Moarte învăluită în mister în maternitatea Spitalului Judeţean (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cumnatul şi mama lăuzei
Cumnatul şi mama lăuzei

Familia unui băieţel care s-a stins după numai opt ore de viaţă acuză medicii de malpraxis. Georgiana Radosav a adus ieri pe lume un băieţel care a primit din partea doctorilor nota zece, însă, câteva ore mai târziu, micuţul a decedat.

Un bebeluş a murit în împrejurări inexplicabile în cursul serii de ieri în maternitatea Spitalului Judeţean din Reşiţa, motiv pentru care, familia micuţului acuză medicii că le-ar fi ucis odrasla. Mama copilului şi rudele acesteia ameninţă că vor sesiza Colegiul Medicilor, fiind convinşi că este vorba de un caz de malpraxis. “Am născut prin cezariană un copil perfect sănătos şi seara mi-au spus că a murit, din senin. Seara, mi-au spus că băieţelul a decedat. Nu se cunosc motivele. Am făcut analize de zece milioane pe timpul sarcinii, totul a fost bine, la fel ca şi la naştere, unde copilul a primit nota zece”, spune Georgiana Radosav, o tânără de 23 de ani, aflată la prima naştere.

Bebeluş de nota zece
Mama Georgianei este convinsă că moartea nepotului ei nu putea surveni dacă nu exista vreo culpă medicală. “Eu am văzut copilul, l-am pupat şi era totul bine. Domnul doctor m-a felicitat, că e un copil frumos, sănătos, născut în condiţii foarte bune, conform programului. Doamna doctor neonatolog, Laura Bălu, a spus că prima dată l-a pus la oxigen, că era puţin mai rece şi a vrut să-l încălzească. Apoi, l-a pus în incubator. La un moment dat a văzut că suflă tot mai greu. Mi-a spus că a făcut tot ce s-a putut, dar nu are o explicaţie”, mărturiseşte Rodica Iucu. “Băieţelul a avut la naştere 3 kg şi 450 de grame şi a primit nota zece. După naştere s-a întâmplat ceva”, susţine şi Daniel Cherciu, cumnatul mamei. Acasă, la Vrăniuţ, tatăl copilului sărbătorea venirea pe lume a primului său copil, fără să afle nenorocirea.
Florea Borţun, şeful secţiei Ginecologie nu poate da niciun răspuns familiei îndoliate. “Eu nu-mi explic ce s-a întâmplat. A născut cu mine, totul a decurs foarte bine. Vom vedea care sunt motivele decesului”, a spus ginecologul. În schimb, neonatologul Laura Bălu a refuzat să comenteze în vreun fel decesul bebeluşului.

Deşi s-a născut aparent sănătos, micuţul a încetat din viaţă în Spitalul Judeţean din Reşiţa, la doar opt ore după ce a văzut lumina zilei.
Pentru Georgiana şi Cosmin, ziua de marţi ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă din viaţa lor. A fost ziua în care s-a născut copilul lor. Totul s-a transformat însă într-un coşmar, pentru că băieţelul pe care îl lăudaseră toţi doctorii s-a stins câteva ore mai târziu.

„Am născut la ora 10.30 un copil perfect sănătos şi seara mi-au spus că a murit. Mi s-a spus că băieţenul meu a decedat la ora 18.00, fără să se cunoască motivul. Nu pot să înţeleg cum poate deceda un copil sănătos. Voi face plângere împotriva medicilor. Eu am fost lună de lună la control, am făcut analize de peste zece milioane”, a declarat Georgiana Radosav.

A sărbătorit prea repede

Tatăl băieţelului a sărbătorit cu prietenii toată noaptea, fără să ştie că fiul său se află la morgă. „Eu am petrecut toată noaptea de bucurie şi dimineaţă am aflat că a murit copilul. Am depus o plângere penală împotriva medicilor, nu e normal să moară un copil care a fost declarat sănătos la naştere”, a explicat Cosmin Radosav. „Doctorii ne-au spus că au mai existat cazuri similare, când copiii au decedat fără vreo explicaţie. După naştere s-a întâmplat însă ceva”, a susţinut Daniel Cherciu, cumnatul mamei. „Domnul doctor m-a felicitat că am un nepot frumos şi sănătos. Când mi l-a adus plângea, era bine. Doamna doctor a spus că nu ştie ce s-a întâmplat. Că era puţin mai rece şi a vrut să-l încălzească. L-a pus la oxigen, apoi în incubator. Ginecologul mi-a spus că naşterea a decurs perfect”, a precizat şi Rodica Iucu, bunica micuţului stins prematur.
Florea Borţun, ginecologul care a asistat la naşterea băieţelului, spune că totul s-a derulat perfect. „Eu nu-mi explic ce s-a întâmplat. A născut cu mine, totul a decurs foarte bine”, susţine Borţun. Misterul morţii bebeluşului nu poate fi dezlegat nici de neonatolog.

Aşteaptă necropsia

„La patru ore de viaţă a dezvoltat o alterare bruscă a stării de sănătate. S-au luat toate măsurile necesare. Din păcate, în ciuda eforturilor noastre, în jurul orelor 18.00 a fost declarat decesul. Aşteptăm examenul necropsic”, a precizat Laura Bălu, neonatolog. ;

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite