O familie întreagă la Finanţele din Brăila. Vezi aici averile de care dispune un neam instalat în instituţia care reprezintă Statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un scandal - monstru, Ilie Decă s-a întors în fruntea Finanţelor din Brăila. Tot aici lucrează soţia, Geta Decă, şi nora, Minodora Nicoleta Decă. În sistem este şi unul dintre fii, Claudiu Dorian, plecat, de altfel, tot din Direcţia de Finanţe a Brăilei.

Acuzat că şi-ar fi cumpărat împreună cu soţia un teren cu o casă demolabilă în oraş chiar de la Direcţia de Finanţe, detaşat în maghiarime, Ilie Decă s-a întors la Brăila, de la un salariu lunar de 5.000 de lei - de la "Contestaţii", evident, la unul mai mare, de director.

Aberant: 10.000 de lei, salariu de medic legist plătit mai bine decât ministrul Sănătăţii şi decât şeful statului

Ilie Decă a revenit în aprilie a.c. la comanda Finanţelor, la un salariu de 5.000 de lei pe lună, după ce, în urma unui scandal, a fost „plimbat" dintr-o instituţie în alta a Ministerul Finanţelor, timp de aproape patru ani. Fusese detaşat chiar şi în Harghita, iar ultima dată a ocupat funcţia de şef al Serviciului „Contestaţii".

Bonificații aberante: 13.000 lei într-o lună pentru noua şefă de la Psihiatrie

Ba chiar, Decă a dat ANAF-ul în judecată şi a solicitat, până la cea mai înaltă instanţă, repunerea în funcţie.

Infernul săracilor made in România anilor 2010/Vezi aici cum trăiesc primii oameni din calea Dunării

Scandal cu ştaif

Scandalul s-a declanşat în 2004, când presa a dezvăluit inadvertenţele din declaraţiile de avere ale soţilor Decă, el- director executiv, ea- referent de specialitate în aceeaşi instituţie. Pe atunci, în aceeaşi Direcţie de Finanţe lucra şi Claudiu Dorian Decă, avansat acum la Bucureşti, dar şi soţia unui alt fiu al lui Decă, Minodora-Nicoleta- încă angajată în subordinea tatălui socru.

Brăila: Averile celor mai secretoşi lideri de sindicat, de la "Laminorul" şi de la "Braicar"

„Mărul discordiei": un teren cu imobil pe care Geta Decă l-ar fi cumpărat, cu 6.100 de lei, chiar de la Finanţe. Atunci, mergând pe firul declaraţiilor de avere ale soţilor Decă, a ieşit la iveală faptul că, în 2001, Geta Decă ar fi dobândit acel teren intravilan de 434 mp, în oraş, participând la o licitaţie organizată chiar de câtre Direcţia de Finanţe din Brăila.

image

„Era succesiune vacantă, iar terenul a intrat în proprietatea Finanţelor, adică a Statului. Soţia mea a participat la licitaţie şi l-a cumpărat. La licitaţia aceea, a mai participat o doamnă, Nazâru, angajată tot la noi. Care-i problema?! Există proces verbal de evaluare, s-a publicat. (...) Terenul a fost scos la licitaţie şi dobândit de Geta Decă. Se putea, atunci, prezenta orice salariat", a declarat, atunci, în iunie 2004, Ilie Decă.

Potrivit documentelor pe care chiar Ilie Decă le-a prezentat, terenul fusese evaluat la 55.000.000 lei vechi, iar casa, încă pe picioare, dar declarată demolabilă fiindcă deseori a fost „buşită" de tramvaiul ce trece prin zonă, fusese evaluată la 6 milioane de lei vechi.

Acest teren apare şi la ora actuală în declaraţia de avere a soţilor Decă, ca fiind dobândit prin „cumpărare".

Zestrea copiilor, pe numele tatălui

De astă dată, Decă şi familia sa, mare parte rămasă în sistem - respectiv soţia Geta, fiul Claudiu Dorian şi nora Minodora Nicoleta - sunt mai puternici ca niciodată.

Ilie şi Geta Decă deţin, potrivit declaraţiilor de avere publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, un teren de 287 mp în oraş, pe Mărului (culmea, terenul „s-a micşorat"), cu o casă demolabilă, un teren de 138 mp, pe Ştefan cel Mare, pe care soţii şi-au ridicat o casă cu etaj, două terenuri extravilane, în oraşul Însurăţei şi în comuna Vădeni, două apartamente ultracentrale în Brăila, o moştenire pe strada Grigore Alexandrescu, tot în oraş, dar şi un apartament în Constanţa, în oraş, pe strada Făgetului. Cu excepţia terenului din Vădeni şi a imobilului de pe strada Grigore Alexandrescu (moştenite), toate bunurile sunt cumpărate.

„Pentru cele două apartamente am făcut credite la bănci din care unul l-am terminat de achitat. Sunt pe numele meu dar de fapt ele sunt ale copiilor. Zestrea lor! Unul a fost achitat înainte de termen cu banii de la nunta băiatului. În curând se va achita şi cel de-al doilea", ne-a explicat Ilie Decă.

Remember „Dosarul Mărului nr. 2"

În iunie 2004, a ieşit la iveală că soţii Decă ar fi luat terenul de 434 mp de pe strada Mărului - pe care se află o casă declarată ruină - chiar de la Finanţe. Imobilul râmâsese fără moştenitori şi a intrat în proprietatea Statului. La acea vreme, Decă a prezentat forurilor de control un contract de vânzare-cumpărare între conducerea Finanţelor, adică Ilie Decă, şi soţii Decă.

ANAF a deschis atunci o anchetă, ba chiar s-au sesizat şi organele de urmărire penală. Rezultatul: Decă a fost plimbat dintr-o funcţie într-alta, pentru ca în aprilie 2010 să se întoarcă de unde a plecat, „mai curat", mai bogat. „Nu am nimic de ascuns, declaraţia mea este pe site", ne-a replicat, astăzi, Ilie Decă.

CITEŞTE DE ACELAŞI AUTOR:

Puşcăriaşii-actori din "Eu când vreau să fluier, fluier" nu au fost lăsaţi să mănânce şi să bea după premieră (VIDEO/FOTO)

Cu bătaie lungă

În noiembrie anul trecut, Decă a ajuns cu dosarul înaintat împotriva ANAF până la Curtea de Apel Galaţi. El cerea să fie repus în drepturi, chiar ca director. Ilie Decă cerea anularea ordinului de demitere, reintegrarea în funcţia deţinută, obligarea Ministerului Finanţelor la plata de daune morale în cuantum de 100.000 de euro.

„Familia mea a făcut obiectul unor mizerii aruncate în presă. Fiecare zi care a trecut m-a afectat psihic. Starea sănătăţii mele s-a înrăutăţit. (...) Solicit daune morale în cuantum de 100.000 de euro", scria în plângerea sa Ilie Decă.

În timp, din primăvara anului 2005, Ilie Decă a fost mutat dintr-o structură într-alta, a fost detaşat chiar şi la Harghita, dar n-a ajuns niciodată acolo, din motive „medicale şi personale".

Într-un final, Curtea de Apel Galaţi a admis repunerea în funcţie a lui Ilie Decă, iar Vasile Abraşu, cel care ocupase funcţia de director executiv prin concurs, a fost suspendat din funcţie. Decă a revenit în fruntea Finaţelor.

Cine este Decă şi ce vrea el?!

Potrivit declaraţiei de avere, Decă mai deţine un autoturism KIA Sorento, luat în leasing în 2007, a câştigat, în 2009, 59.147 de lei. De la Zona Liberă a câştigat 408 lei, iar soţia a luat un salariu de 31.314 lei. Din activităţi agricole, Decă şi soţia au câştigat 3.000 de lei.

În privinţa imobilului de pe strada Mărului lucrurile sunt, în continuare, încâlcite. Pe de o parte, terenul apare în suprafaţă de 287 mp, iar, pe de altă parte, imobilul „ruină 99%"- cum este înscris în declaraţie- se află pe o suprafaţă de 147 mp.

CITEŞTE DIN BRĂILA ŞI:

UPDATE Premieră în România: Vicepreşedintele Judecătoriei din Brăila a demisionat în semn de protest faţă de sistem

Fluxul şi refluxul averilor

Minodora Nicoleta Decă, soţia lui Daniel Decă, angajată ca inspector la Direcţia de Finanţe, deţine două autoturisme, un Renault Laguna, cumpărat în 2008 în leasing şi un Chevrolet Aveo cumpărat în 2006 tot în leasing.

Tânăra are cinci credite bancare, dar nicio casă: BCR- 5.000 de euro, BCR- 6.000 de euro, BRD- 14.000 de euro, Romextera Bank- 7.122 euro şi RCI Leasing- 14.983 euro. Din salariu, nora lui Decă a obţinut 26.676 lei, iar soţul ei, Daniel- 27.451 lei, tot din salariu.

În 2010, Minodora- Nicoleta apare ca expert principal la Finanţe şi nu are niciun imobil pe numele ei şi al soţului.
Dorian Claudiu Decă este consilier superior în Sectorul 2 din Bucureşti şi deţine două terenuri, în Teleorman şi în Giurgiu, cumpărate în 2002, cu 5.000, respectiv 2.000 de lei.

Dorian Claudiu deţine şi un apartament în Bucureşti, cumpărat în 2002, în suprafaţă de 78 mp, cu 32.000 de lei. Din venituri agricole a obţinut aproximativ 10.000 de lei. Din salariu, tânărul a obţinut 180.000 de lei, iar soţia sa, Marioara, 80.000 de lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite