După 9/11: Atentatele au redus libertăţile civile ale americanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a promis din postura de candidat că va restrânge aparatul de supraveghere a statului din era Bush, colectarea de date personale fără mandat judecătoresc şi folosirea metodelor de contraterorism în investigaţiile penale au continuat şi în mandatul preşedintelui Obama, observă publicaţia “The Nation”.

Oameni aflaţi în afara oricărei suspiciuni sunt încă monitorizaţi clandestin cu instrumente din era Bush. „Noile puteri invizibile de supraveghere au devenit atât de uzuale şi de convenabile încât nimeni nu vrea să le pună capăt. Există un pericol real ca administraţia Obama să se ancoreze permanent în politicile şi practicile care erau considerate extreme şi ilegale”, a avertizat American Civil Liberties Union (ACLU) anul trecut.

În prezent autorităţile care implementează legea, înarmate cu noi puteri de a supraveghea şi de a căuta, le folosesc din plin. Unele departamente de poliţie locale urmăresc celulare şi persoane chiar şi fără mandate judecătoreşti, potrivit ACLU. FBI-ul le permite agenţilor săi să colecteze informaţii chiar şi cu privire la persoane faţă de care nu există nicio suspiciune, urmărindu-i o lungă perioadă de timp. Mai mult, administraţia Obama a adresat o petiţie Curţii Supreme prin care cerea renunţarea la cerinţa prevăzută în cel de-al patrulea amendament din Constituţie de a avea mandat pentru instalarea secretă de GPS-uri pe vehicule. Argumentul administraţiei a fost că GPS-ul este o metodă eficientă pentru a urmări un suspect. Curtea de apel din Washington însă a observat că strângerea unei mari cantităţi de informaţii încalcă dreptul la viaţă privată, pentru că din deplasări se pot deduce şi obiceiurile şi trăsăturile unei persoane.

Administraţia Obama a aprobat şi o lărgire a puterilor FBI, care poate în baza aşa-numitelor national security letters (NSL) să ceară, fără mandat judecătoresc, informaţii de la librării, furnizori de Internet, instituţii financiare şi companii de telefonie. Acestora li se cere să nu comunice acest lucru nimănui în afara unui avocat.

Autorităţile americane au emis aproape 50.000 de astfel de „mandate secrete” anual pentru a alcătui liste uriaşe de contacte de e-mail şi telefon. Nici Patriot Act-ul nu a fost revizuit, în sensul interzicerii colectării de probe cu singura condiţie ambiguă „a servirii unui scop îndreptăţit”.

Fără noi atentate

În ciuda strângerii unui mare număr de date despre cetăţeni americani şi străini, multe fără valoare în dejucarea de atentate teroriste, şi a dificultăţii de a procesa uriaşul volum de informaţii, sistemul s-a dovedit eficient în prevenirea noilor atentate. Atacuri precum cel cu maşina capcană din Times Square sau cel din ziua Crăciunului al teroristului Umar Farouk Abdulmutallab, care a încercat să arunce în aer o cursă aeriană spre Detroit, au fost ucise în faşă.

Totuşi preşedintele Obama a venit prea devreme în acest ciclu istoric, marcat încă de atentatele de la 11 septembrie, pentru a putea fi reformatorul în materie de libertăţi civile, care promitea în campania electorală că în mandatul său nu vor mai fi spionaţi cetăţenii care nu sunt suspectaţi de o crimă, concluzionează jurnaliştii de la „The Nation”.

Citeşte şi:
9/11 VIDEO Au acceptat să moară fără ezitare. Misiunea kamikaze a piloţilor trimişi pe urma Zborului 93
Infografie: 10 ani de la 11 septembrie
Un desen realizat cu 13 ani înainte de tragedie, prevestea dezastrul de la WTC
Cum arată WTC la zece ani de la atac
World Trade Center, punct şi de la capăt
CIA şi omul care luptă pentru securitatea Americii
Teoriile conspiraţiei în mintea americanilor
Imagini care nu pot fi uitate
VIDEO Tragedia de la 11 septembrie, aşa cum s-a văzut din spaţiu
După 9/11: Atentatele au redus libertăţile civile ale americanilor

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite