Moldoveni „cu grad" care au luptat în 1992 în Transnistria susţin că separatiştii se pregăteau de confruntări militare încă din 1989. Aceştia mai spun că ţara noastră era nepregătită să ducă bătălia, neavând armată şi militari. Pe front au fost trimişi voluntari şi poliţişti fără muniţie şi haine. La distanţă de 19 ani, militarii noştri vorbesc despre luptele de la Cocieri, Coşniţa şi Tighina, cele trei platouri unde s-au bătut cu separatiştii.

Responsabilii de la Securitate de la începutul anilor ‘90 din Moldova spun că separatiştii de peste Nistru, conduşi de rusul Igor Smirnov, se pregăteau de război încă din 1989. „Aveam misiunea să culegem informaţii şi am ştiut că ei se înarmează. Ne-am trezit că începuse răboiul, cu echipe de băieţi care-o făceau pe-a partizanii", a declarat pentru „Adevărul" Alexandru Ganenco, colonelul de Securitate care a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, în timpul războiului din 1992.

DUBĂSARIUL, PENTRU O ZI
AL MOLDOVENILOR
Voluntarii au fost instruiţi militar şi încadraţi în grupurile coordonate de Ministerul Securităţii: Burunducii, Scorpionii, Răzeşii şi Dacii. Toate grupurile au acţionat în zona Dubăsari, în total numărau circa 600 de oameni. La acea dată nu exista Ministerul Apărării, rolul lui fiind îndeplinit de aceşti combatanţi, care au luat de bunăvoie arma în mână, precum şi de poliţiştii aduşi din toată ţara.

Foto: Alexandru Ganenco, colonel de Securitate care a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului/ Tudor Iovu

De fapt, spun foştii luptători, pe teren erau mai multe conflicte de comunicare şi putere între grupările paramilitare de voluntari, poliţişti şi conducerea armatei. Coloneii şi generalii de armată nu aveau încredere în cei de Securitate deoarece considerau că majoritatea era de origine rusofonă şi pleda pentru păstrarea Uniunii Sovietice. La rândul lor, angajaţii Securităţii susţin că exista o luptă de putere în sânul generalilor de armată, iar pe poliţişti îi considerau fără experienţă în tranşee.

În acest context, o mână de voluntari au avut câteva tentative strategice de a lua Dubăsariul şi de a rupe Transnistria în două. „În dimineaţa de 18 mai 1992, am intrat în Dubăsari. Am mers până în centrul oraşului şi am rezistat o zi şi jumătate. Atunci a fugit administraţia separatistă şi se duceau lupte de stradă", a povestit Mihai Balan, unul dintre coordonatorii grupurilor de voluntari pe platoul Cocieri. „Am rupt linia, trebuia să vină armata şi luam oraşul. Dar am primit ordin de la colonelul de armată să ne retragem. Apoi au vrut să ne judece de Tribunalul Militar că am escaladat conflictul", a mai spus Balan. La o tentativă de a penetra spaţiul controlat de separatişti şi de a ajunge la frontiera cu Ucraina a participat şi generalul Anton Gamurari, care conducea brigada de Poliţie cu destinaţie specială Fulger.

Foto: Generalul de Poliţie Anton Gamurari, care conducea la acea vreme Brigada de Poliţie cu destinaţie specială Fulger/ Tudor Iovu

„SMIRNOV ÎL SUNA PE ELŢÎN"

„Am ajuns până la Goian, la graniţa cu Ucraina, dar ni s-a dat ordin să ne întoarcem", a menţionat acesta. „Cum se întâmpla ceva, Smirnov îl suna pe Elţîn (Boris Elţîn, preşedintele Rusiei în 1992 -n.r.). Acesta telefona la Chişinău, la Snegur, pe care-l ameninţa că ne bombardează ţara. Se dădea ordin să ne întoarcem", a adăugat generalul Gamurari.

„În noaptea spre 18 mai, o bună parte dintre localnici au luat Dubăsariul. Făceau operaţiuni de capul lor. Erau însă patrioţi, foarte dârji, ştiau orice potecă. Poate nu avea să ţinem mult oraşul, dar configuraţia de război avea să se schimbe", îşi aminteşte Gamurari.

Mai multe centre de putere

Luptătorii din războiul transnistrean susţin că partea moldovenească a făcut mai multe greşeli politice. „La Chişinău erau mai multe centre de decizie: la Preşedinţie, Parlament, Guvern şi cei care stăteau în umbră", a declarat colonelul de securitate Alexandru Ganenco. „Orice răboi e un business, în care anumiţi oameni câştigă foarte mult. Aşa a fost şi la noi. Pe lângă familia Smirnov, oligarhi ruşi au câştigat mult", a mai afirmat acesta. „Suntem fricoşi, nu am avut experinţă şi am acţionat ca nişte amatori", au fost alte cauze văzute de Ganenco, care au dus la pierderea războiului.

286 de morţi. Atâţia moldoveni şi-au pierdut viaţa în timpul luptelor din Transnistria.

ACUZAŢII VECHI ŞI NEFONDATE
Mircea Snegur, fostul preşedinte al Republicii Moldova, a spus că acuzaţiile aduse conducerii statului de combatanţi sunt „vechi şi răsuflate". „Responsabilii de atunci s-au obişnuit să găsească vinovaţi în altă parte", a declarat Mircea Snegur.

Foto: Mihai Balan, unul dintre coordonatorii grupurilor de voluntari pe platoul Cocieri/ Tudor Iovu

Eroii de la Nistru, în paginile „Adevărul"

„Adevărul" demarează astăzi un serial despre conflictul armat de la Nistru, care a avut loc în urmă cu 19 ani. Pe parcursul acestei săptămâni, veţi putea citi în paginile ziarului nostru mărturii şocante ale combatanţilor şi ale generalilor, dar şi reportaje despre oamenii care au trăit pe viu războiul.

SUTE DE MORŢI ŞI DE INVALIZI

În luptele din Transnistria au participat de partea moldovenească circa zece mii de oameni. Cu toţii şi-au riscat viaţa pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Dintre aceştia, circa 280 de oameni au murit, iar alţi 289 au rămas invalizi. Ziua de 2 martie 1992 a fost decretată de către Guvernul de la Chişinău drept „Zi de comemorare a persoanelor căzute în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992)". Tradiţional, autorităţile organizează acţiuni prin care le aduc un omagiu eroilor acestui război.

AU TRECUT NISTRUL, PE GHEAŢĂ
Mâine va fi inaugurat la Cocieri, Dubăsari, un monumet în cinstea tuturor civililor şi militarilor care au decedat pe platoul de luptă.

„La 2 martie ‘92, un grup de 70 de poliţişti din brigada specială a Ministerului de Interne a trecut Nistrul pe gheaţă, în dreptul satului Holercani, pentru a-i ajuta pe oamenii de la Cocieri, care fuseseră atacaţi de cazaci şi de separatişti", îşi aduce aminte de începutul războiului Anton Gamurari, care conducea la acea vreme brigada de Poliţie cu destinaţie specială Fulger.

" Despre ce fel de tactică e vorba când poliţiştii erau schimbaţi la fiecare două săptămâni?

Alexandru Ganenco, colonel de Securitate

"Per ansamblu, Moldova a luat-o peste faţă din cauza laşităţii şi a trădării conducerii ţării.

Anton Gamurari, General de Poliţie

" Cel mai mare regret este că n-am reuşit să luăm Dubăsariul. Ne-am supus ordinelor şi ne-am retras.

Mihai Balan, Coordonator de voluntar