Avocatul lui Huidu: „Maşina a derapat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duminica trecută, Şerban Huidu, aflat la volanul unui SUV, a provocat un accident cu trei victime
Duminica trecută, Şerban Huidu, aflat la volanul unui SUV, a provocat un accident cu trei victime

Ioan Mânjină, apărătorul ales de Şerban Huidu, a infirmat varianta potrivit căreia, în momentul accidentului, atenţia vedetei ar fi fost distrasă de hărmălaia făcută de copii pe bancheta din spate.

Şerban Huidu este aşteptat mâine, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, pentru a i se prezenta în mod oficial învinuirile care i se aduc cu privire la accidentul de duminica trecută în urma căruia au murit trei persoane. Huidu va fi audiat doar dacă va dori să facă noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. „Momentan nu s-au mai audiat martori, dar mai pot apărea", ne-a declarat Carmina Reit, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Avocatul braşovean mai spune că singura variantă a modului în care s-a produs accidentul este deparajul. El a infirmat atât varianta unei depăşiri, cât şi aceea potrivit căreia băieţii lui Huidu i‑ar fi distras atenţia, aşa cum a susţinut zilele trecute cunoscutul avocat Cătălin Dancu. „Atât varianta depăşirii, cât şi cealaltă sunt excluse. A fost vorba despre un derapaj produs din cauza condiţiilor meteo nefavorabile", a spus Ioan Mânjină.

Click pe imagini pentru fotogalerie

image
image
image

Pilotul de raliuri Daniel Onoriu, care a refăcut cu maşina personală traseul parcurs de Huidu, a încercat să găsească o explicaţie pentru evenimentul din weekend, de la Timişul de Sus. El susţine, de asemenea, că în curba cu pricina, dacă încerci să intri în viraj cu o viteză mai mare, iar pe jos este apă, se poate întâmpla o nenorocire: „Virajul în care a intrat Şerban Huidu nu este unul de foarte mare viteză, este unul deschis, care, la un moment dat, închide, dar nu‑ţi dai seama din cauza unui brad care maschează curba. Poţi intra pe contrasens."

Expertiză dublă

Potrivit avocatului Mânjină, medicii nu i-au interzis lui Şerban Huidu să conducă. Dimpotrivă, acesta ar avea chiar o scrisoare medicală care precizează contrariul. În următoarea perioadă va fi desemnat şi un specialist de la Corpul Experţilor de pe lângă Tribunalul Braşov care va face expertiza tehnică a maşinii, expertiză care va fi dublată de ce a unui specialist desemnat de familia Huidu.

Şerban Huidu a declarat la poliţie că maşina sa a derapat. SUV-ul nu avea cauciucuri de iarnă

Declaraţii contradictorii în dosarul accidetului lui Huidu. Se vehiculează viteze de la 70 km/oră la 100 km/oră

A dat bani rudelor victimelor

Avocatul a mai confirmat şi faptul că familia Huidu a oferit sprijin financiar familiilor îndoliate. Familia lui Ştefan Balog a acceptat ajutorul oferit. „Am luat legătura cu aparţinătorii familiilor. Unii au acceptat suma de bani pe care a oferit-o familia Huidu. Altul a spus că va purta discuţii cu noi după încheierea ceremoniei de înmormântare. Acest ajutor este ceva de început. Şerban Huidu este profund marcat de tragedie", a declarat Ioan Mânjină.

Ioan Garbiş a fost condus pe ultimul drum

INFO

Ioan Garbiş, una dintre cele trei victime ale accidentului provocat de Şerban Huidu, a fost condus, ieri, pe ultimul drum. Zeci de persoane au ţinut să-i aducă un ultim omagiu lui Ioan Garbiş, un om modest, discret şi un mare fan al „Cronicii Cârcotaşilor", după cum susţin prietenii. Familia Huidu şi postul de televiziune Prima TV au trimis câte o coroană de flori.

Mâine va fi înmormântată şi cea de-a treia victimă a accidentului provocat de Şerban Huidu, Magda Drăghici. Trupul femeii va fi incinerat astăzi la Bucureşti. Rudele spun că aceasta a fost dorinţa ei. Magda Drăghici era divorţată şi de câţiva ani trăia o poveste de dragoste alături de Ioan Garbiş. Cei doi erau şi parteneri de afaceri la firma Toledo.

Click pe poze pentru galerie foto:

Foto: Stelian Grajdan Foto: Stelian Grajdan Foto: Stelian Grajdan

Citiţi şi:

EDITORIAL, de Mălin Bot

redactor-şef adevarul.ro

Malin Bot

Genocid în România: 65.000 de morţi, prea puţini vinovaţi

EXCLUSIV Martor la accidentul lui Huidu „Nu a derapat. Huidu a intrat în depăşire, cu viteză, fără să semnalizeze. Urla: Sunt distrus!"

VIDEO/FOTOGALERIE Accident tragic provocat de „cârcotaşul“ Şerban Huidu. A înviat din morţi  şi a ucis trei oameni

Şerban Huidu a declarat la poliţie că maşina sa a derapat. SUV-ul nu avea cauciucuri de iarnă

Cazierul rutier al lui Şerban Huidu conţine 11 sancţiuni. Ultima pentru depăşirea vitezei legale, în august

Comisia medicală a aprobat transferul lui Şerban Huidu în Bucureşti! Spitalul Universitar din Capitală şi-a dat acordul pentru primirea familiei Huidu

Avocata Paula Iacob: cum poate scăpa Huidu de puşcărie. Vezi cum şi-a spălat păcatele Carmen Păunescu, cea care a ucis în trafic trei oameni

Socrul lui Huidu: “Şerban este distrus de cele întâmplate”

Cronicuța, sub semnul tragediei! Paul Tecuceanu: „Ghinioanele se țin lanț, moartea fratelui meu, accidentul fratelui lui Huidu, cel de la schi și acum accidentul rutier“

A murit Ioan Garbis, singura victimă care iniţial supravieţuise în urma accidentului produs de Şerban Huidu. Inima sa nu a mai rezistat

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite