Probleme de familie. Când bătaia nu e ruptă din rai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Devine din ce în ce mai evident că vechea ordine familială de tip burghez, în care căsătoria și creșterea copilului sunt elemente esențiale în societate, deasupra fericirii membrilor familiei, devine depășită. Copiii apar, în ultima vreme, din întâmplare, în familii disfuncționale ca expresie a unei inerții mai degrabă decât expresia dorinței de extindere a familiei. Copilul se află în posesia părintelui, iar acesta din u

Emanciparea femeilor și obținerea egalității între sexe a cutremurat bazele instituției familiale, având în vedere că rolul fiecărui membru al familiei, precum și ordinea patriarhală au fost schimbate. Egalitatea între sexe a însemnat, pe lângă câștigarea independenței financiare a femeii și mobilitatea acesteia.

Despre căsătorie, în zilele noastre

Căsătoria în ziua de astăzi, așa cum observa sociologul Mark Poster, în lucrarea „O teorie critică a familiei", nu mai este un lucru practic și necesar, ci este expresia unei comuniuni a minții, a nevoii de atenție și grijă față de sentimentele celuilalt, întotdeauna reciproce. Adăugând acestei greutăți cerința exclusivității, obținem rezultatul căsătoriilor ca lanțuri de nesuportat. Și, totuși, în tot acest amalgam cuplurile ajung să aibă copii, nu din datorie față de societate, ci din dorința de a nu se simți singuri. Adeseori, așa cum observă și Poster, copilul este nevoie de a avea pe cineva pe care să îl poți iubi necondiționat și care să îți ofere o relație exclusivă.

Copiii sunt abuzați de părinți bătuți la rândul lor

Psihologul Ruxandra Marcu, care a lucrat în cadrul Direcției Generale de Protecție a Copilului, a explicat pentru „Adevărul" că motivele violenței părinților sunt fie interne - traume suferite în copilărie sau adolescență - sau se datorează factorilor externi - problemele financiare și stresul zilei de mâine. Toate acestea, spune Ruxandra Marcu, coroborate cu timpul limitat petrecut de membrii familiei împreună, dă naștere unor tensiuni.
În momentul în care, copiii și părinții se întâlnesc, se face un transfer emoțional. Astfel, că părinții influențează starea copiilor.

Relația părinte-copil, spune psihologul, nu prea mai există, în familiile cu probleme.

Părinții nu sunt mai agresivi acum decât erau acum 50 de ani

Psihologul Ruxandra Marcu apreciază că părinții care își abuzează și violentează copiii nu sunt mai violenți acum decât erau în urmă cu 50 de ani, iar cazurile de familii destrămate și copii abuzați nu sunt mai frecvente acum decât înainte. Însă, odată cu dezvoltarea mass-media și a comunicației rapide, s-a dezvoltat și gustul publicului pentru senzațional și mai ales pentru dramă. Astfel, cazurile nefericite sunt aduse în atenția presei și larg dezbătute, primind cea mai mare importanță din istorie.

Statul intervine, pentru a reglementa dragostea maternă

Apar, astfel, situațiile bizare în care statul trebuie să intervină pentru a proteja copiii de furia propriilor părinți sau de abuzurile acestora. Părinții își înțeleg copiii în termeni de posesie și atunci întreaga discuție etică a drepturilor micuților devine irelevantă în ochii părinților abuzatori. În contextul în care empatia și afecțiunea nu au mai fost garantate de instituția familiei, atunci drepturile copiilor trebuiau garantate de o forță inanimată, care dictatează dispoziții - statul. Acestă forță, care devine de cele mai multe ori un părinte mai bun decât părinții naturali, această forță pentru care fiecare problemă a unui copil este un rezultat într-o statistică, Această forță pentru care fiecare copil este o „potențială resursă".

Cinismul relației părinte-copil

În lucrarea „Familia și Statul", Gary Becker și Kevin Murphy ajung să înțeleagă relația părinte - copil în termen de cost-beneficiu și eficiență. Aceștia propun o abordarea problemei dintr-o perspectivă practică de tip (win - win), în care copilul ajunge să fie tratat de părinți ca o resursă, exact cum este tratat și de stat. În funcție de investiția în educația copilului, părinții pot spera ca la bătrânețe să fie ajutați de progeniturile în care au investit, așa cum anumite state le interzic să lucreze în altă țară pentru o perioadă absolvenților de studii superioare care au fost finanțați din bugetul public.

Soluția din acest impas ar trebui să rezide într-o reconfigurare a instituției familiale, atât la nivel psihologic individual, cât și la nivel de societate, care să permită atât adulților, cât și copiilor, exporarea empatiei și, deci, reluarea legăturilor afective și abolirea celor contractuale.

Iată cazurile șocante ale copiilor abuzați din România:

Prahova - Prahoveanul aresta pentru că și-a violat fiul de numai 5 ani

Constanța - Coșmarul băiețelului din Cumpăna violat de mamă

Focșani - Copii maltratați de mame și lăsați în grija statului

Timișoara - Eleva care și-a aruncat bebelușul la gunoi

Bacău - Un copil ucis în bătaie de bărbatul care îi era tată și frate vitreg în același timp

Iași -Călăi în loc de părinți la Iași: micuți abandonați pe câmp în frig sau mutilați în bătaie

Brașov - Părinți de coșmar: Doi copii au fost abandonați în casă murdari și flămânzi

Piatra Neamț - Parinti denaturati din Piatra Neamț, trimiși după gratii pentru că și-au bătut copilul

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite