Bacalaureat 2010: note mari şi în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele parţiale de la Bacalaureat arată că cel puţin 24 de elevi din toată ţara au luat 10 pe linie la toate cele trei probe scrise. Cei 24 de „zecari“ provin de la licee din toată ţara, dar nu şi din Bucureşti. În schimb, Capitala se poate mândri cu trei colegii cu 100% promovabilitate.

Printre liceele cu cele mai multe note de 10 se numără Colegiul Naţional „B.P.Haşdeu" din Buzău, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu" din Craiova şi Colegiul Naţional „Horia, Cloşca şi Crişan" din Alba-Iulia.

Colegiile Elena Ghiba Birta şi Moise Nicoară din Arad se bat în rezultate la BAC

Botoşani:  Audieri maraton la liceul cu iz penal: Toţi elevii de la Economic au luat bacul cu note mari şi acum dau explicaţii!

Scandal fără precedent la BAC: peste 1.000 de elevi din Timiş au contestat notele

Bac 2010: Elevii cu lucrări perfecte şi cu note de 10 pe linie, din Banat

Colegiul Național Mihai Eminescu, în top cu cei mai buni elevi la Bacalaureat

Cristiana Vasadi este eleva care a obținut cea mai mare medie din Bihor la BAC

Ei sunt cei trei elevi arădeni care au terminat bacalaureatul din acest an cu zece pe linie

Mai citiţi şi: BAC 2010: Fără nota 10 în Capitală şi în Ilfov!

O singură elevă din Sibiu a luat 10 la BAC. Vezi aici care sunt primele 10 medii din judeţ

Mai citiţi şi: Şase licee buzoiene au promovabilitate de sută la sută. La Smeeni, însă, niciun elev nu a luat bacul.

Iaşi: Mii de contestaţii la rezultatele BAC-ului

Peste 1.000 de elevi din Timiş au picat examenul de Bacalaureat

BAC 2010: Elevii au picat pe capete în Capitală!

INCREDIBIL: Doar 7 elevi au luat bacul la Colegiul Agricol Sandu Aldea Călăraşi

image

Promovabilitate 62% la Bacalaureat în Vrancea / Mediile au scăzut din cauza eliminării probei de educație fizică

Lista rezultatelor la examenul de bacalaureat, pe judeţe

Potrivit raportărilor Ministerului Educaţiei, din 217.227 de elevi, aproape 3.800 au avut, de asemenea, note foarte mari, între 9 şi 10. Alţi 7.000 de candidaţi au obţinut medii cuprinse între 7 şi 8. Până la ora închiderii ediţiei, rezultatele parţiale din judeţul Ilfov arătau că cei mai mulţi dintre copiii de aici au luat note cuprinse între 6 şi 6,93.

În Capitală, la trei dintre licee promovabilitatea a fost de 100%. E vorba de colegiile „Gheorghe Lazăr", „Mihai Viteazul", şi „Gheorghe Şincai". Primele locuri în clasamentul pe licee arată că cei mai buni elevi provin de la „Şincai", în general cu note de 9,85. „În schimb, avem rezultate neaşteptat de mici la grupurile şcolare. De exemplu, la „Iuliu Maniu", promovabilitatea a fost de 17%. Anul acesta n-a mai contat şi nota de la probele orale, care îi ridica mult pe elevii de la grupurile şcolare", explică situaţia Marian Banu, director de imagine la Inspectoratul Bucureşti.

„Din ce am văzut până acum, aproximativ 25% din elevi au luat note mari. E destul de mult. În mod normal, doar 10% din candidaţi ar fi trebuit să ia note peste 9. Tot aşa, unul din zece candidaţi ar fi trebuit să pice. Restul elevilor trebuiau să aibă medii cuprinse între 6 şi 9", a spus Ştefan Vlaston, preşedintele Edu-Cer.

„A fost un examen uşor"

Nerăbdători să-şi afle rezultatele, liceenii craioveni au luat ieri cu asalt şcolile încă de la primele ore ale dimineţii. La prânz, curtea Colegiului Naţional „Elena Cuza" devenise neîncăpătoare.

Imediat după afişarea rezultatelor la avizier, emoţiile celor prezenţi au dispărut. Niciunul dintre cei peste 400 de candidaţi nu a picat examenul, iar doi bacalaureaţi au obţinut media 10. „Mie, personal, nu mi s-a părut deloc greu examenul. Am înţeles de la colegii mei că ultima probă ar fi pus probleme, însă mie mi s-a părut destul de uşoară. M-am pregătit tot anul pentru examenul de Bacalaureat şi a meritat. Acum pot să plec liniştit la mare", a declarat Octavian Florescu, absolvent de liceu. Tânărul a obţinut media 9,60.

La Vaslui, promovabilitate de 60,4%

Peste 60% din liceenii din judeţul Vaslui au reuşit să promoveze.„Nu a fost chiar atât de greu. Eu am luat 7,60 la română şi nu sunt mulţumită. Voi face contestaţie deoarece consider că meritam mai mult", ne-a spus Andreea Niţă, absolventă a Liceului teoretic „Emil Racoviţă".

În judeţul Sălaj, peste 79% din absolvenţii de liceu au promovat examenul, iar nouă elevi au obţinut media 10. Preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat, Matyas Mirel, a declarat că faţă de anii anteriori rezultatul este cu câteva procente mai mic. „Rezultatul este unul bun, care se înscrie în limite normale. În total avem peste 2.000 de elevi care au trecut examenul. În acest an avem nouă elevi care au obţinut note de 10", a declarat Matyas Mirel.

La Bistriţa-Năsăud, aproape 60% din elevii care au susţinut Bacalaureatul au reuşit să promoveze, un singur licean obţinând media 10. Rezultatele finale vor fi anunţate astăzi (le puteţi urmări şi pe adevarul.ro).(Au colaborat Bogdan Marica, Ionuţ Balaban)

Profesori anchetaţi pentru mită

Preşedintele comisiei de Bacalaureat, prof. dr Leonache Drăgoi, şi alţi trei profesori de la Liceul Economic „Octav Onicescu din Botoşani sunt bănuiţi de fapte de corupţie şi luare de mită. Ei au fost audiaţi de procurori şi sunt cercetaţi în stare de libertate. „S-au efectuat percheziţii, iar în maşina preşedintelui comisiei s-au găsit sume importante de bani. Nu putem preciza valoarea pentru că ancheta este în plină desfăşurare", a declarat procurorul Aurel Simion.

Cercetaţi pentru dare de mită sunt şi trei preşedinţi ai comitetelor de părinţi care sunt bănuiţi că ar fi strâns banii şi au întocmit liste de „cotizaţii". 287 de elevi au susţinut Bacalaureatul la acest liceu. Surse din rândul anchetatorilor susţin că aceştia au dat câte 100 de lei pentru fiecare probă. (Mihaela Iacob)

Elevi cu lucrări xeroxate

Cei 42 de absolvenţi de la mai multe licee din Cluj care au predat lucrări la limba şi literatura română trase la un copiator color vor relua Bac-ul în sesiunea din toamnă. „Este ca şi cum ar fi fost prinşi asupra faptului, în timp ce copiau. Atât cei 42 de tineri, cât şi ceilalţi şapte candidaţi care au fost prinşi că au copiat au fost eliminaţi din examen", a declarat, ieri, Horia Corcheş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Cluj.

Lucrările identice au fost descoperite de profesorii corectori de la Centrul de evaluare organizat la Colegiul de Transporturi Transilvania din Cluj. Tezele proveneau de la Centrul de examinare organizat la Grupul Şcolar Agricol „Alexandru Borza". Din cei 499 de candidaţi care au susţinut aici examenul, mai bine de jumătate - 253 -, sunt de la instituţiile de învăţământ particulare.

Riscă închisoarea

Atât absolvenţii, cât şi profesorii supraveghetori vor avea de răspuns întrebărilor anchetatorilor. Aceştia trebuie să stabilească dacă elevii au reuşit să fraudeze examenul singuri sau cu ajutorul cadrelor didactice care îi supravegheau sau cele din comisia de organizare a examenului. Potrivit avocatului Mihai Bejenau, specialist în drept penal, candidaţii ar putea fi acuzaţi de fals, uz de fals sau dare de mită. La rândul lor, cadrele didactice ar putea fi acuzate de complicitate la fals, luare de mită sau primirea de foloase necuvenite. (Bianca Pădurean)

BAC 2010: Galaţiul ocupă ultimul loc pe ţară la promovabilitate!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite