Preşedintele Băsescu: USL vrea toate pârghiile Puterii, cu riscul de a afecta stabilitatea şi reputaţia României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat USL că-şi doreşte toate pârghiile Puterii, cu riscul de a zdruncina statul de drept şi de a afecta stabilitatea şi reputaţia României, pentru a-şi apăra "penalii". Acuzaţiile au fost făcute în discursul rostit în şedinţa de plen a Parlamentului, şedinţă în care se va vota pe cererea de suspendare a şefului de stat.

UPDATE 20.56: Parlamentarii au votat suspendarea preşedintelui, cu 258 de voturi pentru. Erau necesare 217.

UPDATE 20.50: Preşedintele a atacat în discursul final mai mulţi politicieni ai Puterii. L-a atacat pe ministrul de finanţe, Florin Georgescu, pentru  declaraţia recentă a acestuia potrivit căreia deprecierea leului va aduce mai mulţi bani la buget. Băsescu a explicat că deprecierea îi va afecta pe românii care au credite în euro.

A atacat politcieni ai Puterii care votează suspendarea, deşi votul lor este cel puţin imoral, în condiţiile în care au rpobleme cu justiţia.

Cătălin Voicu, judecat pentru fapte de corupţie şi pentru că a încercat să influenţeze justiţia. Mircea Diaconu, cel găsit incompatibil de instanţă şi care este cercetat pentru conflict de interese.

A amintit şi de Florin Păslaru şi Sergiu Andon, doi deputaţi declaraţi incompatibili de instanţa supremă şi pe care Camera deputaţilor a decis să nu-i revoce, încălcând o sentinţă definitivă.

"Tot de la dumneavoastră, de la putere. Vreţi ca aceşti domni să voteze azi suspendarea preşedintelui României? E doar o întrebare retorică. Sunt convins că va vota şi domnul Voicu", a spus preşedintele Traian Băsescu.

UPDATE 20.43: În discursul final, Băsescu i-a atacat dur pe Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta, doi politicieni pe care i-a "văzut cu ochii blânzi şi umezi", înainte să le pună "mandatul în mână". "Şi i-am văzut şi după ce au ajuns la Palatul Victoria, marionete ale propriilor lor partide şi ale intereselor corupţilor din partidele lor", a spus Băsescu.

UPDATE 20.16: "Aş vrea să vă rog să aveţi grijă de ţară şi de oamenii ei. A avea grijă de ţară înseamă a-i respecta legile, să faceţi să se aplice legea educaţiei aşa cum este, să se aplice cele codurile, să creaţi locuri de muncă... Asta înseamnă, în mod deosebit, să nu vă atingeţi de justiţie şi de instituţiile statului".

"N-aveţi cum să înţelegeţi care e sentimentul unui preşedinte care trebuie să treacă cu ţara şi poporul lui o criză grea. Am fost partener cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară într-o perioada extrem de grea - 2009, 2010, 2011... Ştiu că s-au luat măsuri care i-au afectat pe oameni. Nu am făcut-o cu sufletul deschis, dar am făcut-o pentru a evita un rău mai mare, în care nu se puteau asigura pensiile şi salariile. Am conştiinţa împăcată că mi-am făcut datoria faţă de ţara mea, faţă de poporul meu. O zi bună".

Traian Băsescu a părăsit Parlamentul imediat după încheierea discursului.

UPDATE 20.08: "Şi acum, doar o mică observaţie, care depinde de votul dumneavoastră. Eu sunt la Cotroceni, aştept eventual decizia CCR acre săs tabilească preşedintele interimar, pentru a preda mandatul. Dacă nu veţi avea o astfel de decizie din cauza votului, tot puteţi să mă căutaţi, domnule Antonescu: Vă las aici o foaie pe care să scrieţi ce aţi promis - demisia, dacă eu voi câştiga referendumul".

UPDATE 120.03: "Am înţeles din gura domnului senator Antonescu, că vorbele sunt fapte. Vă atenţionez că aţi cerut destituirea unor judecători de la CCR, că aţi spus-o". 

UPDATE 17.54: "Aţi vorbit de dictatură. Aţi văzut vreun dictator care să dea opoziţiei funcţia de prim-ministru? Aţi văzut vreun dictator care să dea Opoziţiei cel mai puternic serviciu de informaţii interne? Aţi mai văzut vreun dictator care să dea Opoziţiei singurul serviciu de informaţii externe? Ei, mai căutaţi dictatori".

UPDATE 19.53: Băsescu spune că parlamentarii s-au supărat pe el fiindcă nu au reuşit să-l convingă să facă niciun compromis, că nu a sunat niciun judecător, procuror sau poliţist. "Uneori s-au supărat şi cei din PDL, asta-i viaţa".

"Nu puteţi să îmi cereţi ca preşedintele să genereze un sistem care să protejeze parlamentarii de responsabilitate în faţa legii. Asta nu puteţi să îmi cereţi şi asta a supărat pe foarte mulţi cel mai tare. Iar în ceea ce mă priveşte, vă garantez că atât timp cât voi fi preşedintele României, deci atât timp cât voi fi, cu mine nu va reuşi nimeni să facă un astfel de compromis, fie că este parlamentar la putere sau parlamentar în Opoziţie. Şi asta, dintr-un motiv simplu: eu nu fac intervenţii nici la procurori, nici la judecători, nici la poliţişti. Nu am făcut-o şi nici nu am s-o fac. Uneori s-au supărat şi cei din PDL, dar asta-i viaţa".

UPDATE 19.47: Discursul final al lui Băsescu. "Mă acuzaţi că am dezbinat", a început preşedintele, după care a amintit de pactul pe educaţie, semnat de către toate partidele. "Pe urmă, aţi făcut eforturi uriaşe să afectaţi principiile legii educaţie... Doreaţi să reveniţi la sistemul clientelar din educaţie".

UPDATE19.31: Băsescu a părăsit iar plenul. Vorbeşte fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

UPDATE 19.01: Băsescu s-a întors în plen. Reamintim că are dreptul să intervină pe parcursul dezbaterilor.

UPDATE 18.45: Traian Băsescu se află în salonul de protocol al Camerei Deputaţilor. Vasile Blaga, i s-a alăturat la puţin timp şi, întrebat de jurnalişti dacă va fuma împreună cu Traian Băsescu,  preşedintele PDL a răspuns: "Întotdeauna împreună", relatează agenţia Mediafax.

UPDATE 18.24: Băsescu nu apărăsit Parlamentul, ci doar plenul.

În plen vorbeşte Crin Antonescu, noul preşedinte al Senatului.

UPDATE 18.18: Preşedintele a părăsit plenul.

UPDATE 18.04: Şeful statului a declarat că justiţia funcţionează şi, prin urmare, de doi ani nici n-a mai criticat justiţia. Dar faptul că justiţia funcţionează îi sperie pe infractori, "fie că sunt din politică, fie din afara ei, dar cu bune legături în politică".

S-a încheiat discursul, preşeditentele mai poate interveni.

UPDATE 18.01: Referitor la acuzaţia potrivit căreia ar fi refuzat dialogul cu partidele, preşedintele a amintit invitaţiile la dialog adresate USL la carea a primit "răspunsuri violente, neplăcute".

UPDATE 17.57: Preşedintele le-a reamintit că ei, parlamentarii, sunt cei care nu au dorit nici modificarea Constiuţiei şi nici nu au respecatt dorinţa exprimată de alegători la referendumul care prevedea parlament unicameral şi cu doar 300 de parlamentari.

"La referendumul de suspendare de acum putem supune aprobării şi revizuirea Constituţiei".

UPDATE 17.53: În ceea ce priveşte acuzaţiile că ar fi influenţa justiţia, preşedintele le-a cerut parlamentarilor Puterii să găsească "măcar un singur procuror, judecător sau ofiţer de poliţie cu care să fi vorbit sau să-i fi transmis mesaje incorecte, cum făcea domnul Voicu, care azi votează pentru suspendare. Dacă nu o faceţi, atunci înseamnă că dezinformaţi".

UPDATE 17.49: Şeful statului a respins acuzaţia că nu ar fi respectat deciziile CCR, aşa cum îl acuză Puterea: "Poate am făcut greşeala să le comentez, dar să nu le erspect, niciodată!".

Probabil, a spus preşedintele, această acuzaţie este făcută pentru a acoperi faptul că premierul nu a respectat o decizie a CCR, cea în acre se spunea că şeful statului reperzintă România la Consiliul European.

UPDATE 17.44: "Ceea ce faceţi de două săptămâni nu este decât o puternică zdruncinare a statului de drept pentru a-l pune la dispoziţia USL".

"Ceea ce aţi făcut va avea urmări pe termen lung", a avertizat şeful statului.

Băsescu îi acuză pe cei care au declanşat suspendarea că, fie nu au făcut o evaluare pe termen lung a efectelor acestei acţiuni, fie ştiu foarte bine ce se va întâmpla şi, în pofida acestor urmări au decis să pună mâna pe toate pârghiile Puterii, inclusiv pe justiţie, pentru a-şi apăra penalii.

"Vine rândul domnului Voiculescu, din câte am văzut în presă", a explicat preşedintele.

UPDATE 17.42: Băsescu îi acuză pe palamentarii Puterii că sacrifică stabilitatea şi reputaţia României pentru a-şi atinge scopurile.

UPDATE 17.36: A luat notă de avizul CCR şi s-a bucurat să constat că nu există nicio abatere gravă care să justifice suspendarea, a fost observaţia făcută de preşedinte imediat după începerea discursului.

Traian Băsescu susţine un discurs în plenul Parlamentului, în deschiderea şedinţei în care se va vota pe cererea de suspendare a preşedintelui României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite