Parlamentul l-a suspendat pe Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a fost suspendat vineri din funcţia de preşedinte al României cu 256 de voturi pentru, românii urmând să decidă la referendumul din 29 iulie dacă îşi poate continua sau nu mandatul.

Pentru suspendarea şefului statului au fost necesare 218 voturi. USL are 215 senatori şi deputaţi.

Curtea Constituţională a evitat să dea un răspuns clar pe cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu."Eu sunt gata. Când vreţi, să-i dăm drumul", a spus preşedintele.

UPDATE 21.20 Avizul consultativ al CCR privind propunerea USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial.

UPDARE 21.12 Crin Antonescu a anunţat că Parlamentul a decis prin vot că referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu va avea loc în 29 iulie.

UPDATE 21.10 Secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop a anunţat rezultatul oficial al votului: 256 de voturi favorabile, 114 împotrivă şi două voturi anulate din cele 373 exprimate de parlamentari.

UPDATE 21. 00 Preşedintele a fost suspendat cu 258 de voturi "pentru". Un vot a fost anulat iar "116" au fost împotrivă. Crin Antonescu este preşedinte interimar.

UPDATE 20.49 Şeful statului aşteaptă rezultatul la Palatul Cotroceni.

UPDATE 20.48 Votul s-a încheiat. Urmează numărătoarea.

UPDATE 20.22 Fiecare tabără şi-a plasat reprezentanţi aproape de urne pentru a urmări dacă cei cu care au negociat votează conform înţelegerii. Din partea USL procesul de votare este supravegheat de Viorel Hrebenciuc, în timp ce PDL i-a mandatat pe Ioan Oltean şi pe Elena Udrea.

UPDATE 20.10 A început votul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE 20.05 În timpul discursul preşedintelui, parlamentarii PDL l-au aplaudat frenetic, în timp ce din tabăra USL se auzeau vociferări şi mesaje ca "penibil" şi "bine, pa!".

PDL a încercat să oprească suspendarea preşedintelui cu Biblia

UPDATE 20.00 Preşedintele Traian Băsescu şi-a încheiat discursul şi a  părăsit sala de plen, afirmând că aşteaptă decizia la Palatul Cotroceni.

UPDATE 19.50 Traian Băsescu susţine un nou discurs în plen,afirmând are conştiinţa împăcată că şi-a făcut datoria faţă de ţara sa şi faţă de poporul său.

"Aţi văzut vreun dictator care să dea Opoziţiei funcţia de prim ministru? Aţi văzut vreun dictator care să dea Opoziţiei cel mai puternic serviciu de informaţii interne? Aţi văzut vreun dictator care să dea opoziţiei şefia singurului serviciu de informaţii externe? Ei, dacă n-aţi văzut, mai căutaţi dictatori", a declarat el.

UPDATE 19.42 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că parlamentarii vor vota de două ori: Prima dată, cu bile, pentru suspendarea preşedintelui, iar apoi vor vota data în care va avea loc referendumul.

UPDATE 19.26 Traian Băsescu s-a întors în sala de plen.

UPDATE 19.25 Mircea Geoană, în plen: "Începând din această seară, trebuie să învăţăm nu să privim înapoi cu mânie, ci cu amărăciune şi înţelepciune. Din această seară, preşedintele interimar şi, peste câteva luni, un nou preşedinte al României vor putea să demonstreze că se poate face mai mult şi mai bine".

Geoană l-a citat pe Abraham Lincoln care spunea că poţi să îi păcăleşti pe toţi pentru o perioadă, poţi să îi păcăleşti tot timpul pe unii, dar nu poţi să îi păcăleşti pe toţi întotdeauna, Mircea Geoană arătând că aici s-a ajuns la finalul mandatului preşedintelui Traian Băsescu.

Geoană a subliniat că România este un stat serios, o democraţie europeană.

UPDATE 19.00 Preşedintele Traian Băsescu s-a retras într-o sală de protocol. După ce a vorbit în plen, Vasile Blaga a mers şi el în sala unde se află Traian Băsescu, liderul democrat-liberal spunând că merge să fumeze, iar întrebat dacă fumează împreună cu şeful statului el a răspuns: "Întotdeauna împreună".

UPDATE 18.55 Şova: Băsescu acuză USL că vrem să preluăm controlul Justiţiei; de la cine să-l preluăm, de la el?

"Când Traian Băsescu afirmă că noi vrem să preluăm controlul Justiţiei, sesizez o fractură logică. De la cinesă-l preluăm? Probail de la preşedintele Traian Băsescu. Noi nu vrem preluăm controlul Justiţiei!", a spus Şova.

El a acuzat faptul că, atunci când Monica Macovei a spus că un medic trebuie anchetat, acel medic a fost anchetat, atunci când Teodor Baconschi a spus că Andrei Marga trebuie anchetat, a apărut imedat o plângere penală, iar atunci când Traian Băsescu a spus că un om de afaceri nu a greşit, acel om de afaceri a fost eliberat.

UPDATE 18.48 Deputatul neafiliat Daniel Oajdea a anunţat că nu va vota pentru suspendarea preşedintelui.

UPDATE 18.40 La microfon este deputatul PDL Cezar Preda care l-a comparat pe Crin Antonescu cu Chucky, păpuşa malefică,  acuzându-l că s-a aliat cu partea din FSN a lui Ion Iliescu.

UPDATE 18.38 Pe unul dintre parlamentari l-a luat somnul în plen.

Un deputat a adormit în Parlament în timpul dezbaterii cererii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

UPDATE 18.36 USL şi-ar fi asigurat voturile UDMR şi UNPR

UPDATE 18.35 Preşedintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, a declarat că, dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el se va retrage "definitiv" din viaţa politică.

UPDATE 18.20 Crin Antonescu: "Când îşi va scrie memoriile sau i le va dicta lui Mircea Cărtărescu, domnul Traian Băsescu să ne spună unde era în timpul mineriadei din 13,14 şi 15 iunie 1990". Antonescu: Dacă Băsescu nu e demis la referendum, ma retrag definitiv din viaţa politică

UPDATE 18.15 În timpul discursului liderului PNL Crin Antonescu, preşedintele Traian Băsescu a părăsit plenul Parlamentului. El le-a spus jurnaliştilor, pe holurile Parlamentului, că a ieşit să fumeze şi să dea un telefon.

UPDATE 18.14 Urmează liderul PNL Crin Antonescu.

UPDATE 18.11 Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care conduce şedinţa plenului reunit, a spus la prezidiu: "Ce vor, mă?", în condiţiile în care reprezentanţii PDL insistau că nu se respectă ordinea de zi, care includea prezentarea avizului CC. Exprimarea preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, la microfonul de la prezidiu: „Ce vor, mă?"

UPDATE 18.07 "Guvernul este condus astăzi de un doctor în furt intelectual", a spus Blaga.

Din disvusrul lui Blaga:

"România trece in aceste zile prin momente dificile, poate cele mai dificile din istoria democraţiei. Asta numai pentru ca un grup de politicieni uniti prin minciuna s-au gândit să facă această revoltă. Zi de zi, institutiile statului sunt atacate. Ceea ce se intampla in aceste zile in Romania nu este decat o lupta a lui Ponta si a lui Antonescu impotriva democratiei. Sa nu uitam ca adevarata valoare a politicienilor nu este lupta pentru putere, ci pentru binele romanilor.

Ponta copy-paste a facut de ras romanii peste tot in lume. Ponta si Antonescu, nu mai incercati sa-i mai prostiti pe romani! Trompetele USL au spus că Romania are bani, dar nu au pot onora niciuna dintre promisiunile pe care le-au făcut. Ce aţi făcut pentru România? Criza se adânceşte, acest Guvern vrea să ducă România la sapa de lemn. Zilele acestea treceti cu şenilele peste România. Aţi lovit succesiv şi continuati sa o faceti impotriva tuturor. Prin propunerea de suspendare a presedinteleui vreti sa doborati ultima institutie pe care nu o controlati. Stimati colegi din USL, demersul dvs este ipocrit si hilar".

UPDATE 18.06 Preşedintele PDL Vasile Blaga cerut şi el respectarea ordinii de zi

UPDATE Parlamentarii au respins propunerea PDL de a fi citită în plen avizul Curţii Constituţionale.

UPDATE 18.02 Deputatul PDL Mircea Toader a solicitat respectarea ordinii de zi. Acesta a dorit citirea în plen a avizului consultativ trimis de Curtea Constituţională.

UPDATE "Sunt circa 2 ani de când nu m-aţi mai auzit criticând justiţia, pentru că justiţia a început să funcţioneze, şi asta îi sperie pe mulţi, pe mulţi infractori, fie că sunt din politică sau din afara politicii, dar cu bune legături în politică", a afirmat Traian Băsescu.

UPDATE 18. 01 "Vine rândul domnului Voiculescu, cum am înţeles din presă. L-aţi salvat acum două săptămâni, dar nu ştiu dacă îl veţi mai salva dacă nu luaţi sub control justiţia", le-a spus Traian Băsescu reprezentanţilor puterii, în contextul în care acuza USL că are ca obiectiv subordonarea justiţiei.

UPDATE 18.00 Băsescu îi acuză pe palamentarii Puterii că sacrifică stabilitatea şi reputaţia României pentru a-şi atinge scopurile. Discursul lui Traian Băsescu în plen: USL vrea toate pârghiile Puterii, cu riscul de a afecta stabilitatea şi reputaţia României

UPDATE 17.36 Şi-a început discursul Traian Băsescu. "Am luat act de decizia Curţii Constituţionale", a spus Băsescu. În sală, Elena Udrea îl ascultă atent şi şi-a împreunat mâinile în semn de rugăciune.

UPDATE 17.35 În timp ce Eugen Nicolăescu citeşti documentul suspendării, preşedintele Traian Băsescu îşi ia notiţe.

UPDATE 17.25 În timp ce în Parlament se dezbate cererea de suspendare a lui Traian Băsescu, pe blogul lui Victor Ponta a fost publicată referirea din avizul Curţii Constituţionale care arată că faptul că preşedintele şi-a asumat public iniţiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte să fie adoptate de Guvern, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul premierului. Ponta a publicat pe blog referirea Curţii Constituţionale la relaţia preşedinte-premier

UPDATE 17. 22 Deputatul PNL Eugen Nicolăescu prezintă, pe scurt, cele 7 motive principale pentru suspendarea actualului şef al statului.

UPDATE 17.06 A început şedinţa de suspendare a preşedintelui.

UPDATE17.05 Surse din USL susţin că cea mai mare parte a senatorilor şi deputaţilor UDMR vor vota în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE 16.55 Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Parlament.

UPDATE 15.45 Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că parlamentarii PDL au decis să participe la şedinţa plenului reunit al Parlamentului şi să voteze împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu, reţinând în urma avizului CC că şeful statului nu a încălcat Constituţia.

UPDATE 14.55 Curtea Constituţională a dat un răspuns separat pentru fiecare ditnre cele şapte capete de acuzare aduse de USL lui Traian Băsescu, evitând un răspuns clar.

CCR evită un răspuns clar privind suspendarea lui Băsescu

UPDATE 14.25 Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că şedinţa Plenului reunit în care se va dezbate şi vota cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu va avea loc chiar dacă nu va fi transmis, până la ora 17.00, avizul Curţii Constituţionale.



Vezi aici documentul integral trimis de Curtea Constituţională Parlamentului

CCR evită un răspuns clar privind suspendarea lui Băsescu

Frunda: Băsescu a încălcat grav Constituţia, iar unele măsuri ale USL sunt la limita constituţionalităţii

Avizul Curţii Constituţionale

UPDATE 14.08  Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu consideră că foarte mulţi dintre cei care susţin demersul de suspendare al preşedintelui "sunt oameni care dacă au şcoală nu au minte" şi a apreciat că acest demers se petrece şi pentru că oamenii sunt indiferenţi. Citeşte aici continuarea!

UPDATE 13.50
Judecătoarea Aspazia Cojocaru a fost ameninţată - înainte de discuţiile de vineri pe suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu - cu privire la votul pe care urmează sa-l dea. Citeşte aici continuarea!

Kelemen: Nu am luat o decizie cum votăm, părerile sunt foarte împărţite

UPDATE 13.38
PDL a propus în Birourile Permanente ca şedinţa de plen comun, de la ora 17.00, pentru dezbaterea şi votarea cererii de suspendare a şefului statului să fie amânată până când Curtea Constituţională se va pronunţa, însă iniţiativa a fost respinsă prin vot.

USL nu mai are răbdare. Nu mai aşteaptă avizul CCR privind suspendarea preşedintelui

UPDATE 13.15 Vasile Blaga l-a acuzat pe Ponta că este "un hoţ şi un spărgător al deciziilor Curţii Constituţionale". Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat că USL trebuie să retragă legile abuzive şi să respecte deciziile Curţii Constituţionale.

VIDEO Vasile Blaga: Dacă azi Curtea va da aviz favorabil suspendării, acesta va trebui respectat

"USL a restrâns atribuţiile CCR, a schimbat Avocatul Poporului, a schimbat Legea referendumului, a acaparat instituţiile statului, pentru a împiedica exercitarea legii", a spus Blaga.

Comisia Europeană, îngrijorată de situaţia din România. Barroso a vorbit cu Ponta

UPDATE 11.30 Prin ordonanța de urgență 41 adoptată joi seara, Guvernul Ponta a modificat radical Legea referendumului, mult dincolo de ceea ce anunțase prin declarații oficiale și prin comunicate de presă: printr-o derogare introdusă în lege, a făcut ca demiterea președintelui să fie nu doar ușurată, ci garantată.Vezi aici detalii!

UPDATE 10.55 Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se reunesc la ora 12.30, pentru a analiza avizul Curţii Constituţionale privind cererea Parlamentului de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE 10.40  Premierul Victor Ponta a declarat că România va respecta standardele europene ale unui stat de drept, în ciuda conflictului politic actual.

"România este şi va râmăme un stat de drept. Dincolo de acest conflict politic intern, România va rămâne un stat de drept în care Constituţia va fi respectată", a spus Ponta.

"Indiferent de decizia de astăzi a Parlamentului, o decizie constituţională, Guvernul va asigura până la referendum stabilitatea totală a Curţii Constituţionale, a Parchetului, a DNA şi a tuturor instanţelor judecătoreşti care nu trebuie afectate de această bătălie constituţională. Guvernul nu va schimba niciun judecător al Curţii Constituţionale", a precizat premierul.

Ponta: Guvernul va respecta toate deciziile CCR

Judecătorii Curţii Constituţionale a României s-au reunit în această dimineaţă, la ora 9,00, pentru a discuta cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. CCR trebuie să dea avizul consultativ în procedura de suspendare a şefului statului.

Primul pas spre suspendarea preşedintelui Traian Basescu a fost făcut joi, în Plenul Parlamentului. Documentul realizat de USL, care cuprinde cele 7 motive principale pentru suspendarea actualului şef al statului, a fost citit de la tribuna Parlamentului, urmând ca astăzi propunerea să fie supusă votului într-o nouă sesiune extraordinară cu cele două camere reunite.

Prezent joi în Parlament, Traian Băsescu a refuzat să dezbată documentul de 16 pagini, motivând ca a ajuns la Preşedinţie abia miercuri la 19:30, neavând timp pentru a-şi pregăti contraargumentele. Vezi mai jos înnregistrarea VIDEO  a discursului lui Traian Băsescu.

Băsescu: USL vrea să controleze instituţiile

Chiar dacă apropierea UNPR de PSD nu mai este o noutate, după ce Gabriel Oprea şi Victor Ponta au semnat un protocol de colaborare, vicepreşedintele UNPR Lavinia Şandru a declarat, joi seară, că parlamentarii progresişti nu vor vota solicitarea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

"Suntem împotriva suspendării preşedintelui pentru că asta nu înseamnă stabilitate. Noi suntem pentru stabilitate, noi ne-am înfiinţat pentru stabilitate şi suntem împotriva oricărei acţiuni care ar putea să producă instabilitate în România, inclusiv împotriva suspendării preşedintelui", a susţinut Lavinia Şandru.

În schimb, UDMR a anunţat, prin vocea preşedintelui Kelemen Hunor, că se va alătura demersului de suspendare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite