Băsescu: USL vrea să controleze instituţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului a acuzat PSD şi PNL că, prin suspendarea sa, programată pentru astăzi,  îşi propun să acapareze justiţia şi să acopere scandalul plagiatului lui Ponta.

Şedinţa Parlamentului în care s-a dat citire solicitării USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a avut loc, ieri,  în prezenţa acestuia.

Traian Băsescu a fost aplaudat de parlamentarii PDL la intrarea în sala de plen. Şeful statului s-a aşezat într-unul din fotoliile de la prezidiul rezervat oaspeţilor şi, timp de jumătate de oră, a aşteptat ca senatorul PSD Toni Greblă să prezinte cererea de suspendare.
În tot acest timp, şeful statului a părut iritat de situaţie şi a afişat un aer plictisit, jucându-se cu ochelarii şi citindu-şi notiţele. Când i-a venit rândul să ia cuvântul, şeful statului a părut schimbat total. El a ridicat tonul şi a lansat acuzaţii la adresa USL.

Preşedintele iese la atac

În opinia lui Traian Băsescu, suspendarea are ca obiective de fond punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului, în principal a justiţiei, şi nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009. Pe lângă motivele de fond, USL ar avea şi un motiv conjunctural: acoperirea scandalului legat de plagiatul lui Victor Ponta. „Prim-ministrul pe care l-aţi furnizat este cunoscut în toată Europa şi peste Ocean ca un prim-ministru copy, copy-paste. Prim-ministru copy-paste", a comentat Băsescu.

Traian Băsescu şi-a adaptat mesajul clasic referitor la moguli, nominalizându-l, de data aceasta, doar pe Dan Voiculescu. „Am văzut şi afirmaţiile făcute de unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu, că trebuie să controlăm Justiţia. Dragii mei concetăţeni, această vreme a trecut!", a spus Băsescu.

„Nu i-am minţit pe români"

El a acuzat Executivul şi actuala majoritate parlamentară că „prin procedurile pe care le-au aplicat în ultimele 45 de zile, arată că sunt dispuşi să dea lovituri consistente funcţionării statului român". „Fie că vorbim de desfiinţări de comisii, de transformarea Monitorulului Oficial în gazeta de perete a Guvernului, fie că vorbim de emitere de OUG care afectează atribuţiunile Curţii Constituţionale, toate acestea sunt lucruri grave", a atras atenţia şeful statului.

Preşedintele a remarcat că iniţiatorii procedurii de suspendare i-au reproşat angajarea publică şi declaraţiile făcute, dar  a adăugat că nu a văzut să îi fie imputate fapte.

Şeful statului a susţinut că vrea să meargă la referendum şi că nu se teme de confruntarea cu electoratul. „Provocarea pe care v-aţi asumat-o e aceea că un politician, fie el şi preşedintele României, care a refuzat să-i mintă pe români pe timp de criză, e trimis în faţa electoratului să fie validat sau invalidat. S-ar putea ca referendumul să confirme că am avut dreptate să fiu cinstit cu românii", a anticipat şeful statului.

El a identificat, deja, o parte din posibilii săi susţinători.  „La referendumul de suspendare mi-aş dori mult să fiu votat de pensionarii care nu au pierdut nimic la pensie sau de pensionarii cărora le-a crescut pensia în timpul mandatelor mele".

Traian Băsescu le-a transmis parlamentarilor că îi va respecta mai mult dacă, la referendum, vor introduce şi modificarea Constituţiei în sensul unui Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.

Cum arată calculele politice

Liderii PSD şi PNL, Victor Ponta (foto) şi Crin Antonescu aşteaptă, fără emoţii, votul de astăzi privind suspendarea.

Pentru suspendarea şefului statului sunt necesare 218 voturi, iar partidele care s-au raliat acestui demers au împreună 267. USL are 215 senatori şi deputaţi, UNPR are 24, iar UDMR - 28. Apropierea UNPR de PSD nu mai este o noutate, după ce Gabriel Oprea şi Victor Ponta au semnat un protocol de colaborare. În schimb, UDMR a anunţat abia miercuri, prin vocea preşedintelui Kelemen Hunor, că se va alătura demersului de suspendare.

Grupul minorităţilor are 16 voturi, iar liderul acestuia, Varujan Pambuccian, a anunţat că opţiunile sunt împărţite. „Pentru că nu am reuşit să ajungem la o poziţie comună, clară, a tuturor colegilor, probabil că fiecare va vota în mod diferit aşa cum îi spune organizaţia sau cum decide el", a explicat Pambuccian.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a avut, ieri, o întâlnire cu liderul grupurilor minorităţilor Varujan Pambuccian şi cu liderul UDMR Kelemen Hunor, dar nu este clar cu ce rezultat. „Negocieri, mult spus, pentru că nu am ce să negociez. Aici eu nu pot să negociez statul de drept, dar am avut discuţii, nu vă pot spune ce am discutat şi cu domnul Pambuccian şi cu domnul Kelemen Hunor", a precizat Vasile Blaga, după şedinţa grupurilor parlamentare ale PDL.

Vasile Blaga a adăugat că PDL, partid care are 141 de parlamentari,  „este alături de preşedintele Traian Băsescu clar şi fără comentarii".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite