Primarul Petru Roman, tatăl derbedeilor din Deta care şi-au făcut dreptate cu sabia, stă ilegal într-o casă retrocedată şi nu vrea să plece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarului din Deta îi plac abuzurile. Chiar dacă are o casă impunătoare în Deta, edilul-şef stă într-o casă retrocedată şi nu vrea să plece. El a fost executat silit, însă a avut puterea să "îi vină de hac" şi executorului judecătoresc.

De 23 de ani Petru Roman locuieşte în chirie într-o casă a unor oameni care au emigrat în Germania. Casa a ajuns în proprietatea primăriei din localitate, iar Petru Roman a ajuns să fie chiriaş. Pentru că locuieşte în acel imobil, edilul-şef plăteşte o chirie modică de doar 300 de lei. Ciudat este că acel contract de închiriere a fost refăcut în anul 2010, când Petru Roman a semnat atât în calitate de primar, cât şi de chiriaş.

image

foto: victimele scandalului din Deta

Fiu de primar: ziua angajat la Agenţia de Plăţi în Agricultură Timiş, noaptea agresor în schimbul unor taxe de protecţie de 8.000 de euro

Victimele derbedeului Bogdan Roman, fiul primarului din Deta: "Am fost tăiţi de faţă cu poliţia". Vezi ce spune şeful Poliţiei Timiş!

Derbedeul Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a terorizat o familie întreagă GALERIE FOTO

Din Germania, Ecaterina şi Wilhem Berg, au deschis un proces pentru recâştigarea locuinţei lor, iar după patru ani de procese au câştigat. Următorul pas al familiei a fost să îl înştiinţeze pe primar că trebuie să evacueze casa, însă Petru Roman a refuzat. Familia Berg a apelat chiar şi la un executor judecătoresc, dar nu au avut succes.

EXCLUSIV Fostul şef al poliţiei din Deta face preinfarcturi în momente cheie

Înregistrarea video a scandalului provocat de fiul primarului de la Deta!

Fiul primarului din Deta: "Nu am rezistat şi le-am dat o corecţie. Nu regret. Se credeau mari şmecheri şi se dădeau la fetele noastre"

image

foto: camerele video din Deta au surprins scandalul. Click AICI pentru VIDEO!

"Primarul stă în casa noastră de 23 de ani şi plăteşte o chirie foarte mică. Nu e normal ca un primar să îşi închirieze chiar lui o casă. E o incompatibilitate clară. Doar în România se poate întâmpla una ca asta", spune Ecaterina Berg. Pe de altă parte, Petru Roman spune că nu comite nicio ilegalitate. "Nu am să plec din casă până când nu voi apela la justiţie. Nu s-au făcut toţi paşii legali. Şi eu, în calitate de chiriaş, am drepturi", a spus edilul-şef din Deta.

Citeşte şi blogul lui Gerhald Ernst pe reţeaua Idei Libere: Cum au dat ţiganii de belele cu românii la Deta

image
image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite