Fostul premier PSD Adrian Năstase a fost condamnat astăzi la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”.
În acelaşi dosar, Irina Jianu, inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a fost condamnată la şase de închisoare, Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian-Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie la care s-a aplicat un spor de un an, astfel că pedeapsa finală care ar urma să fie executată este de şapte ani.
Fostul premier PSD Adrian Năstase a fost condamnat pentru corupţie în dosarul „Trofeul Calităţii”
Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea Irinei Jianu, a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii”. În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a lui Adrian Năstase.
DNA: "Năstase şi-a exercitat influenţa asupra celorlaţi"
Procurorii arată că evenimentul a fost organizat ca urmare a exercitării de către Adrian Năstase a influenţei si autorităţii decurgând din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) asupra Irinei Jianu (persoană ce a fost numită în funcţia de inspector general în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii urmare a legăturilor apropiate cu persoane marcante din cadrul PSD), asupra Bogdan Popovici (fost membru al CFSN şi apropiat al familiei Năstase), asupra Marinei Ioana Popovici (persoană care, împreună cu Bogdan Popovici controla un grup important de firme), asupra Mihail-Cristian Vasile, administrator al SC Eurografica SRL (societate care beneficiase de contracte importante cu PSD pentru tipărirea unor materiale electorale şi care avea legături cu persoane importante din cadrul PSD) precum şi asupra altor persoane.
„S-a impus achitarea unor sume improtante de bani”
Persoanele respective erau fie membri PSD cu funcţii importante în cadrul unor instituţii publice (Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, Compania Naţională a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari şi preşedinţi de consilii judeţene. Aceştia au impus achitarea unor importante sume de bani sub formă de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea instituţiilor respective.
„Constrângeri morale”, prin inspectorii în construcţii
Asupra unui alt grup de participanţi – reprezentanţi de societăţi comerciale în construcţii - s-a exercitat constrângere morală prin aceea că inspectorii de specialitate care le avizau lucrările le transmiteau invitaţiile de participare le solicitau apoi copia ordinului de plată.
Taxele de participare au fost de 5 milioane de lei pentru persoane fizice şi 15 milioane de lei pentru persoane juridice. Banii strânşi din taxe, în valoare de 67.463.972.430 de lei ar fi trebuit, potrivit legii, să se constituie venituri la bugetul ISC care era instituţie publica.
Banii Inspectoratului, direcţionaţi de Jianu către firmele private
Însă, susţin procurororii, Irina- Paula Jianu, cu sprijinul Dianei Gasparovici, încălcând prevederile legale, au dispus ca aceste taxe să fie încasate direct de patru societăţi comerciale controlate de Bogdan Popovici şi Marina- Ioana Popovici ( SC MEDIAGLOBE INVEST SRL, SC URBAN CONSULT SRL, SC AXA MANAGEMENT SRL, SC CONTUR MEDIA SRL). I.S.C. nu a urmărit modul de utilizare a sumelor încasate din taxele de participare şi nu a întocmit „Decontul de cheltuieli” astfel că nici o cheltuială efectuată pentru Trofeul Calităţii nu a fost decontată în mod legal.
Suveica firmelor controlate de soţii Popovici
Societăţile implicate în organizarea evenimentului au colectat taxele de participare şi au subcontractat executarea serviciilor de organizare a simpozionului. Pentru acoperirea diferenţei dintre suma încasată de la participanţi şi cheltuielile efectiv realizate, cele patru societăţi mai sus menţionate au încheiat contracte cu o altă societate, S.C. AROND S.R.L, controlată tot de Bogdan Popovici Ioana –Marina Popovici.
Societatea avea ca obiect în principal servicii de „concepţie” şi „organizare”. Respectivele contacte erau menite să justifice 92% din totalul cheltuielilor pentru o serie de servicii care în realitate nu au fost efectuate.
Spălarea de bani: cesiune de acţiuni, contracte false de vânzări şi prestări servicii
Ulterior, se arată în rechizitoriu, pentru a se disimula provenienţa banilor, prin operaţiuni de spălare de bani (cesiune de acţiuni, majorare de capital, contracte false de vânzări de terenuri şi prestări servicii) desfăşurate prin intermediul societăţilor SC MEDIA ON SA, SC FORUM INVEST SA, Fundaţia Invest, toate controlate de soţii Popovici, suma de 53.256.338.838 de lei a fost transferată din conturile firmei AROND SRL în cele ale SC Eurografica SRL.
Cu banii s-au comandat materiale de propagandă cu imaginea prezidenţiabilului Adrian Năstase
Din această sumă, Mihail- Cristian Vasile a plătit 33.841.734.455 ROL, reprezentând contravaloarea materialelor de propagandă electorală (caiete, fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate cu numele şi imaginea lui Adrian Năstase ).
Pentru a disimula destinaţia ilicită a banilor proveniţi din organizarea simpozionului „Trofeul calităţii în construcţii” şi pentru a ascunde infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 reţinută în sarcina lui Adrian Năstase, Mihail- Cristian Vasile a întocmit, atât personal cât şi prin interpuşi, documente comerciale şi financiar-contabile false.
Vertcon şi Eurografica au achiziţionat materiale de propagandă
Sub aparenţa unor cheltuieli efectuate cu activităţi de publicitate pentru SC. Eurografica S.R.L., prin falsificarea înscrisurilor sus-menţionate, Mihail- Cristian Vasile a achiziţionat, livrat şi plătit contravaloarea materialelor de propagandă electorală pentru Adrian Năstase.
În acelaşi mod, Adrian Năstase a obţinut foloase necuvenite şi de la S.C. VERTCON S.A Bacău (societate controlată de Irina- Paula Jianu) în cuantum de 382.172.020 ROL, reprezentând contravaloarea unor materiale de propagandă electorală şi alte cheltuieli efectuate în acelaşi scop.
Mai citiţi şi:
Vezi aici cine sunt cei trei judecători care au decis condamnarea lui Năstase!
Preşedintele PSD, Victor Ponta, despre condamnarea lui Năstase: Sunt dezamăgit de acest verdict






















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza