenescu apreciază că volumul este povestea loviturii de stat transformată în revoluţie şi a revoluţiei transformate în lovitură de stat.

 Ion Caramitru, invitat special la standul Adevărul Holding: „Revoluţia română a pierdut şansa de a fi una profund anticomunistă."

„Sfârşitul Ceauşeştilor“, cea mai vândută carte

Istoria de lângă noi: martorii fugii cuplului de dictatori

Ultima zi la Bookfest 2010/ „Sfârşitul Ceauşeştilor” s-a vândut în 2.500 de exemplare

Stănculescu, adus la târg din puşcărie

Prima zi la Bookfest 2010

Ziua a treia la Bookfest 2010

Iliescu şi Cartianu,duel pentru Revoluţie

Adevărul Revoluţiei

 „Am aşteptat mult această carte, «Sfârşitul Ceauşeştilor». Grigore Cartianu vorbeşte despre generalul Nicolae Militaru, despre implicarea KGB-ului şi a dat de firul care elucidează misterul Revoluţiei. Adevărul a fost deturnat până acum din motive iliesciene, dar autorul a avut curaj să atace frontal", apreciază scriitorul Ion Zubaşcu.

De asemenea, actriţa Monica Bârlădeanu a spus că atât volumul lui Grigore Cartianu, cât şi documentarul lui Andrei Ujică, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", sunt esenţiale pentru tineri. „Aveam 11 ani la Revoluţie, simt acut nevoia să aflu şi să înţeleg ce s-a întâmplat atunci", a precizat Monica Bârlădeanu.

Volumul „Sfârşitul Ceauşeştilor", care este distribuit astăzi împreună cu ziarul „Adevărul" şi cu suplimentele „Sănătate" şi „Jocuri", la preţul total de 14,95 lei, a fost bestseller la Bookfest, cu 2.130 de exemplare vândute.

Întâlniri cu publicul

După succesul de la Târgul de Carte Bookfest 2010, unde au dominat topul vânzărilor (2.130 de exemplare, de 2,3 ori mai mult decât următoarea clasată), Grigore Cartianu şi cartea sa, „Sfârşitul Ceauşeştilor" vor veni la întâlnirea cu publicul din cinci mari oraşe: Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti şi Craiova. Aceste întâlniri vor avea loc la librăriile „Adevărul", de astăzi până miercurea viitoare.

Astăzi    Timişoara    10.00 - 15.00    Str. Vlad de la Marina nr. 1 (intrarea prin str. Alba Iulia)
Mâine    Cluj-Napoca    10.00 - 15.00    Str. Ion Raţiu nr. 2
Luni    Braşov    11.00 - 18.00    Str. Michael Weiss nr. 9
Marţi    Bucureşti    12.00 - 18.00    Bd. Magheru nr. 18
Miercuri    Craiova    11.00 - 18.00    Str. Împăratul Traian nr. 9

Orele menţionate sunt cele în care autorul se va afla la dispoziţia publicului, pentru discuţii şi autografe.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite