FOTO A 12-a zi de protest în Piaţa Universităţii: Nota patru pentru partide şi pentru Biserica Ortodoxă Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O zi cu marş al rezerviştilor militari cărora li s-au recalculat pensiile şi al revoluţionarilor rămaşi fără indemnizaţii, plus câteva sute de suporteri care au dansat în Piaţa Universităţii, fluturând steagurile. Au apărut noi lozinci, adaptate gerului şi ninsorii.

UPDATE 22.17: Piaţa s-a golit, au plecat protestatarii şi jandarmii, au intrat măturătorii. 

Mâine, a 13-a zi de proteste şi o "intervenţie" a preşedintelui Băsescu.

O noapte linştită tuturor, manifestanţi sau nu!

UPDATE 22.00: Doar câteva zeci de persoane au mai rămas în Piaţă, în pofida vremii - frig, lapoviţă şi vânt tăios.

Cei încă prezenţi acolo nu sunt descurajaţi de vreme, vor pleca în curând acasă, dar spun că se vor întoarce şi mâine.

Timpul oribil nu i-a speriat, dimpotrivă, se pare că a fost doar o altă sursă de inspiraţie pentru scandările împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE 21.35: Ploaia s-a transformat în lapoviţă şi curând va ninge. Manifestanţii scandează "Nu plecăm!"

UPDATE 21.31: Un grup de 20 - 30 de tineri au încercat să blocheze circulaţia. Au fost mici ciocniri cu jandarmii, cei din urmă se aşteptau la aşa ceva. Nicio victimă, jandarmii i-au împins rapid pe trotuar, lucrurile s-au liniştit imediat.

UPDATE 21.28: În Piaţă se zvoneşte că la ora 22.00 îşi vor face apariţia şi taximetriştii.

UPDATE 21.20: După plecare suporterilor, cordonul forţelor de ordine a fost desfăşurat de-alungul pieţei, jandarmii au început să-i controleze pe cei care doreau să intre în spaţiul de la fântâna arteziană.

Un grup d etineri le-a oferit flori jandarmilor, unii au acceptat, alţii, nu.

UPDATE 21.12 Manifestanţii au afişat un banner pe care scrie "nişte repetenţi" iar în dreptul PSD, PNL, PDL UNPR, dar şi BOR (Biserica Ortodoxă Română n.r.) apare nota 4.

UPDATE 21.09 Se împart pliante care susţin unificarea religiilor.

UPDATE 21.08 "Vreau să nu fiu tentat să plec din ţară. Vreau să înţeleg politica", ne-a declarat Sebi, un student.
Dă click pe imagini pentru a vedea mesajele din Piaţa Universităţii în cea de-a 12 zi de proteste

image
image
image

UPDATE 21.06: Frig şi burniţă, manifestanţii scandează zgribuliţi, şi-au adaptat repertoriul şi bannerele la situaţie: "În sezonul hibernal/Băse stai în medical!"

În noaptea asta, au anunţat meteorologii, precipitaţiile se vor transforma în ninsoare, inclusiv în Capitală.

UPDATE 21.05: Suporterii s-au retras, după două ore de protest paşnic. În Piaţă au mai rămas câteva sute de persoane.  Vezi aici detalii!

UPDATE 21.03: Jandarmii au reţinut două personae, un bărbat a avea la el un cuţit.

UPDATE 21.00 Protestatar în Piaţa Universităţii: “Militez şi pentru românii din diaspora!”. Andreea Pora, luată în colimator

UPDATE 21.55 La Universitate şi la Teatrul Naţional sunt filtre, iar galeriile echipelor Steaua, Rapid şi Dinamo stau la fântâna din Piaţa Univesităţii. Din când în când, ultraşii mai bagă câte o scandare de pe stadion pentru Mircea Sandu şi Mitică Dragomir. Oamenii de la fântână au flori în mâini.

UPDATE 20.43: Aproape 1.000 de persoane se află în Piaţa Universităţii, cei mai vocali, spune agenţia Mediafax, sunt suporterii. Ei cântă, fluieră, dansează şi scandează, paşnic, aşa cum au promis.

Sunt aproximativ 400 de suporteri, care au scos din amorţire piaţa. Au adus bannere pe care scrie "Suporteri, nu infractori" sau "Paşnici, apolitici, uniţi"

Jandarmii sunt pregătiţi totuşi pentru o eventuală izbucnire violentă a unor protestatari.

A început să burniţeze.

Click pe imagini pentru fotogalerie!

image
image
image

UPDATE 20: 40: Primarul din Brad şi-a pichetat 7 zile primăria, în semn de protest.

În Piaţă se află şi 40 de moţi veniţi de la Brad, judeţul Hunedoara. Sunt conduşi de primarul din Brad, Florin Cazacu, care povesteşte că au manifestat paşnic, timp de 7 zile, în faţa Primăriei, iar acum au venit în Capitală.

El, personal, nu protestează în calitate de primar, deci nu contează culoarea politică. Este primar PSD. Vezi aici detalii!

UPDATE: 18.17 - Trei tineri, două fete şi un băiat, au adus ceai manifestanţilor din Piaţa Universităţii. "Asta este forma noastră de protest. Măcar aşa să îi sprijinim pe cei care strigă de atâtea zile pentru noi toţi", a spus una dintre ele.

UPDATE: 18.15 - Jandarmii au confiscat un banner unui grup de protestatari, pe care era afişat mesajul "Jandarmii fac apel la pace, dar urmele bastoanelor lor se văd pe corpurile noastre".

Update: 18.13 - Doi tineri au fost ridicaţi de jandarmi din Piaţa Universităţii pentru că au fost prinşi cu mai multe pliculeţe cu marijuana.

Update: 18.05 - În pasajul de la Universitate, protestatarii cumpără zeci de afişie, scoase la xerox, cu Alexandru Gheorghe, locotenentul care a participat la manifestaţii în uiformă militară, de la un magazin de papetărie. Mai mult, un manifestant a venit în Piaţa Universităţii cu o barcă, iar alţii s-au îmbrăcat în costume populare şi cântă melodii patriotice. 

Update: 15:45 - Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate a afirmat in fata Televiziunii Naţionale că “ Am mai spus-o şi o vom spune de câte ori e nevoie: nu mai acceptăm slugi obediente in fruntea statului, care lucrează in interesul FMI si in detrimentul societăţii! Vom sta aici cât e nevoie”

Update: 15:00 - Militarii in rezervă ajunşi in faţa Televiziunii Naţionale forţează intrarea in sediul TVR. Oamenii spun că vor o televiziune liberă si sunt nemulţumiţi de maniera in care postul naţional tratează demonstraţiile din stradă.  Reprezentanţii acestora susţin că mulţimea se va indrepta, în curând, către Piaţa Universităţii.

Manifestanţii s-au strâns încă de la ora 7.00 în Piaţa Univesităţii cu steaguri şi bannre, cu mesaje anti-Băsescu. În acest moment sunt doar câţiva zeci de protestatari, însă în următoarele ore sunt aşteptaţi taximetriştii medicii, profesorii şi cadrele militare în rezervă.

image

Militarii şomeri au organizat un miting în Piaţa Victoriei, de unde vor pleca într-un marş către sediul Televiziunii Române. Traseul pe care îl vor parcurge cadrele militare este Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor (pe cele trei benzi de circulaţie închise în timpul mitingului) – Piaţa Charles de Gaulle – Calea Dorobanţilor (banda I de circulaţie) – sediul Televiziunii Române. Evenimentul este organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.

Citeşte şi:

Mihai Mocan este ultimul manifestant-erou din Piaţa Universităţii: vine în Piaţă odată cu ceilalţi, dar pleacă întotdeauna ultimul

Militarii şomeri blochează, azi,centrul oraşului. Vezi pe unde ocoleşti, ca să scapi de aglomeraţie!

Restricții de vânzare a alcoolului în zona Piața Victoriei – Piața Aviatorilor

A 11-a zi de proteste. Locotenentul care a a venit în Capitală să ţină un discurs în Piaţa Universităţii: "Am încălcat un pic legea, dar îmi asum răspunderea"

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite