Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Ce căutau „stenogramele Vîntu“ în dosarul Popa

20 octombrie 2010, 07:00 |  Autor: Liliana Năstase,Ionel Stoica | 

Cuvinte cheie: sorin ovidiu vintu, popa, procurori, realitatea tv, catavencu, ziaristi, stenograme,

Sorin Ovidiu Vîntu a fost caracterizat de procurori ca având  o atitudine sfidătoare faţă de organele statului

Foto: S.G.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost caracterizat de procurori ca având o atitudine sfidătoare faţă de organele statului

 

Directorul editorial de la Realitatea TV, Cătălin Popa, a declarat ieri, pentru adevarul.ro, că angajaţii trustului „Realitatea-Caţavencu"- interceptaţi în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu - vor da în judecată SRI, întrucât discuţiile au fost private şi nu aveau, în opinia lor, relevanţă în cadrul anchetei.

Ce a vorbit Vîntu la prezidenţialele din 2009 cu politicieni şi ziarişti

Vîntu către ziariştii săi: „Nu sunteţi liberi, nene!“

În ceea ce priveşte reacţia Clubului Român de Presă, care califică apariţia acelor convorbiri telefonice drept „stânjenitoare pentru orice jurnalist onorabil", Cătălin Popa a precizat că veridicitatea stenogramelor nu a fost verificată şi că ele nu au nicio legătură cu dosarul în care Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului, afectându-le imaginea celor care apăreau în convorbirile telefonice.

Procurorii au ataşat la dosar convorbiri telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vîntu cu mai mulţi politicieni, jurnalişti sau oameni de afaceri.

Sfidare

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este caracterizat de anchetatori ca având o atitudine sfidătoare faţă de autorităţile statului. În capitolul dedicat circumstanţelor personale ale inculpaţilor din dosarul în care SOV a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, procurorii susţin că, prin comportamentul său, Sorin Ovidiu Vîntu „se consideră deranjat în raport cu obligaţia care îi revine de a respecta hotărâri judecătoreşti".

Lui Sorin Ovidiu Vîntu i s-a interzis de către procurori, încă din luna decembrie 2009, să mai ia direct sau indirect legătura cu fugarul Nicolae Popa, iar omul de afaceri a încălcat această măsură, ceea ce, în opinia anchetatorilor, este lipsă de respect faţă de autorităţile statului.

Influenţă

De altfel, procurorii susţin că au ataşat la dosar şi alte discuţii telefonice ale lui Vîntu decât cele strict care au legătură cu favorizarea în Indonezia a fugarului Nicolae Popa, întrucât acestea au reliefat influenţa pe care o are omul de afaceri.

SOV este acuzat că ar fi încercat chiar şi după începerea urmăririi penale pe numele său să stopeze extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia.

„Atitudinea procesual-penală a inculpatului, coroborată cu posibilitatea de a influenţa numirea unor persoane în funcţii de conducere ale instituţiilor publice şi cu posibilitatea de a influenţa prin intermediul instituţiilor de presă pe care le controlează în mod direct opinia publică, conturează profilul personal al inculpatului şi sunt relevante din perspectiva individualizării pedepsei", explică anchetatorii motivul ataşării la dosar a unor interceptări telefonice care nu au legătură strict cu cauza.

Magistraţii şi Realitatea TV

Una dintre cele mai relevante afirmaţii ale lui Vîntu este următoarea: „Se gândesc că procurorii, judecătorii ăştia sunt speriaţi de mine şi, dacă se aude că nu mai am Realitatea, o să procedeze cum procedează cu cârnăţarii pe care-i prind la schimb de valută (..) De-aia am şi fost eu în interviu, lăudându-mă cu banii mei că, de obicei, după cum bine ştii, n-o fac".

STENOGRAME Vîntu către Geoană în decembrie 2009: "Felicitări, domnule preşedinte al României!"

STENOGRAME S. O. Vîntu către Relu Fenechiu: "M-am trezit pe la 11 fără ceva şi am văzut rezultatele şi nu mi-a venit să cred"

STENOGRAME Vîntu către Guşă: Nu se poate câştiga la Curtea Constituţională. Acolo toţi sunt vânduţi, cu dosare

STENOGRAME Discuţii între Vîntu şi Nistorescu: "Caseta este de două zile la Realitatea, cu lucruri mult mai complicate"

STENOGRAME  Vîntu şi Popa despre prezidenţialele din 2009: "Mi-am scos oştile, nici măcar pe scandalul FNI nu mi-am scos armata regulat"

STENOGRAME Vîntu către preşedintele trustului Realitatea: "Războiul real a început cu Băsescu când am început să ne luăm de Ioana Băsescu, să o f... pe aia în gură"

STENOGRAME Vîntu şi redactorul şef al revistei Academia Caţavencu în martie 2010: Vântu spune că nu va mai exista independenţă editorială şi toată lumea care lucrează la revistă trebuie să execute ordinele sale, iar cui nu îi convine, să plece.

STENOGRAME SOV : “N-am de gând să fac nimic nici cu Zoso, nici cu Bobby Voicu, pot să le dau o şpagă, şi cu asta, basta”

Ce zic analiştii: Stenogramele nu au relevanţă în dosar, dar au în confruntarea politică actuală




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     
    Pagina 4 Vîntu


    PARTEA 1: POLITICIENII
    Vîntu către Geoană: Felicitări, domnule preşedinte!/ Vîntu către Ruşanu: Îmi dai mie Finanţele?

    Din stenogramele consemnate în dosarul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, reiese că acesta a vorbit în campania prezidenţială din 2009 cu mulţi politicieni de renume. Articol complet


    PARTEA 2: JURNALIŞTII
    Vîntu către fostul director Realitatea TV: „Poporul ăsta s-a tâmpit de-a dreptul, prostimea asta încă ţine cu imbecilul"

    Din stenogramele consemnate în dosarul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, cu jurnaliştii angajaţi la trustul pe care îl patronează, reiese tipul de trust pe care îl vrea: "o construcţie foarte eficientă, care să răspundă comenzilor economice la care este supusă". Articol complet


    Analişti: Scopul stenogramelor este de a arăta că cei care susţin moţiunea de cenzură sunt dependenţi de oameni de afaceri pătaţi

    Interceptările convorbirilor lui Sorin Ovidiu Vîntu au fost realizate de SRI în dosarul lui Nicolae Popa, în care SOV a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului. Conform procurorilor, Vîntu îl sponsoriza pe Nicolae Popa - condamnat la 15 ani de închisoare- în Indonezia. Stenogramele apărute astăzi în presă nu au nicio relevanţă în dosar, dar au în bătălia politică, potrivit analiştilor chestionaţi de adevarul.ro. Articol complet

    Vîntu către ziariştii săi: „Nu sunteţi liberi, nene!“

    Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu i-a atenţionat pe şefii trustului Realitatea Media că s-a terminat cu glumele privind independenţa editorială. Vîntu le-a pus în vedere directorilor de la Realitatea TV că are nevoie de o organizaţie care să răspundă comenzilor sale, întocmai ca Audi-ul pe care îl conduce. Citeşte articolul.


    Adevarul on Facebook

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    „Bătălia“ pentru Iaşi

    Liviu Antonesei

    La Iaşi, la epuizarea unei treimi din campania electorală, aceasta pare să nu fi început încă.

    Cu legea pe Constituţie călcând

    Grigore Cartianu

    Ajunse anticipat în şaua guvernării, PSD şi PNL consideră că-şi pot permite orice, fără teamă şi fără de ruşine.

    Cerşetori fără poveste

    George Radulescu

    Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole