CRIMA DE LA MEDICINĂ Sergiu Florea povesteşte în cartea sa că, de fapt, Carmen Bejan l-a înjunghiat singură pe Trifu Schrott GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sergiu Florea, studentul condamnat la 20 de ani de închisoare în anul 2011 pentru uciderea unui bărbat de etnie rromă din Timişoara, a publicat recent o carte, „Cărare spre abis", în care descrie cu lux de amănunte cum s-a petrecut crima din căminul Facultăţii de Medicină.

Volumul publicat de Sergiu la Editura Emia din Deva se vrea a fi o adevărată spovedanie, în care el povesteşte nu doar conjunctura în care s-a petrecut crima, ci îşi deapănă şi amintiri din propria lui copilărie şi vorbeşte despre relaţia cu mama sa.

Momentul uciderii lui Trifu Schroth este descris foarte clar în carte, deşi Carmen Bejan nu poartă acelaşi nume, ci apare în volum sub numele de Karla. De-a lungul timpului s-au făcut nenumărate speculaţii, iar cei doi stundenţi au dat mereu vina unul pe celălalt. De data aceasta, Sergiu plasează cuţitul, arma crimei, în mâinile iubitei sale. Aşadar, după ce povesteşte că Trifu venise la Medicină pentru a face sex cu "Karla", cei doi nu s-au înţeles la bani, a încercat să-i lovească, iar Sergiu, în legitimă apărare, l-ar fi bătut pe bărbatul de etnie rromă. Mai apoi, până să se dezmeticească ce se întâmplă, Klara l-ar fi ucis pe Schrott, conform descrierilor din carte.

image

„Mă întinsesem, gândindu-mă la potenţialele decizii pe care le puteam lua. Apoi se auziseră sunete ciudate, drept urmare îmi deschisesem ochii. Imaginea îmi captase cu siguranţă întreaga atenţie, căci acum persoana ţintuită la podea în urma loviturilor încasate era mult diferită faţă de cum o lăsasem eu. Se pare că fata «inocentă», Karla, avusese un moment de cădere psihică şi înjunghiase bărbatul de mai multe ori", povesteşte autorul care şi-a scris volumul în puşcărie.

Sergiu Florea şi iubita lui, Carmen Bejan, au fost condamnaţi în anul 2011 la câte 20 de ani de închisoare. În luna august 2009, cei doi l-au ucis şi tranşat pe Trifu Schrott într-o cameră a unui cămin al Facultăţii de Medicină din Timişoara. Victima avea 65 de ani şi venise acolo pentru a întreţine relaţii sexuale cu Carmen Bejan, în schimbul sumei de 500 de euro.


Prima reacţie a managerului editurii, când a citit cartea lui Sergiu: "Nu public aşa ceva"

Sentinţa în dosarul crimei de la Medicină: 20 de ani

Criminalii de la Medicină vor să termine facultatea în puşcărie

Blestemul de moarte loveşte din nou

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite