Punem şi noi mâna pe lopată?

Prim-ministrul Ungureanu a făcut o gafă teribilă, când a judecat la suprafaţă o realitate extrem de gravă. A căzut în aceeaşi capcană ca premierul Tăriceanu, când a vizitat satele inundate din Banat.

Ungureanu şi Tăriceanu s-au gărbit să acuze locuitorii satelor afectate de urgia naturii că nu pun mâna pe lopată, pentru a înlătura efectele calamităţilor. Au greşit amândoi foarte grav, arătând că habar nu au care este realitatea în ţara pe care o conduc.

Am relatat din teren inundaţiile din Banat şi într-adevăr, reporterii găseau uşor câte un grup la cârciuma din sat. Însă erau doar câţiva.

Pentru jurnalistul curios să meargă mai departe de uliţa principală a comunei, să facă o documentare completă, se deschidea o cu totul altă lume a satului. O lume în care tinerii sunt aproape dispăruţi, cu gospodării locuite de bătrâni bolnavi şi neputincioşi. Satele din Banat lovite de inundaţii în 2005 erau uriaşe azile de bătrâni. În imaginile prezentate acum de jurnaliştii care ajung în satele îngropate sub zăpadă apar aproape mereu oameni care nu mai au puterea să pună mâna pe lopată, pentru a face pe plac prim-miniştrilor care-i dojenesc.

Dincolo de aparenţele care au împins doi şefi de guverne să emită judecăţi de valoare eronate, în situaţii similare, se află realitatea din satele româneşti. Tinerii au plecat şi bătrânii nu mai au capacitatea să se gospodărească aşa cum o făceau în trecut. Din această pricină vedem, culmea, săteni care nu mai pot să-şi prepare pâinea în casă, să supravieţuiască iarna o săptămână din alimentele pe care, teoretic, le adună toamna în cămări.

Nu pot să o facă din acelaşi motiv pentru care nu pot să pună mâna pe lopată: nu mai au putere să ţină gospodării care să le asigure provizii, chiar şi pentru o iarnă uşoară. Sunt oameni condamnaţi să moară de frig şi de foame, dacă autorităţile sau puţinii vecini în putere nu ajung la ei. Şi coşmarul abia a început.

A nins foarte mult şi numai printr-o minune se poate topi atâta zăpadă fără inundaţii catastrofale. Ungureanu ar putea avea de gestionat, când vremea se încălzeşte, calamităţi mult mai grave decât cele care l-au adus pe Tăriceanu în Banat, în 2005. Este bomboana de pe coliva multor sate distruse de comunism, tranziţie şi capitalismul original românesc.

Situaţia este complet diferită în cazul oraşelor. La indiferenţa care se vede în cartierele de blocuri ale marilor oraşe trebuia să se refere prim-ministrul Ungureanu. Toţi, dar toţi cei cu care am discutat zilele acestea despre stăzile pline de zăpadă dintre blocuri au înjurat primarii. „Nu fac nimic ăştia de la primărie!" au spus toţi, arătând cât de dizolvată este ideea de comunitate şi de proprietate în România.

Strada din faţa blocului e percepută ca fiind a nimănui. Pe nimeni nu interesează ce este dincolo de uşa apartamentului.

Calculaţi singuri, cei care locuiţi în blocuri, câţi bărbaţi în putere sunt în fiecare scară de bloc şi cât le-ar lua să cureţe bucata de stradă din faţa scării. Foarte puţin. Gândiţi-vă cum ar arăta oraşele, dacă am face toţi asta. Suntem în putere, ne putem organiza uşor şi am putea găsi 30 de minute pentru asta, cu siguranţă. Nu ne-ar lua mai mult. Cu toate acestea preferăm să înjurăm primăria, când patinăm dimineaţa cu maşina.

Asta este mentalitatea care guvernează acum România, mult mai distrugător decât o pot face toţi politicienii pe care îi înjurăm printre dinţi în fiecare zi, pentru orice lucru care ne supără.

Mălin Bot este redactor-şef adevarul.ro

Citeşte şi alte comentarii

Ilie Năstase, campionul bădăran

Preşedintele şi marea manipulare

Tupeul lui Lucescu

De ce nu ne pasă de România?

Vrăjitoare infractoare

Săracii țigani bogați

Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu

România mea şi România lor

Citeşte alte opinii de blogul jurnalistului Malin Bot:

Ipocriții

Ungurii ne servesc o lecţie

Revoluţia care nu a mai avut loc

Nevoia de modele şi morală

Citeşte alte opinii pe platforma “ideilibere.ro“:

“Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta“