Cum a scăpat cu viaţă interlopul ninja din mâinile polițiștilor
0Slavco Avram ar fi fost împuşcat mortal de polişti, susţin liderii sindicali, dacă ar fi trăit în America. Liderul sindicatului poliţiştilor la nivel naţional admite faptul că poliţistul are un statut umil şi este prins între clanurile criminale care îşi dau mâna cu politicienii.
Incidentul provocat de interlopul de pe Clisura Dunării, care a intrat cu sabia în sediul poliţiei, arată cât de vulnerabil este un sistem care ar trebui să protejeze cetăţeanul de infractori şi de criminali. Siguranţa oamenilor devine îndoielnică odată ce poliţiştii nu se pot apăra singuri. Tribunalele Militare sunt pline de procese pe rol, în care poliţişti aflaţi în misiune au făcut uz de armă în condiţii legale, astfel că agenţii şi ofiţerii sunt umili în faţa infractorilor pe care încearcă să îi convingă cu vorba să renunţe la săbii sau la intenţia de a ucide cu sânge rece.
CITEŞTE ŞI: UPDATE Interlopul Slavco Avram: "Am băut toată noaptea, după care am condus propria-mi mașină !"
Marin Gruia despre interlopul Slavco Avram: „În America l-ar fi împușcat mortal!”
„De ani de zile cerem Parlamentului României să modifice legea uzului de armă, dar nimeni nu ne ascultă. Asta mă duce cu gândul la faptul că între clanurile criminale, politicieni şi infractori există o strânsă legătură, în timp ce poliţistul este prins la mijloc. De asta noi nu avem autoritate, pentru că nu se doreşte să o avem”, spune Marin Gruia, preşedintele sindicatului poliţiştilor la nivel naţional. „În America, poliţiştii l-ar fi împuşcat mortal pe interlop”, subliniază liderul sindical.
CITEŞTE ŞI: Interlopul Avram Slavco, cel care i-a atacat cu sabia pe poliţişti, pozează în victimă
EDIŢIA DE VEST Interlopii au prins tupeu şi atacă cu sânge rece
Poliţişti legaţi de mâini
Afirmaţiile liderului sindical sunt întărite de psihologul criminalist Tudorel Butoi. „Poliţistul nu are libertate. Este un cerc vicios, cu procedură greoaie, în timp ce hoţii umblă liberi. Şi în cazul de la Moldova-Veche se resimte opreliştea legii. Poliţiştii au evitat să facă uz de armă, pentru ca, ulterior, să nu fie cercetaţi ca ultimii infractori pentru faptul că au folosit pistolul din dotare”, spune psihologul criminalist. Acesta a subliniat că legea folosirii armelor este prea tehnică şi imposibil de aplicat într-o fracţiune de secundă, timp în care poliţistul trebuie să analizeze toate modalităţile de oprire a pericolului. În plus, intervine şi factorul uman. „A omorî oameni cu uşurinţă este doar o obişnuinţă a ecranului”, spune Tudorel Butoi.
Atmosferă de vis la Poliţia de Frontieră
Conducerea Poliției de Frontiere Române se declară mulțumită de ceea ce se întâmplă în județul Caraș-Severin, atât la nivel de activitate, cât și de management. Cu toate acestea, mai marii de la București spun că au declanșat o anchetă cu privire la împrejurările în care s-a petrecut incidentul de joi, de la Moldova-Nouă. "Ca în orice eveniment, în vederea instrumentării cazului, la nivelul conducerii IJPF Caras- Severin se analizeaza împrejurările și cauzele în care s-a produs evenimentul, precum și modul de acțiune al politiștilor de frontieră. Totodată, precizăm că activitatea șefilor de inspectorate este evaluată permanent, atât în ceea ce privește competenţa managerială şi climatul organizaţional, precum şi în coordonarea activităţii structurilor, concomitent fiind identificate și corectate eventualele deficiențe constatate", spune Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al inspectorului general al Poliției Române de Frontieră.