Ce aveau în comun Nicolae Ceauşescu şi Gaddafi?
0
Evenimentele ce tocmai se petrec în Libia au determinat tot mai multe voci din presa internaţională să îl compare pe liderul libian, Muammar al-Gaddafi, cu dictatorul român Nicolae Ceauşescu. Şi, totuşi, cum s-au înţeles cei doi lideri autoritari? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: exemplar. Stimă şi încredere reciprocă, vânători încheiate tragic, comenzi teroriste la „pachet" pentru „Carlos Şacalul" şi multe altel
Începutul relaţiilor bilaterale la nivel înalt între cele două state a fost unul destul de zbuciumat. În vara anului 1973, maiorul Abdel Salam Jalud, al doilea om de stat din Libia, face o escală în România, întorcându-se de la Moscova. Este primit de Nicolae Ceauşescu cu care va avea o convorbire de peste şase ore. Motivul pentru care convorbirea a durat aşa de mult a fost diferenţa de opinii între cei doi pe tema Israelului.
Amintirile lui Ovidiu Nahoi:
Tripoli, noiembrie 2006: Faţă în faţă cu Gaddafi
La momentul întâlnirii, România era singura ţară din blocul comunist care mai întreţinea relaţii diplomatice cu statul evreu. Maiorul Jalud venise cu directiva primită de la Gaddafi pentru a încerca să îl convingă pe Ceauşescu să rupă relaţiile cu Israelul, reproşându-i totodată liderului român iniţiativa de a înlesni unele tratative directe de pace arabo-israeliene. Neobţinând nicio concesie din partea lui Nicolae Ceauşescu, Abdel Salam Jalud a omis a-i mai transmite acestuia invitaţia lui Gaddafi de a vizitat Libia.
Gaddafi a fost ucis! Colonelul a murit împuşcat. Se ascundea ca Saddam într-o groapă
Capturarea lui Gaddafi în imagini
Declanşarea războiului de Yom Kippur, dintre Israel şi Egipt, din octombrie 1973, şi implicarea tot mai frecventă a României în iniţiativele de pace din regiune, l-au făcut pe colonelul Gaddafi să trimită prin canalele diplomatice arabe o nouă invitaţie adresată lui Ceauşescu de-a vizita Libia. Invitaţia a fost reînnoită cu ocazia vizitei la Tripoli a ministrului Învăţământului din România, Mircea Maliţa.
Nicolae Ceauşescu va vizita în cele din urmă Libia între 12 şi 14 februarie 1974. Primit neaşteptat de călduros şi reuşind să treacă peste divergenţa numită Israel, între cei doi lideri se va lega o simpatie reciprocă, tradusă prin stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări la nivel de ambasadă şi prin semnarea unei serii de acorduri de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică.
România şi-a deschis ambasada la Tripoli în aprilie 1974, moment în care statul român s-a implicat în Libia într-o serie vastă de proiecte de infrastructură, de la construcţia de şcoli, spitale, drumuri, stadioane, porturi maritime, până la prospecţiuni de petrol, pescuit, etc. Mai mult, autorităţile române s-au angajat să primească la studii câteva mii de elevi din Libia.
La doar un an distanţă, în Libia executau lucrări 14 firme româneşti şi peste 11.000 de români. Prin acordul cu Libia, România a fost unul dintre puţinele state care au reuşit să se pună la adăpost de criza petrolului ce a început în 1973. Peste un milion de tone de petrol importate de România în 1974, proveneau din Libia. În perioada 1974-1980 schimburile economice între cele doua state au explodat, depăşind la începutul anilor '80, suma de un miliard de dolari.
Gaddafi, Ceauşescu şi bomba atomică
Pe fondul strângerii relaţiilor între cele doua state, Gaddafi a propus statului român, conform fostului şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (DIE), generalul Pacepa, să finanţeze cercetarea şi producţia în România a unei arme bacteriologice şi a unei bombe nucleare de dimensiuni reduse, lucru acceptat de Nicolae Ceauşescu.
„Generalul Pacepa scria în 2006, că facilităţile de cercetare, pilot şi producţie pentru arme bacteriologice şi chimice au fost subordonate Ministerului Apărării Naţionale şi coordonate de generalul Mihai Chiţac, şeful trupelor chimice. Proiectul nuclear a fost coordonat de ministrul de Interne, iar din martie 1978 de şeful Departamentului Securităţii Statului, Teodor Postelnicu".
Dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state a condus la o nouă întâlnire, în Libia, în 1979 (8-9 aprilie) la Benghazi, a celor doi conducători de state. Dacă Gadafii era interesat de informaţiile pe care le deţinea România cu privire la stadiul contactelor între Egipt şi Israel, dar şi dintre statul evreu şi Organizaţia de Eliberare a Palestinei (OEP), partea română vroia să evite să fie afectată de noua criză a petrolului declanşată de revoluţia islamică din Iran. Cum România îşi deschise un număr foarte mare de şantiere de construcţie în Libia, iar autorităţile libiene trebuiau să plătească toate aceste servicii, cele două state au căzut repede de comun acord să îşi mărească schimburile comerciale.
O vânătoare încheiată tragic
În 1981, Gaddafi îi întoarce vizitele lui Nicolae Ceauşescu şi păşeşte pentru prima dată pe pământ românesc. Şi, cum Nicolae Ceauşescu îşi ducea toţi „pretenii" la vânătoare, de această „distracţie", care se va termina tragic, a avut parte şi liderul libian. Vânătoarea de fazani comandată de Ceauşescu în onoarea invitatului său a avut loc în pădurea Buriaşu, situată lângă Periş, judeţul Ilfov. Iată ce scrie în cartea sa, „La vânătoare cu Ceauşescu", Vasile Crişan, cel care organizat un timp vânătorile dictatorului, despre întâmplarea nefericită în urma căreia şi-a pierdut viaţa fratele dictatorului libian: „În baza protocolului stabilit, Ceauşescu a ajuns în pădurea Buriaşu în jurul orei 11.00, când trebuia să sosească şi Gaddafi. Conform obiceiului, şeful statului libian a întârziat mai mult de o jumătate de oră. Se vorbea atunci că, în noaptea precedentă, tot personalul din suită chefuise zdravăn la casa de oaspeţi Peleş-Sinaia. Gaddafi nu bea alcool. În fine, la ora 11.30 apare şi Gaddafi. Strângeri de mână, îmbrăţişări, atingeri de obraz, zâmbete.
În jurul orei 12.00 începe şi vânătoarea, prin deplasarea vânătorilor spre prima goană. Gaddafi este instalat în stand, dar numai cu cei doi din garda personală, fără armă de vânătoare. Arma cu care trebuia să vâneze încă nu sosise. În acestă situaţie, organizatorii vânătorii au dat o armă de vânătoare şi cartuşele necesare însoţitorilor din standul lui Gaddafi. Ceauşescu a cerut să fie aşezat într-un stand cât mai îndepărtat de cele ale libienilor.
Goana întâi a început cu gălăgie mare. Pe măsură ce gonaşii se apropiau, se trăgeau din ce în ce mai multe focuri de armă. Gaddafi nu a tras niciun foc. De fapt nici nu a pus mâna pe armă. Era doar un simplu spectator care se uita cum trag ceilalţi şi aplauda când cădeau fazanii.
«O bubuitură puternică de armă»
După 25-30 de minute, când goana era terminată, se aude o bubuitură puternică de armă şi un om s-a prăbuşit în şanţul de pe marginea drumului forestier. Cei care au fost în imediata apropiere a persoanei căzute ca lovite de trăsnet şi-au dat seama imediat că este vorba de o mare nenorocire.
De fapt, cine era persoana şi ce s-a întâmplat? Cel căzut era un libian, şeful gărzii personale a lui Gaddafi, presupus văr cu acesta (frate vitreg, n.r.), care se aşezase în standul din stânga lui Gaddafi. Acesta venise cu arma şi muniţia lui şi părea a fi vânător.
Află aici cine a fost victima accidentului de vânătoare şi cum l-a vânat Ceauşescu pe Pacepa, la sfatul lui Gaddafi
Citeşte şi:
Gaddafi a murit, conform Reuters
Zece imagini reprezentative ale "colonelul Gaddafi"
LIVE Vezi aici în direct bucuria libienilor
Cine este Gaddafi, omul care conducea de peste 40 de ani Libia
Bunicul lui Gaddafi a fost muncitor în România
Ce aveau în comun Nicolae Ceauşescu şi Gaddafi?
Atenţie, imagine socantă! Prima fotografie cu Gaddafi mort
Iliescu: Sfârşitul lui Gaddafi deschide calea spre democraţie în Libia
Colonelul libian Muammar Gaddafi a fost capturat. A murit din cauza ranilor
Muammar al-Gaddafi, un lider extrem de controversat
VIDEO Cum îşi alegea Gaddafi amazoanele virgine din Garda personală
Gaddafi: „Nu există un alt stat democratic în afara Libiei pe întreg pământul!”
O tânără de 19 ani, soldat în armata lui Gaddafi: "Am executat 11 prizonieri"
Se încarcă comentariile...
