Brăilenii nu au donat niciun leu în contul solidarității deschis de Ministerul Finanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până acum, niciun brăilean nu s-a sinchisit să doneze vreun leu în contul de solidaritate, intitulat „Venituri ale bugetului de stat - Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice", deschis în urmă cu o lună, de Ministerul Finanţelor.

„Până în prezent nu există donaţii înregistrate pe contul 20.37.01.02- Venituri ale bugetului de stat - Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice", ne-a spus Cecilia Macovei, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Brăila.

Brăilenii nu sunt interesaţi de propunerea Ministerului, ba mai mult, unii dintre ei nici măcar nu au auzit de acest cont. Şi chiar dacă ştiu, spun indignaţi că nu ei trebuie să plătească pentru erorile Guvernului, care i-au adus la „sapă de lemn".

image

„Nu am auzit de acest cont. Dar nu eu am furat ca să le dau bani acum, nu eu am luat salarii de sute de milioane. Sunt buni de puşi la zid toţi cei care au prădat ţara asta. Am muncit 43 de ani, sunt economist, are cineva vreun respect pentru noi?", se întreabă Gheorghe Şerban.

Donaţie pentru România

Ministerul Finanţelor a anunţat ca orice persoană fizică din România poate dona bani la Fondul Solidaritatea, prin intermediul unui cont deschis la Trezoreria Naţională, cu scopul diminuarii efectelor crizei economice. Sumele adunate în cont vor fi luate în calcul la rectificările bugetare.

„Există două posibilităţi de donare a banilor, fie prin numerar, la Trezoreria de domiciliu a persoanei care donează fonduri băneşti, fie prin ordin de plată, prin care donatorii achită sumele în contul deschis la Trezorerie", se arată în comunicatul ministerului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite