Cine este femeia din spatele celui mai bogat ieşean GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai vânaţi ieşeni a ieşit de pe „piaţa burlacilor" în anul 2007. Atunci Iulian Dascălu, cel care ocupă poziţia 45 în Topul „Forbes 500 Miliardari". s-a căsătorit cu iubirea sa secretă, Anca Dorina Zagrean.

Tânăra timişoreancă avea 25 de ani când a spus „Da" în faţa altarului. Cei doi s-au cunoscut în oraşul de pe malul Begăi pe când aceasta nu terminase nici liceul. Pe atunci milionarul ieşean tocmai divorţase. În ciuda criticilor aduse de cei din jur, relaţia lor a rezistat. Tânăra s-a transferat la un liceu ieşean, iar apoi a fost admisă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

Omul de afaceri Iulian Dascălu

Daţi click pe imagini pentru o fotogalerie cu Iulian Dascălu şi aleasa inimii sale

La nunta celor doi, care a avut loc în vara anului 2007 departe de ochii curioşilor, în Italia, au participat şi alţi oameni de afaceri ieşeni, precum Ioan Prisecaru, Gabriel Mardarasevici sau Maricel Popa. Ceremonia religioasă a fost oficiată de PF Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. El a fost şi unul dintre cei mai mari susţinători ai cobntroversatului proiect Palas, ridicat de Dascălu în centrul Iaşiului.

Naşii celor doi au fost Dan Stuparu, preşedintele Federaţiei de Karate Tradiţional, şi soţia sa, Marta. Milionarul ieşean şi-a cunoscut părintele spiritual din adolescenţă, când practica karate.

Aflaţi cât de mare este averea lui Iulian Dascălu din noul TOP Forbes 500 Miliardari pe care îl gasiţi la chioşcurile de ziare!

Iulian Dascălu, ieşeanul care nu cheltuieşte banii în mall, îi câştigă

Citeşte mai multe despre ansamblul rezidenţial Palas accesând linkurile de mai jos:

Caracatiţa din spatele proiectului Palas

Edilii ieşeni acoperă neregulile de la Palas. Terenul din spatele Palatului Culturii a fost trecut înapoi în domeniul public

Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au decis. Şase imobile din ansamblul Palas au fost construite ilegal

Palas îi trimite iar pe şefii oraşului la DNA

Erorile de la Palas, şterse cu maşina de vot

Fenechiu îşi ia tainul de la „regele mallurilor“

E oficial: Lucrările la Palas sunt ilegale, iar prefectul de Iaşi trebuie să atace autorizaţiile în instanţă FOTO

Răsplata lui Fenechiu: o felie de tort imobiliar

Dinu Patriciu – pe primul loc în clasamentul celor mai bogaţi români

Casele şi domeniile miliardarilor din Top 500

Cele mai bogate femei din România

Cine sunt cei mai tineri miliardari din topul Forbes

Cine sunt miliardarii români care au pierdut 80 de milioane de euro într-un an

Mai puteţi citi şi:

Topul celor mai bogaţi publicitari

Veronica Guşă de Drăgan: Moştenitoarea unui imperiu

Edward Popescu: Tânăr, bogat şi celebru

Dinu Patriciu: Vinde ca să cumpere iar

Bogații și mersul economiei

Top 10 miliardari Forbes

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite