Accident înfiorător pe aeroportul de la Caransebeş: "A intrat un nebun cu maşina pe pistă!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motociclistul Ionel Pascotă şi tatăl acestuia sunt în prezent la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Caransebeş. Cei doi au fost accidentaţi pe pista de la Aeroportul din Caransebeş, unde are loc prima etapă de Campionat Naţional Individual de Viteză pe Aeroport.

Ceea ce se anunţa a fi un eveniment aşteptat de toată lumea s-a transformat într-o adevărată tragedie, din cauza proastei organizări, a Federaţiei Române de Motociclism, for care a iniţiat competiţia. În timpul competiţiei ce are loc pe aeroportul din Caransebeş, un tânăr a intrat cu maşina pe pistă şi a accidentat câteva persoane, care se află în prezent internate la Unitatea de Primire a Urgenţelor din oraşul de pe Timiş şi Sebeş.



"A intrat un nebun cu un Alfa Romeo pe pistă. Sunt la urgenţe cu tatăl meu, răniţi amândoi. Nu vă puteţi imagina ce este aici. Un carnagiu!", spune şocat concurentul Ionel Pascotă, martor ocular al evenimentului din Caransebeş. "Deocamdată suntem în intervenţii. Sunt patru persoane, cărora medicii le acordă primul ajutor", a declarat Aurelia Todor, asistentă la Spitalul Municipal din Caransebeş.

image

Timişoara: Văcar cercetat pentru omor din cauza vacii care a ucis un motociclist

Motociclistul ucis în coarnele vacii, nerăzbunat: văcarul care a scăpat animalul în drum a fost declarat nevinovat

„Ping-pong” rutier pe DN 7, în apropiere de Deva, cu şase răniţi şi cinci maşini distruse

Fără explicaţie pe pistă

"Tânărul a venit cu maşina şi a intrat pe pistă, după care a vrut să părăsească pista şi a rănit trei spectatori. Ulterior, a încercat să fugă cu maşina spre Muntele Mic. Motocicliştii care concurau şi poliţiştii s-au luat după el, iar în comuna Zerveşti l-au şi prins. Înainte, însă a mai lovit o maşină", spune Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. În prezent, autorul carnagiului se află la Spitalul Municipal din Caransebeş unde i s-au recoltat atât probe de urină, cât şi de sânge. "Probele tânărului vor fi trimise la Timişoara, unde vor fi examinate în regim de urgenţă", a adăugat reprezentantul poliţiei cărăşene.

Victime la spital

Doi dintre pacienţi au fost externaţi până la orele serii. A treia persoană, potrivit medicului Gheorghe Borcean, a fost internată cu contuzie abdominală, "aparent fără leziuni interne", iar o a patra persoană a fost transportată la Timişoara, de unde este de loc, având un traumatism facial deschis şi o fractură de gambă. Potrivit ultimelor infomaţii, tânărul Cristian Ungurean şi ceilalţi doi pasageri care se aflau în maşina, de la spital, au ajuns direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş.

Anchetă în derulare

Iniţial, tânărul Cristian Ungur, cel care a provocat accidentul de astăzi, a refuzat să sufle în aparatul etilotest, potrivit oficialilor de la IPJ Caraş-Severin. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal din Caransebeş pentru recoltarea probelor biologice. În prezent, dă explicaţii anchetatorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş. Cristian Ungur, de 25 de ani, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g per litru alcool pur în sânge, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice. 

Alte minusuri în organizare

Potrivit multiplului campion, Ionel Pascotă organizarea competiţiei lasă de dorit. "Problema mea este că la clasa a doua super bike am căzut, iar motocicleta a luat foc. Nu a intervenit nimeni să stingă flăcările, motorul s-a făcut scrum", spune Ionel Pascotă, care nu s-a accidentat grav. În plus, şi tatăl acestuia a trecut printr-un incident similar, fără ca nimeni să îi acorde primul ajutor, dar s-a ales cu o fractură de claviculă şi alte câteva coaste rupte.

Reprezentanţii Federaţiei Române de Motociclism nu au putut fi contactaţi până la această oră.

Adrenalină pe pistă

Moto-Clubul LuPo Racing din Timişoara a organizat, în aceast weekend, pe pista aeoroportul din Caransebeş, prima etapă de Campionat Naţional Individual de Viteză pe Aeroport. Iubitorii acestui sport s-au prezentat pe aeroport încă de la primele ore ale dimineţii, ca să prindă un loc cât mai bun, să vadă competiţia.

În prim-plan s-a aflat multiplul campion naţional şi deţinător al mai multor titluri europene Ionel Pascotă. Cel mai titrat pilot din toate timpurile în motorsportul românesc a câştigat deja în 2010 două titluri de campion naţional pe circuit, la 600 şi 1.000 cmc, iar astăzi a alergat nu numai pentru o nouă victorie, ci şi pentru spectacol. „E clar pentru ce am venit, să îmi trec în cont alte victorii şi să ofer alături de ceilalţi piloţi un spectacol frumos celor care iubesc motoarele şi au venit astăzi pe aeroport”, declara Ionel Pascotă cu două zile înainte de producerea accidentului de astăzi.

Fostul prefect de Constanţa, Liviu Brăiloiu rănit într-un accident de motocicletă

Vezi ce spune tatăl tânărului mâine în Ziarul Adevărul.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite