VIDEO Dosar "Adevărul": Românii şi apele. O luptă care pe care

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relaţia litigioasă a românilor cu râurile şi cu fluviul care le traversează ţara a început să fie discutată serios acum fix o sută de ani. Deşi agravată în ultimii ani, ea nu este rezolvată nici în ziua de azi. În 1910, doi remarcabili pionieri ai ştiinţei româneşti îşi disputau întâietatea asupra soluţiilor ce trebuiau adoptate pentru ca inundaţiile să nu mai facă atâtea ravagii.

Unul era inginerul Anghel Saligny, atunci preşedinte al Academiei Române, iar celălalt naturalistul Grigore Antipa. Primul propunea un temeinic program de îndiguire a apelor, care aducea avantajul recuperării unor însemnate terenuri pentru agricultură.

Mai citeşte şi:

Îşi rupe din pensie ca să ajute sinistraţii

Tradiţie: inundaţi cu apa sâmbetei
Specialiştii spun că digul nu e o soluţie

Cel de-al doilea oferea soluţia inversă: să laşi râul să respire, să îndiguieşti atât cât e necesar ca să aperi oamenii şi localităţile, dar să-ţi asumi riscul ca, uneori, terenurile agricole adiacente cursului să fie şi inundate.

Disputa a fost arbitrată de regele Carol I, care a mers pe mâna inginerului. Anghel Saligny a demisionat din fruntea Academiei şi a înfiinţat Societatea de Îmbunătăţiri Funciare.

Programul său de îndiguiri a fost continuat cu şi mai multă înverşunare în perioada comunistă, când autorităţile erau obsedate de agricultura extensivă şi intensivă. Preţul nu s-a lăsat aşteptat: în 1970 şi 1975, catastrofale inundaţii au lovit România, lăsând în urmă sute de morţi şi însemnate pagube - dar programul de îndiguiri a continuat neabătut.

Ultimele două decenii au adus cu ele vidul de decizie şi o problemă în plus: defrişările masive şi necontrolate au făcut ca de inundaţii catastrofale să fie responsabile nu doar fluviul şi râurile mari, ci şi pâraie mărunte, alimentate instantaneu de apa scursă de pe versanţi.

Mai citeşte şi:

De ce nu s-a construit un dig la Săuceşti

Botoşani: Judeţ păzit doar de digurile lui Ceauşescu

Iar în ultimul cincinal, aproape că nu e vară în care să nu avem diluvii, aşa încât e o chestiune de ani ca ajungem să ne potrivim ceasul după inundaţii. Autorităţile au învăţat de minune să se văicărească, iar banii pe care i-a alocat s-au risipit în buzunarele clientelei politice sau în lucrări ce aveau să fie distruse anul următor.

În mod asemănător, un program ambiţios al Uniunii Europene - DESWAT -, destinat unei monitorizări riguroase a cursurilor periculoase şi emiterii unor avertizări în timp real, s-a pierdut în deşertul birocratic din România.

Compromisul

Acum câţiva ani, Uniunea Europeană a emis o directivă care propunea un compromis rezonabil între soluţia inginerului Saligny şi cea a naturalistului Antipa. Un program în acest sens a fost pus pe hârtie şi la Bucureşti, însă el pe hârtie a rămas. Şi asta pentru că locul savanţilor de acum un veac a fost luat de epigoni efemeri, care se numesc fie Sulfina, fie Korodi, fie Nemirschi, fie Borbely.

Războiul de o sută de ani

Inundaţiile din această vară arată că ne aflăm în faţa unui simptom, nu a unui accident. Rubrica „Dosar" din această săptămână propune o incursiune în istoria de un veac a luptei dintre români şi apele lor, a soluţiilor eşuate, lipsei de decizie, a propunerilor rezonabile care aşteaptă de ani bun punerea în practică.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite