Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Năstase, note scrise în "Trofeul calităţii" de pe blogul personal: Acuzaţia nu este doar absurdă ci şi lipsită de orice suport probator

30 ianuarie 2012, 17:09 |  Autor: Oana Racheleanu | 

Cuvinte cheie: nastase a fost condamnat, a fost condamnat nastase, adrian nastase, dna, iccj, coruptie, trofeul calitatii, judecatori, decizie, condamnare, executare, Liviu Dragnea, blog,

Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani închisoare

Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani închisoare

 

Adrian Năstase a postat pe blogul personal 24 de pagini de note scrise în "Trofeul calităţii", în care fostul premier încearcă să îşi demonstreze nevinovăţia în dosar.

Din notele publicate pe blogul personal al fostului premier Adrian Năstase:

- Acuzaţia formulată împotriva mea prin Rechizitoriul dat în dosarul nr. 27/P/2008 din 16.01.2009, substratul politic al acesteia şi lipsa de temeinicie a acuzaţiei

Fostul premier PSD Adrian Năstase a fost condamnat pentru corupţie în dosarul „Trofeul Calităţii”

- În intervalul de timp dintre pronunţarea Sentinţei nr. 611/2007 şi judecarea recursului declarat de DNA şi soluţionat prin Decizia nr. 219/2008, DNA a deschis un nou dosar pe numele Irinei Paula Jianu şi Gasparovici Diana, inspector general de stat şi, respectiv, inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii, sub acuzaţia de a fi săvârşit infracţiunile de abuz şi complicitate la abuz, constând în organizarea Trofeului Calităţii şi de direcţionare a unor sume de bani pentru susţinerea campaniei mele electorale pentru alegerile prezidenţiale (reprezentând foloase necuvenite obţinute de mine), activităţi în care ar fi fost implicate alături de societăţile Vertcon, Conimpuls şi Eurografica şi alte societăţi comerciale.

- Este de remarcat însă că în contra mea, cu referire la această faptă acuzaţia a fost aceea de organizare a Trofeului calităţii în scopul obţinerii de bani pentru construcţia imobilului din Zambaccian. În realitate, imobilul din Zambaccian a fost ridicat de către un asociat (SC Conimpul SA, căruia i s-a succedat SC Vertcon SA) în baza acordului de asociere cu acesta, imobilul fiind finalizat anterior începerii Trofeului Calităţii, motiv pentru care acuzaţia a fost reformulată în sensul că Trofeul Calităţii ar fi fost organizat în scopul obţinerii de către mine de bani pentru campania electorală din 2004.

- Se demonstrează însă prin modul în care a acţionat DNA faptul că acest Parchet acţionează la comandă politică, autorul comenzii fiind preşedintele ţării însuşi, dar şi că dosarul ce aveţi a-l soluţiona este, în ceea ce mă priveşte pe mine, un dosar eminamente politic.

- În fapt, acuzaţia şi ancheta ce s-a derulat împotriva mea atât în primul ciclu procesul cât şi în al doilea au avut ca principal scop discreditarea mea şi a partidului, obţinerea de avantaje politice de către orchestratorii acestui demers judiciar, având ca dirijor pe preşedintele României, cu care, precum bine se ştie, m-am aflat în dispută politică aproape în permanenţă în ultimii 20 de ani şi în confruntări de pe poziţii diferite, inclusiv în campania electorală din anul 2004 în care, pe atunci candidatul la preşedinţie, Traian Băsescu, formula public acuzaţii în contra mea în scop populist, propagandistic, de inducere în eroare a electoratului şi de obţinere pe această cale de avantaje electorale.

- Acuzaţia nu este doar absurdă ci şi lipsită de orice suport probator.

- În sine, afirmaţia din rechizitoriu nu demonstrează că aş fi săvârşit infracţiunea pentru care sunt trimis în judecată;

- Este de altfel de observat că nicăieri în cuprinsul rechizitoriului procurorii nu arată care ar fi fost manifestarea mea exterioară, nu arată care a fost acţiunea concretă prin care mi-aş fi exercitat autoritatea sau influenta în scopul de care sunt acuzat, respectiv de obţinere de foloase necuvenite. Desigur, nici nu au putut să arate în ce a constat acţiunea concretă şi nu au putut-o identifica, pentru că nu a existat un astfel de act comisiv din partea mea. Nici un martor, nici un înscris, nici o altă probă administrată în cauză nu este de natură a permite a se trage concluzia că aş fi comis o acţiune concretă, o acţiune identificabilă, de exercitare a autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de foloase aşa cum fără temei susţine autorul rechizitoriului.

- Concluzia este una singura si anume ca nu a existat nicio legătura între Presedintele PSD Adrian Năstase şi organizarea, derularea şi finantarea acestui eveniment care se referea strict la domeniul constructiilor.

Mai citiţi şi:

Vezi aici cine sunt cei trei judecători care au decis condamnarea lui Năstase!

Năstase, note scrise în "Trofeul calităţii" de pe blogul personal: Acuzaţia nu este doar absurdă ci şi lipsită de orice suport probator

Dragnea despre condamnarea lui Năstase: Sunt foarte afectat, foarte dezamăgit. Rămâne acelaşi lider politic

Preşedintele PSD, Victor Ponta, despre condamnarea lui Năstase: Sunt dezamăgit de acest verdict

Adrian Năstase, după pronunţarea condamnării: "Este o încercare de a mă ţine în afara vieţii politice"

Radiografia dosarului „Trofeul Calităţii”. Cine sunt complicii lui Adrian Năstase din acest dosar şi cum s-au spălat banii pentru campania electorală din 2004

Pe Aceeaşi Temă

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cine sunt judecătorii care l-au condamnat pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare, cu executare

    Un complet de judecată format din trei judecători a decis luni condamnarea lui Adrian Năstase l ...

    Dosarul “Trofeul Calităţii”. Interdicţiile lui Adrian Năstase: dreptul de a alege, de a fi ales şi de a ocupa şefia PSD

    Potrivit minutei Curţii Supreme, de condamnare a fostului premier PSD  Adrian Năstase la d ...

    Misterul doctorului Decă: a luat pachetul Ceauşeştilor şi apoi a dispărut în America

    La Văcăreşti, când dictatorii-fugari au fost mutaţi din Dacia doctorului Nicolae Decă în cea a ...

    Adrian Năstase, după pronunţarea condamnării: "Este o încercare de a mă ţine în afara vieţii politice"

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închis ...

    Ce verdeţuri ar putea combate cancerul

    O substanţă care se găseşte în anumite verdeţuri, apigenina, are efect dovedit împotriva celule ...

    Invenție ingenioasă pentru contrabanda cu țigări

    Un bărbat din Mehedinți a găsit o metodă inedită de a face contrabandă cu țigări din Serbia. A ...

    Curtea de Apel reia judecarea lui Radu Mazăre, acuzat de atribuire ilegală de terenuri

    Curtea de Apel Bucureşti reia, miercuri, judecarea procesului în care primarul Constanţei, Radu ...

    Procesul Trofeul Calităţii, amânat până pe 30 mai

    Astăzi a avut loc cel de-al cincilea termen de recurs în dosarul de corpuţie Adrian Năstase - T ...

    Peripeţiile ambasadorilor români în „prima patrie a socialismului“

    Într-o şedinţă a Comitetului Central, Ceauşescu s-a revoltat în dese rânduri împotriva sovietic ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole