Aparatură modernă de un milion de euro pentru pacienţii reşiţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adio aparatură învechită în sistemul sanitar din Caraş-Severin. Asta după ce, medicii din Reşiţa şi cei de la Spitalul Vârşeţ, din Serbia au scris un proiect transfrontalier de un milion de euro. Din toată suma, conducerea unităţii  va cumpăra aparatură modernă pentru pacienţi. Aceştia nu vor mai fi nevoiţi să plece la Timişoara pentru un simplu control la ochi.  

Spitalul Judeţean Reşiţa a semnat un proiect transfrontalier cu cel din Vârşeţ, în valoare de un milion de lei.

În sfârşit, conducerea instituţiei spitaliceşti s-a liniştit în privinţa dotării, cel puţin.

CITEŞTE ŞI: Medicii reşiţeni, Florea Borţun şi Iosif Bădescu, sunt judecaţi pentru ucidere din culpă

Ginecologii, Florea Borţun şi Iosif Bădescu, judecaţi pentru decesul unei femei, se declară nevinovaţi

„Fără proiecte europene, nu avem nicio şansă să îndreptăm minusurile din sistemul sanitar”, este de părere Iosif Secăşan, directorul Spitalului Judeţean Reşiţa.

Peste 150 de reşiţeni au ajuns la urgenţe.

Zilele trecute, directorii celor două spitale au semnat contractul de colaborare, iar banii de la Uniunea Europeană sunt pe drum. Astfel, spitalul va fi dotat cu un aparat oftalmologic de ultimă generaţie, un Rengen mobil pentru secţia de ortopedie, un ecocardiograf 4 D şi alte câteva instrumente de acest fel. „În plus, faţă de dotarea cu aparatură, ne interconectăm pe linie informatică cu spitalul din ţara vecină”, spune doctorul Secăşan.

Veşti bune şi la pediatrie

După ce ani de zile autorităţile au căutat o soluţie, acum minorii vor scăpa de bolile cauzate de igrasie. Asta pentru că unul dintre ONG-urile din Reşiţa a scris un proiect pentru care a şi obţinut finanţarea. Valoarea proiectului se ridică la 50.000 de lei şi constă în reabiltarea secţiei.

CITEŞTE ŞI: Moarte învăluită în mister în maternitatea Spitalului Judeţean

Copiii care stau internaţi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa riscă iritaţii ale căilor respiratorii, hiperactivitate bronşică sau chiar astm pulmonar, potrivit specialiştilor. „De la mucegai şi igrasie, copiii îşi riscă sănătatea. De la o simplă iritaţie a căilor respiratorii, se poate ajunge la hiperactivitate bronşică sau chiar la astm bronşic”, spune medicul ftiziolog, Dumitru Secăşan, directorul Spitalului Judeţean Reşiţa.

CITEŞTE ŞI: Decesul micuţului Rareş rămâne învăluit în mister

Chiar dacă asistentele medicale şi doctorii au încercat să menţină curăţenia în această secţie, pereţii exteriori ai saloanelor au în unele zone mucegai. La ora actuală în cadrul secţiei există 50 de patruri.

image

"%

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite