Locotenentul protestatar, executat silit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
0Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a început procedurile de executare silită în cazul lui Alexandru Gheorghe, tânărul care în iarna acestui an a luat parte, în uniformă militară, la mitingul din Piața Universității.
Alexandru Gheorghe a primit de la ANAF o somaţie prin care este înştiinţat că a fost începută executarea silită în cazul său, pentru suma de 28.702 lei, bani reprezentând cheltuielile de întreţinere suportate în cazul său de către statul român pe perioada şcolarizării.
Decizia a venit după ce tânărul a fost exclus din Armată, ca urmarea a participarii la protestul din Piaţa Universităţii. Tânărul a contestat excluderea sa din Armată în instanţă, însă a pierdut.
Locotenentul protestatar îşi caută de lucru pe site-urile de recrutare. Vezi cum se descrie în CV
Contactat de Adevărul, Alexandru Gheorghe a spus că va face recurs în acest caz, iar iar în privinţa deciziei de impunere de la ANAF spune că urmează să ia o hotărâre, însă cel mai probabil o va ataca în instanţă.
Alexandru Gheorghe spune că, în cazul în care se va demara totuşi executarea silită, statul nu are ce să-i ia, pentru că nu deţine bunuri în proprietate. "Îmi execută liberatatea, poate vor uniforma", a mai spus Alexandru Gheorghe.
Locotenentul protestatar a pierdut procesul cu Ministerul Apărării Naţionale, în care cerea reîncadrarea sa în Armată
Cariera
militară a lui Alexandru Gheorghe (28 de ani) s-a încheiat în
februarie, după ce Consiliul de Judecată format din cinci colegi ai săi
de la Unitatea Militară din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, a decis
excluderea din Armată. UPDATE Statul Major al Forţelor Aeriene a decis excluderea locotenentului protestatar din Armată
Faptele
pentru care locotenentul Gheorghe Alexandru a fost găsit vinovat de
către Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană au
fost: participarea la mitingul din Piaţa Universităţii, Bucureşti,
purtarea uniformei militare pe timpul participării la proteste,
neînştiinţarea comandantului despre deplasarea şi în alte localităţi pe
timpul părăsirii garnizoanei şi acordarea de interviuri şi declaraţii
reprezentanţilor mass-mediei civile, fără a păstra echidistanţa politică
a armatei şi fără aprobarea comandantului unităţii.
MApN: Lt. Gheorghe a cerut 50% din puterea de decizie a Consiliului Militar ce ar trebui să preia "destinele României"
În
luna iunie, locotenentul s-a înscris în cursa pentru Primăria
Municipiului Sibiu din partea Partidului Naţional Democrat Creştin, însă
a obținut doar 371 de voturi din cele 67.954 valabil exprimate în
municipiul Sibiu, având un procent de 0,54 la sută din voturile
exprimate. Cu acest rezultat, locotenentul s-a clasat pe penultimul loc
în bătălia electorală de la Sibiu, fiind al nouălea din cei 10 candidaţi
în funcţie de numărul de voturi primite. Locotenentul protestatar a strâns 371 de voturi în cursa pentru Primăria Sibiu
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV Locotenentul Alexandru Gheorghe: „Dacă va fi să ies vreodată din sistem, nu o voi face pe uşa din dos!"
Locotenentul
de doar 27 de ani care a pus pe jar o ţară întreagă, apărând în
mijlocul protestatarilor îmbrăcat în uniforma militară, a vorbit cu
reporterii „Adevărul" despre cum i s-a schimbat viaţa în ultimele 24 de
ore. Citeşte continuarea aici!
Membrii Consiliului de Judecată din Flotila 71 Aeriană au decis în unanimitate trecerea în rezervă a locotenentului protestatar
Consiliul
de Judecată format din cinci colegi ai locotenentului Alexandru
Gheorghe a decis, luni seară, excluderea din Armată a acestuia. Redăm
integral comunicatul oficial emis de către Flotila 71 Aeriană din Câmpia
Turzii. Citeşte aici continuarea!
Alexandru Gheorghe: „Am propus ca Armata să preia timp de o lună administrarea țării"
Locotenentul
Alexandru Gheorghe a declarat, la terminarea programului de lucru, că
nu a fost în niciun fel sancționat deocamdată de către conducerea
unității din Câmpia Turzii. De asemenea, acesta a arătat că soluția pe
care a propus-o, miercuri, pentru aplanarea conflictelor a fost respinsă
de către superiori. Citeşte aici continuarea!
Alexandru Gheorghe: „Mă simt exact ca Victor Petrini în beciurile Securităţii!"
Mai
mulți susținători ai locotenentului Alexandru Gheorghe protestează, în
acest moment, în fața Flotilei 71 Câmpia Turzii. Aceștia poartă pancarte
cu mesaje de susținere a locotenentului, precum și poze cu ofițerul. Citeşte aici continuarea!
Vezi de ce a ales locotenentul Alexandru Gheorghe să intre în Armată
Originar
din Sibiu, tânărul ofiţer care li s-a alăturat protestatarilor din
provine, după cum însuşi mărturiseşte, dintr- o familie de oameni
simpli. A urmat un liceu economic, însă spune că de mic şi-a dorit să
devină militar. Citeşte aici continuarea!