Dosarul „Gazeta”: „Mogulul” Ardealului poate merge în vacanţă în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii îi vor ridica, timp de o lună, lui Liviu Man interdicţia de a părăsi ţara, de la 1 august la 1 septembrie. Procesul intentat, în urmă cu trei ani, ziariştilor ardeleni a fost amânat până după vacanţa judecătorească. Preşedintele Trustului „Gazeta", Liviu Man, poate părăsi ţara.

Răsturnare de situaţie în dosarul de şantaj al „mogulilor" presei din Ardeal, în frunte cu Liviu Man, preşedintele Trustului „Gazeta" din Cluj.

La ultimul termen de judecată, din 22 iunie, Liviu Man a solicitat o lună de răgaz, precum şi ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara, iar magistraţii brăileni au fost de acord.

După Liviu Man (cel cu cămaşă roşie), şi Ioan Oţel (prim plan) a obţinut dreptul la vacanţă în străinătate

Culmea, procurorii nu au declarat recurs împotriva deciziei.

„În cadrul şedinţei de judecată, Liviu Man a solicitat modificarea interdicţiei de a părăsi ţara, în sensul de a i se permite petrecerea concediului de odihnă în străinătate, în perioada 1 august - 1 septembrie 2010", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, magistrat Vasilica Roş.

Chemaţi în septembrie

CITEŞTE DIN BRĂILA ŞI:

„Măicuţele” din Rugul Aprins, anchetate pentru că au strigat injurii la adresa înalţilor prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române

O familie întreagă la Finanţele din Brăila. Vezi aici averile de care dispune un neam instalat în instituţia care reprezintă Statul

UPDATE: Proxeneţii arestaţi la Brăila au acţionat timp de doi ani în Roma şi Milano, obligând până şi minore să se prostitueze (VIDEO)

Nu este pentru prima dată când judecătorii brăileni îi ridică lui Man interdicţia de a părăsi ţara. În februarie, nu doar Man, toţi nouă inculpaţii din dosarul „Gazeta" au avut ridicată interdicţia de a părăsi ţara.

Parchetul a declarat, însă, recurs, iar Curtea de Apel Galaţi a decis că jurnaliştii nu au voie să părăsească România.

Ancheta în dosarul "Gazeta" continuă

Procurorul Marinela Coşniţă, purtător de cuvânt al Parchetului, ne-a declarat că „măsura interdicţiei de a părăsi ţara este luată pentru siguranţa publică, pentru prevenirea altor fapte penale şi protejarea drepturilor altor persoane".

Următorul termen al procesului a fost fixat în a doua parte a lunii septembrie.

Cu repetiţie

CITEŞTE DIN BRĂILA ŞI:

Bonificații aberante: 13.000 lei într-o lună pentru noua şefă de la Psihiatrie

De două ori victime: "Maşina mi-a smuls-o pe mama din mână!"/Află de aici drama brăilencei accidentate pe zebra de la Tribunal

Ultimul martor: „Am văzut cum erau executaţi evreii!”/Află de aici povestea celui care a purtat uniforma militară 45 de ani

Dosarul „Gazeta" - unul dintre cele mai controversate cazuri de corupţie instrumentate de DIICOT Cluj - a fost strămutat la Brăila în martie 2007, printr-o decizia a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

30 de avocaţi ardeleni şi brăileni se străduiesc să adune probe în sprijinul jurnaliştilor puşi sub acuzaţie şi să-i scape pe aceştia de închisoare. Probele acuzării, însă, sunt adunate în aproape 20 de volume.

image

Liviu Man şi ceilalţi inculpaţi sunt acuzaţi că, în perioada 2004 - 2006, ar fi şantajat zeci de persoane, cărora le-ar fi solicitat mii de euro. În total, este vorba de vreo 60 de părţi vătămate. Jurnaliştii neagă acuzaţiile şi spun că e vorba de răzbunarea unor anchetatori clujeni.

CITEŞTE DIN BRĂILA ŞI:

Fenomen: Mai bine la pensie, decât cu salariul tăiat/ Mii de brăileni vor să se pensioneze anticipat

Potret: Ionel Teodorescu, ofiţerul care a picat examenul la Istoria PCR

Brăilenii nu au donat niciun leu în contul solidarității deschis de Ministerul Finanţelor

Iniţial, cei nouă inculpaţi au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv, fiind puşi în libertate în momentul în care procesul a fost strămutat la Brăila.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite