Înalta Curte a decis: Fostul primar al Clujului a fost pus în libertate. Sorin Apostu va ajunge în această noapte la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Apostu (foto: adevarul)
Sorin Apostu (foto: adevarul)

Fostul primar al oraşului Cluj Napoca, Sorin Apostu, va fi eliberat din Penitenciarul Târgu-Mureş, a decis vineri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

UPDATE 23.39 Sorin Apostu a ajuns la Cluj. Citește mai multe AICI

UPDATE ora 20.00 „Mi se pare o decizie absolut normală şi ea este urmarea unei aprecieri juste, de fond a judecătorilor asupra acestui caz care a ajuns în faţa primei instanţei aproape de finalitate. Este vorba aici de o liberare provizorie sub control judicar. Cu siguranţă judecătorii recursului nu vor analiza aspectele care privesc fondul cauzei, ci doar cele referitoare la garanţiile pe care le prezintă o nouă măsură, cea a controlului judiciar. Aceasta înseamnă o eliberare cu caracter provizoriu, până în momentul în care se va obţine o judecată pe fondul cauzei. Liberearea sub control judiciar înseamnă plasarea persoanei sub un control, adică supunerea persoanei unor obligaţii care sunt impuse de instanţă atunci când se ia o asemenea măsură. Ea nu are absolut nicio legătură cu fondul cauzei. Vom vedea care sunt motivele care au stat la baza acestei decizii. Procesul se va finaliza foarte curând, având îm vedere stadiul foarte avansat al cercetării judecătoreşti, eu cred că în câteva luni se va finaliza procesul”, a declarat avocatul lui Sorin Apostu, Gheorghiţă Mateuţ.

Sorin Apostu a ajuns acasă, la Cluj, după 11 luni de arest preventiv

VIDEO Sorin Apostu a părăsit peniteciarul din Târgu-Mureș. Socrii acestuia au ajuns la locuința sa din Cluj

Sorin Apostu a stat în închisoare 322 de zile

UPDATE ora 19.35 Decizia de eliberare a fost trimisă către Penitenciarul Târgu Mureş, Sorin Apostu urmând să ajungă la Cluj-Napoca în două ore.

Tiberiu Ban, unul dintre avocaţii lui Sorin Apostu a precizat că Monica Apostu, soţia fostului primar, se află pe drum spre Târgu Mureş pentru a-şi aduce soţul acasă. „Importantă este soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care ne-a admis recursul. De această dată s-a considerat că domnul Apostu poate fi judecat în stare de liberate. Este o stare de normalitate, justiţia trebuia să aibă o anumită atitudine echidistantă. Dacă nu ar fi fost eliberat, atunci am fi anticipat o soluţie de condamnare. Motivarea deciziei de astăzi se va face săptămâna viitoare. Domnul Apostu va pleca în seara aceasta cu o maşină spre Cluj-Napoca”, a precizat unul dintre avocaţii lui Sorin Apostu, Tiberiu Ban.

În 28 august, Curtea de Apel Târgu Mureş, care judecă procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca este acuzat de fapte de corupţie, respinsese ca fiind nefondată cererea de eliberare depusă de avocaţii acestuia, decizia fiind atacată cu recurs.

Primarul din Cluj, Sorin Apostu, a fost reţinut pentru mită de o sută de mii de euro


Vineri, instanţa supremă a admis solicitarea de eliberare a lui Apostu.

Sorin Apostu rămâne în arest, Stoia nu poate părăsi ţara, a decis Curtea de Apel Târgu Mureş

Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.

Avocatul lui Sorin Apostu crede că acesta va fi eliberat sub control judiciar


Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

Scrisoarea demisionarului Sorin Apostu către clujeni


Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

Sorin Apostu află mâine dacă va fi eliberat. Magistratul care a judecat până acum dosarul s-a abţinut de la judecarea cauzei

Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie la Registratura Primăriei.

Dosarul Apostu se „îngraşă“ de Crăciun: Carrefour l-a „turnat“ pe primar

Apostu va fi eliberat, cel mai probabil, în această seară.

Primarul Apostu a "ajutat" patru mari companii să intre pe piaţa din Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite