Iaşi: Soluţia clujenilor, parcări supraterane (FOTO şi VIDEO)
0La Cluj se construieşte deja a cincea parcare pe nivele, care va beneficia de supraveghere video şi de un post al Poliţiei Comunitare. Municipalitatea ieşeană se chinuie de ani buni să construiască două parcări supraterane.
În timp ce traficul în Iaşi este sufocat de maşinile lăsate pe stradă, la Cluj se parchează de doi ani în condiţii occidentale. Din 2008 până în prezent, aici au fost inaugurate patru parcări supraterane.
Dintre acestea, trei funcţionează în aglomerarea urbană. A patra, respectiv Parking Minerva, care s-a deschis luna trecută, are şase nivele supraterane şi două subterane, cu o capacitate de 461 de locuri, şi deserveşte blocurile din cartierul Mănăştur.

Aflaţi mai multe despre păcatele Iaşiului:
Cele şapte păcate ale Iaşiului
Păcatul 1: Transportul în comun, în urma Vestului (VIDEO)
Păcatul 3: Gropi peticite în loc de străzi reabilitate (VIDEO)
Păcatul 4: Maidanezii ieşeni visează să emigreze (VIDEO)
Păcatul 5: 100 de milioane de euro datorie la CET în loc de centrale termice
Păcatul 6: Groapa de gunoi, aşteptată de doi ani
Păcatul 7: Bicicliştii, blocaţi de pietoni pe pistă
Concluzia: Iaşiul rămâne un oraş fără soluţii
„Spaţiul folosit a fost ocupat înainte de o parcare cu 80 de locuri. Investiţia pentru acest parking cu opt nivele, supraveghere video şi post al Poliţiei Comunitare a fost de 17 milioane de lei. În prezent se lucrează la o a cincea parcare supraterană. Iniţiativa acestor parcări a aparţinut primarului municipiului Cluj", a explicat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj.

Parcări în spic la Constanţa
Constanţa este un alt oraş unde locurile de parcare nu mai reprezintă o problemă. Soluţia găsită în acest caz de edili este lărgirea bulevardelor pentru amenajarea parcărilor în spic.
Astfel, de la începutul mandatului lui Radu Mazăre, în staţiunea Mamaia au fost create 340 de locuri, în timp ce în municipiul Constanţa s-a ajuns la peste 2.400 de locuri de parcare în plus. Ca o consecinţă, trotuarele au fost reduse, dar până la un minim de 1,2 metri lăţime prevăzut de regimul urbanistic.

Bulevardele din Mamaia au fost lărgite cu o bandă unde s-au amenajat parcări în spic
„Acest proiect continuă anual. Iniţiativa aparţine Consiliului local, care a răspuns astfel solicitărilor venite de la cetăţeni, agenţi economici şi instituţii publice", a declarat Ionuţ Pilat, şef Serviciu Urbanism din Primăria Constanţa.
La Iaşi, fiecare pentru el
Reprezentanţii municipalităţii ieşene spun că proiecte de parcăr i subterane au existat la Iaşi încă din 2007. „Firma care a obţinut proiectul pentru parcarea de sub Statuia Independenţei nu şi-a achitat obligaţiile şi proiectul a fost anulat. La licitaţia pentru parcarea din spatele Primăriei nu s-a prezentat nimeni", a explicat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi.
Maşinile stau parcate pe o parte şi pe alta a străzii Vasile Lupu în Tătăraşi. Vezi video:
Edilii ieşeni doresc acum să construiască două parcări supraterane, una în Dacia şi alta în Alexandru cel Bun. „Proiectele tehnice au fost finalizate. Fiecare parcare va avea 230-250 de locuri, la un preţ de 2,5 milioane de euro de lucrare. Sperăm ca anul viitor să avem banii necesari construcţiei", a precizat Buraga.
Vezi video cum stau parcate maşinile pe trotuar în Păcurari:
Citiţi vineri despre cum se asfaltează străzile în Braşov, în:
