Slatina: Bercea, un deţinut mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sandu Anghel a dat casa sa din Drăgăneşti, de dimensiunile unui bloc de locuinţe pe o cameră de câţiva metri pătraţi din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Firme-paravan pentru construirea ilegală a unui imperiu imobiliar

Tribunalul Olt: „Bercea are convingerea că nu va fi sancţionat pe baza legăturilor de afinitate cu persoane publice”

Şeful Banilor din Oltenia este tratat ca un simplu deţinut în închisoare. Bercea Mondial are acelaşi program şi acelaşi meniu cu colegii săi de suferinţă. „Beneficiază de condiţiile pe care le au toţi ceilalţi deţinuţi. Are WC, chiuvetă, duş cu apă caldă şi apă rece în cameră. Deţinuţii au program zilnic de TV şi plimbare“, a spus comisarul Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Meniul său din închisoare este compus din trei mese, respectiv un mic dejun sănătos, un prânz şi o cină la care se servesc câte două feluri de mâncare. Cele trei mese zilnice trebuie să aibă aproximativ 3.500 de calorii. Lunar, un deţinut are dreptul la 20 kilograme de alimente, apă minerală, suc şi ţigări.
Potrivit poliţiştilor, Sandu Anghel nu a creat probleme în arest. „În celulă este o atmosferă normală“, a precizat comisarul Claudia Radu. Interlopul împarte celula cu alte două persoane certate cu legea.

Citeşte mai multe despre acest caz:

Slatina: Bercea Mondial a fost arestat pentru 29 de zile

Avocatul lui Bercea: „Nu sunt probe care să arate vinovăţia lui, sunt doar nişte indicii!”

Procurorul Iacobescu: „Avem probe zdrobitoare împotriva lui Bercea. Prin arestarea lui s-a tăiat subvenţia la mai multe persoane sus-puse!”

Slatina: Iacobescu: „Bercea va trebui să spună cum şi-a construit imperiul financiar şi pe cel imobiliar. Vorbim despre o caracatiţă în jurul lui"

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite