EXCLUSIV: Ionuţ Dinu, care a împuşcat-o pe Alexandra: „Nu mă simt cu musca pe căciulă. Aşa a fost să fie!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Dinu, fiu de poliţist, care anul trecut a omorât-o pe Alexandra Iancu, din comuna Celaru, povesteşte, în exclusivitate pentru Adevărul, cum s-a petrecut tragedia. 

Ionuţ a vorbit, în exclusivitate pentru Adevărul, despre nenorocirea din 25 iunie 2009, când Alexandra Iancu a fost împuşcată mortal în cap. Eliberat, după şapte luni de arest, spitalizat, după ce a contactat din închisoare o boală de natură infecţioasă, Ionuţ s-a întors acasă şi încearcă să-şi refacă viaţa, după cum mărturiseşte.

"Când tata zice să fac ceva, fac"

Tânărul spune varianta sa cu privire la modul în care s-au desfăşurat lucrurile în dimineaţa când colega sorei sale murit.  “Tatăl meu m-a sunat să-i duc arma. Se grăbea. Zicea să o iau mai repede din rastel, că pleacă armurierul. Nu mai umblesem niciodată la rastel şi nu mai pusesem mâna pe armă, până atunci. În dulap mai erau două arme. Am luat-o pe cea de tir, cum mi s-a spus. Am ascultat de tata. Când zice să fac ceva, fac, că el m-a făcut pe mine, nu eu pe el”, spune tânărul.

Alexandra Iancu                                         Ionuţ Dinu 

                                                                

image
image

Vezi AICI prima reconstituire a tragediei, făcută de reporterii Adevărul de Seară:

FOTOREPORTAJ: Secvenţele tragediei, urmărite pas cu pas

Ionuţ povesteşte că a deschis rastelul, a ridicat arma de tir şi s-a îndreptat spre hol. În faţa odăii unde se aflau Alexandra şi Mădălina, care în acel moment priveau un film la televizor şi care avea uşa deschisă, Ionuţ a încercat să se încalţe. Nu a reuşit din prima. Somnoros, spune băiatul, a încercat în continuare să bage picioarele în papuci. “Deasupra capului meu atârna un fir. Eram atent să nu îl lovesc. Atunci m-am dezechilibrat, am strâns arma mai tare, ca să nu o scap, şi cred că am atins trăgaciul. Glonţul s-a declanşat”, mai spune Ionuţ.

"Am crezut că nu are nimic"

Tănărul susţine că s-a speriat foarte tare şi că s-a dus direct la patul fetelor, să vadă ce s-a întâmplat. Nu şi-a dat seama de la început de fapta pe care o săvârşise, potrivit acestuia. “După ce am apăsat pe trăgaci, m-am dus repede la Alexandra şi am întrebat-o: «Ai păţit ceva?» Alexandra avea ochii deschişi. Am crezut că nu are nimic. Mădă (sora lui Ionuţ - n.r.) s-a uitat la Alexandra şi atunci am văzut o pată de sânge la cap, care e şi acum pe pat”, adaugă Ionuţ.

Mihai Iancu                                                          Nelu Dinu

image

Vezi AICI VIDEO în exclusivitate cu reconstituirea, făcută de tatăl lui Ionuţ Dinu:

Trei ani cu suspendare sau 30 cu executare?

Acesta mai spune că el a cerut sorei şi mamei să cheme Salvarea, timp în care a luat victima pe braţe şi a transportat-o la parter. „M-am dus repede la uşă şi am aşteptat doctorii de la Ambulanţă. Au venit, au întins-o pe jos, au mutat masa, ca să aibă loc să o resusciteze. Intrase în stop-cardiac. După manevre, pulsul i-a revenit la 6 sau la 7. Eu şi maică-mea stăteam şi plângeam. «I-a uite ce mi se întâmplă», ziceam. De speriat ce eram, nu mai realizam nimic”, spune Ionuţ, care îşi aminteşte că medicii au dus-o pe targă pe Alexandra până la autosanitară, după care a venit procurorul. „Nu îmi revenisem. Plângeam. Mi-au fost luate declaraţii”, continuă Ionuţ.

strong>Află de AICI numele judecătorului care s-a ocupat de acest caz:

Criminal – fiu de poliţist, eliberat de un judecător controversat

Ucisă a doua oară de judecătorii craioveni

Acesta spune că nu are remuşcări pentru tragedia de anul trecut, pe care o pune pe voia sorţii. „Nu mă afectează cu nimic. Nu mă simt cu musca pe căciulă. Mă simt curat. Aşa a fost soarta mea, să fac cazier şi să trag, iar ea să moară. A fost o întâmplare. Aşa a fost să fie!  Mor zeci de oameni în ţară, din cauze normale”, este părerea lui Ionuţ. Tânărul se simte nedreptăţit pentru că a primit trei ani de închisoare, cu suspendare, şi pentru faptul că oamenii îl acuză pentru o faptă pe care, spune el, nu ar fi comis-o. „Sunt nervos că nu sunt crezut.  Dacă am conştiinţa împăcată, nu am de ce să fiu afectat”, completează fiul unui agent de poliţie.

Citeşte AICI care este situaţia familiei Alexandrei Iancu:

Părinţii tinerei, distruşi de decizie

Maria Iancu (foto jos) spune că Alexandra, unicul ei copil, era tot ce avea mai scump pe lume.

   
Părinţii Alexandrei Iancu încearcă să-şi explice ce s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 25 iunie. „Cred că Ionuţ era invidios pe ea, pentru că Alexandra era iubită de familia Dinu. Avea grijă de sora lui Ionuţ, care nu se putea deplasa. De multe ori Ionuţ îi spunea «Ce te bagi tu în familia mea? Nu ai altceva de lucru?»", ne-a spus tatăl Mihai Iancu, tatăl fetei.

image
image

"Cred că Ionuţ o invidia"

Alexandra avea rezultate bune la şcoală şi îşi dorea să devină medic veterinar. „Stătea cu burta pe carte şi cred că Ionuţ o invidia şi din cauza asta. O dată, când s-a adunat toată familia Dinu la o masă, tatăl lui Ionuţ i-a spus, printre altele: «Eşti un parazit al societăţii», făcând referire la faptul că băiatul nu luase Bac-ul în vară şi nici carnetul de conducere", îşi aminteşte Mihai Iancu.  Acesta spune că vrea să se facă dreptate. “O să merg până în pânzele albe să răzbun moartea fetei mele. Oricum s-ar fi întâmplat faptele, fata mea e în mormânt. Oare asta nu contează?”, se întreabă tatăl Alexandrei.

   Mormântul Alexandrei este împodobit cu flori.

 

image

Ionuţ Dinu, fiu de poliţist, a împuşcat-o în cap anul trecut pe Alexandra Iancu, fiică de paznic, care a murit a doua zi la spital. Băiatul a fost arestat şi a primit trei luni de închisoare, cu suspendare, după care a fost eliberat. Laurenţiu Anghel, judecătorul care a dat sentinţa, a schimbat încadrarea juridică din omor, faptă pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în omor din culpă, faptă pedepsită cu unu până la cinci ani de închisoare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite