Două jafuri şi o tentativă de omor pe câţiva metri pătraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Belmondo Cozbaru a fost adus în cătuşe la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. FOTO: Florin Chirica
Belmondo Cozbaru a fost adus în cătuşe la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. FOTO: Florin Chirica

Localurile din zona Gării au fost luate cu asalt de infractori. În două spaţii au avut loc într-o lună un jaf şi o tentativă de omor. La sfârşitul anului 2010, trei tineri au încercat să spargă o casă de schimb valutar.

O sală de jocuri de noroc a fost prădată, pe 6 mai, de un tânăr de aproximativ 20 de ani. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, agresorul ar fi pierdut o sumă de bani la jocurile de noroc. După ce a rămas doar cu casiera în local ar fi ameninţat-o cu un obiect ascuţit şi i-ar fi sustras 6.000 de lei. „Se fac cercetări pentru infracţiunea de tâlhărie. Autorul nu a fost încă identificat", a precizat Irina Perjoiu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.  Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ar exista şi câteva neconcordanţe în declaraţiile casierei.

Jaf la o sala de jocuri de noroc din Iaşi. Atacatorul a ameninţat casiera şi a fugit cu 6.000 de lei UPDATE

La câţiva metri de sala de jocuri, în urmă cu două săptămâni, un bărbat şi-a bătut şi înjunghiat concubina. Pe 20 aprilie, Belmondo Cobzaru (39 de ani) a venit la fast-food- ul în care lucra Mariana Raţă. După un schimb de replici bărbatul ar fi scos o pila de la o unghieră şi a înjunghiat-o pe femeie. Agresorul a fugit de la faţa locului, iar Marcela Raţă a fost dusă la spital şi operată. Cobzaru a fost arestat, pe 23 aprilie, de Tribunalul Iaşi. .Citiţi aici cum s-a petrecut agresiunea din fast-food-ul din Iaşi!

Femeia bătută de fostul concubin într-un fast-food din Iaşi va fi externată din spital UPDATE

Cuţitarul care şi-a nenorocit concubina într-un fast-food din Iaşi a fost prins la Botoşani UPDATE

Călcată de infractori a fost şi o casă de schimb valutar, aflată între sala de jocuri şi fast- food. Doi palestinieni şi un ieşean au sechestrat un taximetrist, în decembrie 2010, şi au încercat să jefuiască casa de schimb valutar. Hani Bara şi Remzi Kilani au fost prinşi în flagrant de oamenii legii, iar Marius Apostol a reuşit să fugă.

Iaşi: VIDEO Doi palestinieni reţinuţi după ce au sechestrat un taximetrist şi l-au băgat în portbagaj (UPDATE)

Iaşi: 12,5 ani de închisoare pentru „îndrăzneală” în cazul jafului ratat

În aprilie 2012, Curtea de Apel Iaşi i-a condamnat definitiv pe cei doi palestinieni. Astfel, Hani Bara va executa 6 ani şi 9 luni de închisoare, iar Remzi Kilani 5 ani şi 6 luni de închisoare. Cei doi vor trebui să  plătească taximetristului  1.200 de euro daune materiale şi 1.000 de euro daune morale. Decizia este definitivă. Procesul lui Marius Apostol încă se judecă.

12,5 ani de închisoare pentru palestinienii care au sechestrat un taximetrist

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla cele mai importante ştiri din oraş şi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite