Stiri din Arad

VIDEO: Celebrul “Împărat” Uțu Rohozneanu a ajuns vedetă și după gratii

20 ianuarie 2010, 09:25 |  Autor: Darius Loga | 

Cuvinte cheie: Arad, eveniment, Uţu Rohoznean,

Uțu Rohozneanu face spectacol pe internet

Arad

Uțu Rohozneanu face spectacol pe internet

 

Filmuleţele de la nunţi, botezuri şi cumetrii de interlopi la care a participat ”regele Banatului”, Uțu Rohozneanu şi în care acesta primeşte dedicaţii ”fără număr”, au adunat sute de mii  de accesări pe internet.

CITEŞTE ŞI:

Pe Aceeaşi Temă

„Împăratul” Uţu a cerut să fie eliberat

Interlopii şi „Împăratul“ Uţu refuză condamnarea la închisoare

Spectacol pe holurile tribunalului la citirea sentințelor interlopilor lui Uțu Rohozneanu

Uțu Rohozneanu este numit “Regele Banatului” chiar de către cunoscutul manelist Ștefan de la Bărbulești. Împăratul arădean petrece împreună cu alte nume celebre din lumea interlopă din România precum Caiac, Cimino, Pele și își dau dedicații.

Procesul ”Împăratului” Uțu Rohozneanu este pe sfârșit. În luna martie cei 15 interlopi se vor prezenta din nou în fața judecătorului,  tot atunci vor fi audiați și ultimi martori dintr-un șir lung .

Vreme de aproape un an judecătorul cauzei a audiat zeci de martori unii dintre ei sub acoperire. Cei care au asistat la ședințele publice au putut astfel auzi unele dintre cele ma terofiante povești ale lumii interlope arădene. Ingredientele picante precum amenințările, șantajele și bătăile au fost regăsite în fiecare mărturie.

Instanța a decis ani grei de pușcărie pentru interlopii din Clanul Împăratului

Oameni care s-au mutat din țară

În acest sens, una dintre mărturiile relevante este cea a  soţiei lui Roşcatul, una din victimele interlopilor. Aceasta a jurat în faţa judecătorului că Ioan Vivi Fizidean s-a prezentat la ea acasă şi i-a cerut soţului său „să nu mai tragă la alba neagra” cu fraţii Moldovan, ci să se alăture echipei sale. Martora a mai spus că soţul ei nu a vrut să treacă în clanul lui Uţu Rohozneanu, fapt ce l-a determinat pe acesta să-i ameninţe. De frica lui Uţu, Roşcatul, împreună cu soţia lui, au plecat din ţară. Un alt martor audiat în procesul de ieri a fost Gilbert Mehelean, victima înjunghiată într-un scandal iscat la un club din Arad.

Punct final în procesul interlopilor din Clanul Împăratului Uțu Rohozneanu

„Clanul lui Rohozneanu le-a aplicat o corecţie pe cinste rivalilor”

O desfăşurare impresionantă de „executanţi” au bătut cu sălbăticie, folosindu-se de arme, cuţite şi bâte tip bass-ball, doi cunoscuţi ai lumii interlope, care au făcut greşeala de a nu se supune ordinelor „Împăratului”.   Răfuiala dintre cele două grupări a avut loc la finele lui2008. 

Conform convorbirilor şi a declaraţiilor din rechizitoriu, scandalul a început de la nişte ţigări „la negru” pe care Paul Grigorescu le-a furat şi le-a ascuns acasă la „Anghelescu Costică”. Paul a fost contactat telefonic de Doru, unul dintre fraţii Moisă, care, după înjurături şi ameninţări, i-a cerut suma de 20.000 de euro drept „taxă de protecţie”. Se pare că ştia despre „tunul” cu ţigările.

UPDATE: Avocaţii interlopilor au cerut achitarea clienţilor lor

Şuteu a rupt gardurile fugind de rivalii săi

Prima întâlnire între clanurile rivale a avut loc la iniţiativa lui Uţu. Acesta l-a chemat pe Şuteu pe strada Pădurii pentru a lămurii anumite probleme. Uţu fiind foarte şiret, la întâlnire nu a venit singur, ci s-a prezentat cu cinci maşini. Locotenenţii lui erau înarmaţi până-ndinţi, cu bate şi răngi. Şuteu s-a speriat când i-a văzut pe aceştia înarmaţi cu bâte şi răngi, a abandonat maşina şi a fugit. De frica interlopilor, Şuteu a sărit gardul penitenciarului vechi, situat în zona Pieţei Obor, unde a cerut ajutor angajaţilor.

Uţu Rohozneanu şi locotenenţii lui au fost aduşi din nou în sala de judecată

 
Înjunghiaţi cu cuţitele de către “locotenenţii” lui Uţu

La doar câteva ore după incident, Şuteu a fost sunat din nou de Uţu, care i-a cerut să se întâlnească să discute la restaurantul din zona Boul Roşu, întrucât tot ce a fost pe strada Pădurii a fost doar o neînţelegere. Şuteu având încredere în inculpat, a fost de acord, însă l-a chemat cu el şi pe Iosif Stăniş, sau Florin, aşa cum i se spune, despre care ştia că este prieten cu fratele lui Uţu, adică cu Gabriel Rohozneanu.   Din declaraţiile lui Şuteu, acesta a ajuns împreună cu Stăniş, cu Paul şi cu Gabi în parcarea din Boul Roşu, unde au observat că sunt aşteptaţi de  aceleaşi persoane, în frunte cu Uţu şi printre care se afla şi Adrian George Purcariu. În timp ce discutau, Şuteu susţine că Uţu l-a lovit cu capul în faţă, spârgându-i nasul. De altfel, conform declaraţiei sale, acesta l-a văzut pe Belmondo că s-a îndreptat spre el cu un cuţit şi l-a înjunghiat în fesa stângă.

Circ la procesul „Împăratului” Uţu Rohozneanu


Stăniş a fost înjunghiat de către fraţii Moisă şi Bilu

Fraţii Moisă împreună cu Bilu l-au lovit pe Stăniş  iar apoi toţi trei au tăbărât pe el şi l-au înjunghiat cu cuţitele în zona spatelui. Au reuşit într-un final să fugă, iar ajutaţi de un prieten pe care l-au întâlnit pe Calea Romanilor, au ajuns la spital. Au primit fiecare între 14 şi 16 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal.

Ioan Vivi Fizidean, „locotenentul” lui Uţu face recurs la pedeapsa primită

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Arad: Clanul Uţu Rohozneanu înjughia oamenii fără pic de milă

    Interlopii, „oameni care câştigă bani din combinaţii, certaţi cu legea, respectaţi în lume pent ...

    Uțu și “locotenenții” săi, față în față cu pedepsele finale. Alexandru Bundea s-a ales cu pedeapsa micșorată

    Interlopii arădeni în frunte cu liderul lor, Uțu Claudiu Rohozneanu zis și "Împăratul" aflați ...

    Reuniune după gratii: interlopul Baderca şi „împăratul" Uţu Rohozneanu şi-au împărţit Timişoara cu săbiile şi bâtele de baseball

    Interlopul timişorean Claudiu Baderca, de 37 de ani, care s-a predat zilele trecut poliţiştilo ...

    Cel mai temut interlop din vestul țării, Uțu Rohozneanu, făcea afaceri cu droguri din pușcărie

    Considerat a fi unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din România, Uţu Claudiu Rohozneanu, z ...

    Arad: Locotenentul lui Uţu Rohozneanu, Gheorghe Belei a fost condus pe ultimul drum de sute de persoane

    Sute de persoane l-au condus în această după amiază pe ultimul drum pe Gheorghe Belei, locotene ...

    VIDEO Nuţu Cămătaru în urmă cu trei săptămâni: „Mai e puţin şi vine inima mea Sile!”

    „Pentru Sile şi pentru Nuţu, 200-300 de euro!". Aşa şi-a începutut „recitalul" manelistul Flori ...

    Locotentenţii împăratului Uţu Rohozneanu au conturi pe site-urile de socializare

    Ioan Vivi Fizidean şi Daniel Dragoman, doi dintre aghiotanţii interlopului Rohozneanu, au contu ...

    Clanurile interlope ce au terorizat Aradul: Uțu Rohozneanu și “locotenenții” săi la un pas de a fi liberi

    Banii şi supremaţia erau Crezul lor. Nimeni şi nimic nu le stătea în cale, atunci când îşi prop ...

    Gheorghe Belei, unul din membrii grupării lui Uțu Rohozneanu a murit azi noapte

    Gheorghe Belei, unul din membrii clanului Uțu Rohozneanu a decedat azi noapte la Spitalul Județ ...

    Spectacol pe holurile tribunalului la citirea sentințelor interlopilor lui Uțu Rohozneanu

    Soțiile, iubitele și mamele inculpaților au ieșit pe rând din sala de judecată unde se citeau s ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole