Adevarul.ro

De ce nu ne pasă de România?

1 decembrie 2011, 19:34 |  Autor: Mălin Bot | 

Cuvinte cheie: 1 Decembrie, Ziua Națională, România, patriotism, patrie, popor, defilare, armata română, Alba Iulia, 1918,

 

Patriotism, patrie, popor. Trei cuvinte care nu au acum nicio valoare. Riști chiar să te trezești luat în bășcălie dacă le rostești cu voce tare. De ce?

Reporterii „Adevărul" au descoperit că șefii din Ministerul Apărării Naționale  au transformat militarii și familiile lor în figuranți care să joace rolul publicului cuminte pentru defilările din București. Generalii responsabili cu organizarea și-au dorit spectatori ordonați și disciplinați. Exact ca în perioada comunistă s-au întocmit liste cu militari plasați strategic, în civil, împreună cu rudele lor, pe tot traseul manifestărilor.

Un „civil" aflat în misiune de Ziua Națională povestește cum s-au temut generalii că nu vine suficientă lume la paradă și de aceea au recurs la această metodă. O practică specifică mai degrabă unei dictaturi decât unei democrații. Poate s-au gândit că prezența unui public cu disciplină militară va estompa eventualele proteste.

Cu tot cu organizarea cazonă, Ziua Națională nu a fost lipsită de incidente. Mediafax și RTV informează că președintele Traian Băsescu a fost huiduit în Capitală. Reporterii "Adevărul" din Alba Iulia au transmis că prim-ministrul Emil Boc a avut parte și el de huiduieli.
În toată țara primăriile au atras public cu cârnați, friptură, vin fiert, circ și alte pomeni sociale numai bune pentru a umple urnele cu voturi. La Alba Iulia s-au pregătit 1,2 tone de cârnați și 600 de litri de vin.

Dincolo de faptul că ostașii și bucătarii
au eșuat în tentativa de a-i păzi pe politicieni de huiduieli, rămâne și după acest 1 Decembrie gustul amar al indiferenței față de propria noastră istorie și al lipsei de respect pentru ceea ce au construit alții cu prețul vieții.

Despre asta este vorba. Un grup de „cetățeni" care se adună, de Ziua Națională, pentru cârnați și pentru a scuipa niște politiceni, mai formează o națiune? Un stat în care Armata se teme că defilează fără spectatori, în cea mai importantă zi a istoriei acestei națiuni, mai este patria cuiva?

Comuniștii au folosit patriotismul ca pe o prostituată bună pentru orice perversiune din propaganda de partid. Și-au făcut damblaua cu ea și au distrus astfel, pentru generații întregi, aproape tot ceea ce ne-a unit ca popor. Cuvântul însuși a devenit odios. Democrația ne-a adus un rău și mai mare. Rămășițele de patriotism rămase în sufletele românilor au fost folosite obscen de partide care, în numele naționalismului, au distrus orice respect pentru sentimentul național. Și era dreptul lor democratic inalienabil să facă asta.

Bomboana a fost pusă pe colivă de hoardele care au prădat Europa și ne-au făcut să ne fie rușine să spunem că suntem români, când ne aflăm printre străini.

Mulți au ajuns să-și urască țara natală și o spun în gura mare, sau o tratează ca atare până în gesturile cele mai mărunte, din fiecare zi. Gestul celui care aruncă gunoi pe jos, în stradă, este o marcă a lipsei de respect pentru orașul în care trăiește și prin extensie pentru țara căreia îi aparține. În fenomene naționale, ne-am bătut joc de orașele noastre, construind fără niciun respect pentru istorie.

Cultură, tradiții, valori, educație, instituții, toate par distruse și golite de rostul pentru care s-au născut.

Mai este undeva un dram din sentimentele celor care ne-au unit, în 1918, în România Mare? Mai avem vreo șansă să trăim din nou vremea în care să rostim cu voce tare, fără rușine, cuvintele „patrie" sau „popor"? Vom mai ajunge vreodată să mergem la defilare pentru mândria de a aparține unei națiuni și nu pentru un blid cu fasole?

Mălin Bot este redactor-șef adevarul.ro

Citește și alte opinii:

Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu

Revoluţia care nu a mai avut loc

România mea şi România lor

Citeşte alte opinii de blogul jurnalistului Malin Bot:

Ipocriții

Nevoia de modele şi morală

Câți bani merită băieții deștepți din serviciile secrete?

Escroci deghizați în cămătari

Cum a ajuns legea o barieră doar pentru boi

Citeşte alte opinii pe platformaideilibere.ro“:


Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ce facem cu ţiganii?

    Sub imperiul politicii anti-discriminare, mai mult impusă de lumea civilizată în care dorim să ...

    Am intrat în anul maimuţelor

    Anul 2012 a început cu o dezordine publică teribilă. România devine o junglă în care fac legea ...

    Săracii țigani bogați

    Primul lucru făcut de rromii care s-au văzut cu bani a fost să construiască. Mult și cât mai st ...

    Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu

    Călugărul Daniel Corogeanu, condamnat la şapte ani pentru că a ucis o femeie, a fost eliberat ...

    Tupeul lui Lucescu

    Prima declarație a lui Mircea Lucescu, după accidentul de vineri, este jenantă pentru o persoan ...

    Câți bani merită băieții deștepți din serviciile secrete?

    Bugetele serviciilor secrete vor crește în 2012 în timp ce Educația primește mai puțin. Este o ...

    Ungurii ne servesc o lecţie

    S-a inflamat România de trei zile, după ce maghiarii din echipa naţională de hochei au refuzat ...

    VOCEA BANATULUI Revoluţia care nu a avut loc

    Am făcut o revoluţie în 1989 şi am schimbat un sistem fără a schimba multe mentalităţi care ne ...

    Cum, cu cine şi pentru ce sume lucrează mafia din Justiţie

    Cât timp trebuie să munceşti tu pentru a aduna 50.000 de euro? Aceasta este ultima şpagă descop ...

    Bestiile din slujba partidelor

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lov ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole