VIDEO Ascultă aici melodia scrisă de David Bryan, pentru fiica pierdută de patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul de Seară Oradea vă prezintă emoționanta poveste a solistului David Bryan, membru al formației Hotel FM, care își caută cu disperare, în Anglia, fetița în vârstă de șapte ani. Britanicul spune că mama copilei face tot posibilul ca el să nu o găsească.  Acum el scrie o melodie dedicată micuței.

"Eu, ținând-o în brate pe Morgan, când era bebeluș! Asta ar fi trebuit să fac, dar, dacă rămâneam în Aycliffe aș fi decăzut la fel ca mulți dintre prietenii mei! Acum pot să mă întorc, cu o altă percepție despre viață, cu o carieră solidă în spatele meu... Nu mai durează mult Morgan, tati vine în curând!". Este mesajul postat de David Bryan pe Facebook, la una dintre puținele poze pe care le are cu fetița lui.

A luptat în instanță pentru fetiță

David Bryan a povestit în exclusivitate pentru Adevărul de Seară tot calvarul prin care trece din cauză că nu poate să-și vadă fiica. "Nu am avut o relație bună cu mama ei. Când s-a născut fetița am avut o perioada foarte grea. Ne certam foarte des și familia ei a spus că nu le sunt pe plac, din cauză că nu am vrut să fiu împreună cu ea. Dar noi doi nu ne înțelegeam, nu mă simțeam bine alături de ea", a mărturisit David.

După ce a luat decizia de a se despărți de mama fetiței, britanicul a luptat în instanță pentru dreptul de a-și vedea copilul. "Timp de șase luni am luptat în instanță să o văd, pentru că ea nu vroia să mă lase. În final am câștigat dreptul ca fetița să stea cu mine jumătate din timp", a spus David. Însă din cauză că micuța era influențată de mamă, ea ajungea la tatăl ei plângând. "Morgan plângea când ajungea la mine. Am ajuns să plâng și eu, pentru că era foarte greu. Am zis că situația asta nu face bine nimănui, nici mie, nici fetiței, nici mamei. Și am renunțat. Dar le-am zis că dacă vreodată fetița va dori să mă vadă eu sunt aici pentru ea", a mărturisit artistul.



David împreună cu fetița lui, Morgan

Nu și-a văzut copilul de șapte ani

image

David povestește că a pierdut urma fetiței când mama ei a decis să se mute în alt oraș. "Sunt patru ani de când o caut. Am găsit familia mamei ei pe Facebook și i-am rugat să-mi dea o adresă, să-i scriu, dar au zis că nu vor, să stau aici în România că nu au nevoie de mine" , a povestit David.  Acum, artistul lucrează la o melodie dedicată fiicei lui și care se numește "Morgan Song".  "Încă mai lucrez la melodie, nu e gata. Am o variantă, dar vreau să o fac mai frumoasă", a declarat David. El că va reuși să facă în așa fel încât melodia să ajungă la fetița lui. Varianta inițială a cântectului a fost postată pe pagina de Facebook a solistului. "Un cântec scris de mine pentru fiica mea - Morgan Sarah Kilburn. Îmi este foarte dor de tine. Într-o zi Morgan, într-o zi....", a scris artistul pe Facebook.

Speră să o găsească presa

David speră că acum, datorită publicității de care are parte după calificarea la Eurovision, cineva o va găsi pe fetița lui. "Am încercat să o caut, dar orașul în care s-au mutat este foarte mare. Sper să o găsească cineva, poate presa. Au fost cei de la BBC la mine acasă, în Anglia, pentru un reportaj cu familia mea. Poate jurnaliștii care sunt interesați de subiect vor reuși să dea de Morgan", a declarat David Bryan.

Vezi aici cât e de sexy David Bryan, solistul de la Eurovision

Povestea orădenilor de la Hotel FM, trupa care ne va reprezenta în acest an la Eurovision

VIDEO Orădenii de la Hotel FM vor reprezenta România în finala Eurovision de la Dusseldorf


Trupa orădeană Hotel FM își va promova melodia "Change" în toată Europa

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite