Femeia bătută de fostul concubin într-un fast-food din Iaşi va fi externată din spital UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcela Raţă a fost înjunghiată de fostul concubin
Marcela Raţă a fost înjunghiată de fostul concubin

Marcela Raţă (39 de ani), femeia care a fost înjunghiată în gât de fostul său concubin, Belmondo Cobzaru, pe 20 de aprilie, la locul de muncă, urmează să iasă din spital în următoarele două zile.

Ora 12.10 Marcela Raţă va fi externată marţi. Femeia mai are nevoie de nişte investigaţii oftalmologice.

„După vizita de astăzi mi s-a zis că mi se face biletul de ieşire, dar la ora 16.00 sunt programată la oftalmologie pentru că am nişte probleme la ochiul drept. Nasul şi gura îmi sunt amorţite“, spune Marcela Raţă.

Ora 4.57 Femeia trebuia să fie externată la sfârşitul săptămânii trecute, dar din cauza unor complicaţii apărute ieşirea sa din spital a fost amânată pentru luni sau marţi.

Marcela Raţă susţine că se va întoarce la Centrul de Violenţă Domestică pentru a avea grijă de fiul său în vârstă de doar 10 luni.Citiţi aici cum s-a petrecut agresiunea din fast-food-ul din Iaşi!

Telenovelă în familia cuţitarului din fast-food

Personalul de la centrul pentru femei abuzate au vizitat-o pe Marcela la spital şi i-au adus şi copilul.

Cuţitarul care şi-a nenorocit concubina într-un fast-food din Iaşi a fost prins la Botoşani UPDATE

Cuţitarul de la fast- food, client vechi al oamenilor legii. A fost despăgubit de CEDO pentru o bătaie încasată de la poliţişti

„Sunt internată în continuare. Am fost vineri la scos firele, dar nu s-au prins cum trebuie, iar medicii au decis să mai fac un tratament cu antibiotice. Luni, la ora 10.00, când este vizita, aflu exact când plec acasă. Oricum, zilele astea voi fi externată. A venit şi cineva de la centru cu băieţelul meu în vizită la mine", spune Marcela Raţă.

Femeia a fost atacată de Belmondo Cobzaru pe 20 aprilie, când a înjunghiat-o în gât. Bărbatul a fost arestat, pe 23 aprilie, de Tribunalul Iaşi şi este cercetat pentru tentativă de omor.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite