Reacţia mediului academic la decizia de plagiat a Universităţii din Bucureşti: „Este o recâştigare a demnităţii profesorilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Vighi este vicepreşedinte Societăţii Timişoara
Daniel Vighi este vicepreşedinte Societăţii Timişoara

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a făcut public răspunsul privind teza de doctorat a lui Victor Ponta: este un plagiat. Reprezentanţii mediului academic universitar timişorean spun că este o veste care arată recâştigarea autonomiei sistemului universitar.

Reprezentanţii mediului academic timişorean au semnat recent o petitţie prin care cer demisia lui Victor Ponta, din cauza acuzaţiilor de plagiat, până la acea vreme încă nedovedite. Astăzi, după anunţul venit din partea Universităţii din Bucureşti, profesorii timişoreni cer încă o dată demisia premierului României. „Răspunsul Universităţii din Bucureşti privind plagiatul lui Victor Ponta este o recâştigare a demnităţii corpului academic şi a autonomiei universitare şi o evitare a politizării culturii şi învăţământului, abuzivă şi grosolană“, a declarat pentru ziarul Adevărul profesorul universitar şi scriitorul Daniel Vighi, unul dintre semnatarii petiţiei.

Nicolae Robu despre decizia de plagiat a Universităţii din Bucureşti: "Contează doar ce spun instituţiile abilitate"

Vedeţi aici petiţia online pentru demisia lui Victor Ponta.

Până în prezent, aproape 15.000 de persoane au semnat petiţia. Vă redăm mai jos scrisoarea integrală prin care se cere demisia lui Victor Ponta.

Apel pentru demisia Primului Ministru al României

Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim ministrul României, obligă moral mediul academic  şi asociaţiile civice interesate de calitatea învăţământului să declanşeze o dezbatere naţională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluţie. Cerem realizarea unui sistem centralizat de publicare pe internet a tuturor lucrărilor de licenţă şi de disertaţie pentru a putea fi apoi verificate.

De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învăţământului şi cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singură şansă de a putea începe cu adevărat, şi pe temelii morale, reclădirea şcolii româneşti. Invităm să se alăturare acestui protest toţi universitarii  interesaţi în refacerea credibilităţii învăţământului universitar şi a reabilitării valorilor etice în societatea românească.

Societatea  Tinerilor Universitari din România,

Grupul de Reformă Universitară, Universitatea de Vest Timişoara,

Asociaţia culturală Ariergarda, Timişoara,

Prof. univ. dr. Daniel Vighi, ,

Prof. univ. dr. Ciprian Vălcan,

Conf. univ. dr. Smaranda Vultur,

Conf. univ. dr. Viorel Marineasa

Ce spune Constituţia despre suspendarea Preşedintelui

Scandalul politic din România a fost comparat cu o mare gafă a politicii americane

Universitarii din Timişoara: "Decizia privind plagiatul lui Ponta este ca şi cum cineva ar spune că regele este gol, ceea ce ştia toată lumea"

Universitarii din Timişoara cer demisia lui Ponta: "Ne face de râs în toată lumea"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite