Sibiu: Copil în vârstă de 18 luni agresat cu brutalitate la Mediaş de concubinul mamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copilaş în vârstă de un an şi şase luni a fost lovit de către concubinul mamei cu o nuieluşă peste fund, pentru că micuţul a îndrăznit să plângă.

CITIŢI ŞI:

Scandal între Mitropolia Ardealului și Ilie Carabulea, din cauza unei datorii de 500.000 de dolari

Zeci de sibieni trimişi în judecată pentru piraterie pe internet

Primarul Klaus Iohannis a câştigat procesul cu ANI


În cursul zilei de ieri Poliţia Municipiului Mediaş a fost sesizată de către Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Mediaş cu privire la faptul că la această unitate a fost transportat cu Ambulanţa un minor în vârstă de 1 an şi 6 luni care prezintă leziuni corporale în urma unei agresiuni fizice. La faţa locului s-a deplasat un poliţist din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Mediaş care, din primele verificări, a stabilit faptul că minorul a fost adus la spital împreună cu mama sa, Zlatea Ionela, în vârstă de 22 de ani, domiciliată fără forme legale în localitatea Valchid. Conform spuselor mamei a rezultat că în cursul zilei de ieri, în jurul orei 10.00, aflându-se la reşedinta din localitatea Valchid, concubinul ei Pintea Ioan, i-a agresat fizic copilul în vârstă de 1 an si 6 luni, lovindu-l cu o nuieluşă peste corp, iritat fiind de plânsetele acestuia.

S-a mai stabilit că agresorul nu este tatăl natural al micuţului Ştefan Zlatea. „Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea stabilitii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs fapta, urmând a fi efectuată încadrarea juridică în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate minorului”, a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite