GALERIE FOTO Capcanele negocierilor în problema transnistreană
0În cele două decenii care s-au scurs de la ostilităţile militare din 1992, Chişinăul a pierdut total controlul asupra teritoriului din stânga Nistrului. În plus, a căzut prea uşor în mai multe curse pe care i le-a întins Rusia. Analiştii susţin că acest lucru s-a întâmplat din cauza că mai-marii ţării n-au avut voinţă politică, dar nici competenţele necesare.
La 21 iulie 1992, preşedintele moldovean Mircea Snegur şi omologul său rus Boris Elţin semnau la Moscova Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova. Foştii combatanţi susţin că astfel a fost cedat oraşul Tighina.
„Am pierdut războiul, am pierdut Tighina, pe podul de la Vadul lui Vodă, în mijlocul Moldovei, stau forţe ruse de pacificare. Ce am câştigat? Numai oameni schilodiţi, mame îndurerate şi copii fără părinţi. Nu ştiu de ce am tot cedat în cei 20 de ani? Ori de buni ce suntem, ori de proşti?", se întreabă retoric Valeriu Daraban, fost luptător în războiul de la Nistru.
Combatantul spune că politicienii de la Chişinău îşi aduc aminte de problema transnistreană doar în campaniile electorale. Între timp, dincolo de Nistru a fost edificat un nou stat.
ÎNFRÂNGEREA POLITICĂ ŞI MILITARĂ
Potrivit expertului în problema transnistreană Oazu Nantoi, acordul de încetare a focului recunoaşte înfrângerea politică şi militară a Chişinăului.
„De atunci procesul de negocieri numai a degradat. În 20 de ani, au fost semnate peste 170 de documente, dar niciunul nu a fost respectat de Tiraspol, care a interpretat totul unilateral", crede Oazu Nantoi.
Click aici pentru a vedea GALERIA FOTO
Analistul a amintit de cazul din 1 ianuarie, de pe podul de la Vadul lui Vodă, când un tânăr a fost împuşcat de un pacificator rus. „Valul de emoţie a trecut. Tânărul e mort şi nimic nu s-a schimbat. Din păcate, n-am avut nicio guvernare care ar fi manifestat mai multă voinţă politică", adaugă expertul.
La 8 mai 1997, la Moscova, Petru Lucinschi şi Igor Smirnov au semnat Memorandumul cu privire la bazele normalizării relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, prin care Chişinăul şi Tiraspolul devin părţi egale în procesul de negocieri, iar deciziile adoptate trebuie să fie acceptate de ambele părţi.
Fost combatant despre războiul de pe Nistru: „Mureau cu pământul strâns în mâini"
Platoul de rezistenţă de la Cocieri
„Acest document avea să fie o capcană pentru Moldova. În septembrie 2005, în formatul de negocieri au fost adăugate SUA şi UE, ca observatori. Capcana însă a rămas neschimbată", susţine Oazu Nantoi.
Analistul politic Anatol Ţăranu, fost ambasador la Moscova, crede că o eventuală administraţie moldovenească la Tighina ar fi fost un focar permanent de tensiune.
„În mare parte Tighina era ocupată de forţele separatiste. Moldova nu a cedat, ea nu a fost capabilă să obţină ceva pentru că a avut o poziţie vulnerabilă", afirmă acesta.
Generalul Ion Costaş: "Elţîn a dat ordin ca Armata a 14-a să ajungă la Prut"
„Poţi să fii dârz atunci când ai propriile resurse. Când nu dispui de aşa ceva, devii foarte vulnerabil în faţa Federaţiei Ruse", adaugă analistul. Totuşi Anatol Ţaranu consideră că în cele două decenii Chişinăul a avut şi anumite realizări - bunăoară, a internaţionalizat conflictul. Astfel, au fost admise la tratative, în calitate de observatori, Ucraina şi OSCE, iar mai târziu SUA şi UE.
Ruşii nu vor să-şi retragă ostaşii şi muniţiile
Foştii militari le reproşează politicienilor care au negociat Convenţia de la Moscova că au cedat prea uşor muniţiile Armatei a 14-a ruse ce se aflau pe teritoriul Moldovei, remarcând că am fost singurii din fosta URSS care am făcut acest lucru.
„În Uzbekistan, unde am făcut serviciul militar până în aprilie 1992, Karimov a spus că niciun tanc, niciun bold nu iese din ţară fără semnătura Ministrului Apărării", povesteşte generalul Nicolae Petrică.
Fost luptător în războiul din Transnistria: "S-o mântuit cu apărarea patriei"
De cealaltă parte, Nicolae Chirtoacă, fostul consilier prezidenţial şi fost director general al Departamentului de stat pe probleme militare, susţine că lucrul cel mai bun pe care l-a făcut în acea perioadă a fost să participe la negocierile de încetare a focului.
„Am scris o pagină destul de glorioasă în istoria acestei ţări şi nu vreau să comentez ce spun luzerii şi impotenţii ăştia care au făcut atâtea gafe", a spus acestea, cu referire la foştii militari.
Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului transnistrean din 1992 prevedea şi retragerea unităţilor Armatei a 14-a. La 21 octombrie 1994, Moldova şi Rusia au semnat alte trei documente, unul dintre care stabilea modul şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse.
„Peste mai puţin de patru luni, autorităţile transnistrene confirmau că Republica Moldova s-a lăsat de bună voie atrasă într-un «cerc vicios» - trupele nu sunt evacuate din cauza lipsei reglementării politice, iar diferendul nu este rezolvat pe cale politică pentru că acest lucru nu este dorit de transnistreni", afirmă analistul politic Igor Boţan, în studiul „Reglementarea transnistreană: o soluţie europeană".
La Summitul OSCE de la Istanbul, din 1999, Rusia se angaja în faţa comunităţii internaţionale să evacueze în trei ani trupele şi muniţiile ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova, lucru ce nu s-a întâmplat nici până astăzi.
GALERIE FOTO Războiul din Transnistria, în imagini
"În 1992, la Nistru, am avut un război de partizani"
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md
Se încarcă comentariile...
