Dosarul Apostu se „îngraşă“ de Crăciun: Carrefour l-a „turnat“ pe primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Clujului, Sorin Apostu, a ajuns după gratii pentru luare de mită
Primarul Clujului, Sorin Apostu, a ajuns după gratii pentru luare de mită

La probele acuzării împotriva primarului suspendat, cercetat pentru luare de mită, se adaugă mai multe denunţuri din partea unor firme care ar fi „cotizat“ la edil pentru obţinerea unor avize. Unul dintre denunţuri aparţine Carrefour, conform unor surse din apropierea anchetei.

În ultima săptămână, reprezentanţii mai multor societăţi implicate în dosarul Apostu, care au plătit bani grei pentru aşa-zisele servicii de consultanţă oferite de către soţia edilului, Monica Apostu, în schimbul unor avize şi autorizaţii de la Primăria Cluj-Napoca, l-au denunţat pe primarul arestat.

Denunţurile arată că Sorin Apostu a cerut, pentru facilitarea obţinerii unor acte emise de către Primărie, personal, anumite sume de bani. Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul" că, în urma denunţurilor făcute, suma pe care Apostu ar fi luat-o mită a crescut considerabil. Astfel, în momentul arestării preventive se vorbea despre suma de 125.000 de euro primită drept mită de la Aspazia Droniuc şi de la Călin Stoia pentru „aranjarea" contractelor de asigurare a parcului auto RATUC, respectiv pentru obţinerea contractului de salubrizare a oraşului de către Brantner-Vereş. Pe lângă această sumă, se pare că Apostu ar fi încasat, în ultimii doi ani, prin firma de avocatură a cărei angajată este soţia sa, alţi aproximativ 100.000 de euro de la mai multe companii nou-intrate pe piaţa clujeană, care au obţinut diferite avize şi autorizaţii de la primărie în schimbul banilor.

Denunţul Carrefour România

Una dintre societăţile denunţătoare este Carrefour România, potrivit unor surse apropiate anchetei, care au dezvăluit pentru „Adevărul" că un reprezentant al lanţului de magazine a venit din Bucureşti la începutul acestei săptămâni, însoţit de mai mulţi avocaţi, pentru a depune denunţul la DNA Cluj.

Din denunţ ar rezulta că Sorin Apostu a cerut personal şi a primit peste 10.000 de euro, de la un reprezentant al Carrefour România în schimbul unor avize şi autorizaţii de care compania avea nevoie pentru deschiderea unui magazin la Cluj-Napoca. Având în vedere că centrele comerciale Carre four din oraş sunt amplasate în clădiri gata construite, se pare că actul a cărei obţinere a facilitat-o Apostu ar fi fost acordul de funcţionare. „Pentru ca o societate să-şi poată desfăşura activitatea, este nevoie să obţină de la primărie un acord de funcţionare. Există cereri tipizate, care pot fi descărcate de pe site-ul primăriei", a explicat Mirela Ogruţan, de la Biroul mass-media al Primăriei Cluj-Napoca.

Potrivit aceloraşi surse, pe lista societăţilor care au făcut denunţuri la adresa primarului penal al Clujului este posibil să se înscrie zilele acestea şi Dedeman, care, în cursul anului trecut, a obţinut de la primărie o autorizaţie de construire, iar anul acesta a inaugurat la Cluj un important complex comercial. Până la închiderea ediţiei, Carrefour România nu a oferit o poziţie oficială cu privire la denunţul făcut, în ciuda insistenţei jurnaliştilor „Adevărul".

De altfel, în motivarea luării măsurii de arestare preventivă împotriva lui Apostu, din 10 noiembrie, magistraţii Curţii de Apel Cluj au reţinut că „din actele Cabinetului de avocatură al învinuitei Apostu Monica rezultă că singurii «clienţi» ai acesteia sunt societăţi comerciale aflate în relaţii contractuale cu Primăria municipiului Cluj-Napoca".

Ancheta penală, extinsă

Odată cu înaintarea anchetei şi cu apariţia unor noi date, procurorii au emis şi o ordonanţă de extindere a urmăririi penale pe numele primarului suspendat al Clujului, la 30 noiembrie. Astfel, dacă a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată, acum Apostu este acuzat şi de spălare de bani şi fals în înscrisuri. Mai mult, potrivit unor surse judiciare, ar urma ca, doar cu câteva zile înainte de finalizarea anchetei şi trimiterea lui Sorin Apostu în judecată, să se facă o nouă extindere a urmăririi penale. Apostu ar putea fi acuzat şi de săvârşirea altor două infracţiuni: primirea unor folosuri necuvenite şi conflict de interes.

100
de martori au fost audiaţi în dosarul de corupţie al primarului suspendat al Clujului, Sorin Apostu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite